George PETROVAI
OPERIBUS CREDITE ET NON VERBIS
(Credeţi faptelor, nu vorbelor)
Dezastrul general al agriculturii româneşti este bine cunoscut. Atât de români, cât şi de străini. Şi totuşi, în pofida angajamentelor sterile ale guvernanţilor şi a resemnării tuturor acelora care – direct sau indirect – se identifică cu rămăşiţele ţărănimii, situaţia agriculturii româneşti trebuie urgent şi serios ameliorată. În caz contrar, toate sacrificiile şi eforturile postdecembriste ale românilor sunt primejdios de zadarnice, iar interminabila noastră reformă se conturează din ce în ce mai mult în ofensă la adresa trăitorilor de pe aceste meleaguri, deoarece face ca democraţia şi libertatea să penduleze între vag şi ostil pentru majoritatea zdrobitoare a celor care au fost împinşi în mizerie.
Căci ce reformă este aceea în care toate sunt date peste cap şi în care ceea ce până mai ieri era ştiut de bun, azi este dat drept rău, asta pentru ca interesele şi profiturile potentaţilor să nu sufere vreo ştirbire? Tot aşa, despre ce respect al legilor, eficienţă şi sentimente patriotice se poate vorbi acolo unde aproape toată agoniseala unei familii onorabile se duce pe alimente neruşinat de scumpe, dar de-o calitate mai mult decât îndoielnică?
În perioada interbelică, cu nivelul mult mai scăzut al mecanizării din acele vremuri, România era considerată grânarul Europei. Astăzi, România importă cantităţi uriaşe de alimente (peste 70% din necesarul consumului populaţiei), şi asta deoarece milioane de hectare de teren arabil sunt lăsate în paragină...
Fiecare ţară cu o cârmuire înţeleaptă caută să-şi valorifice avantajele absolute şi cele relative cu care a fost înzestrată într-o măsură covârşitoare prin bunăvoinţa Creatorului (aşezarea geografică, reţeaua hidrografică, clima, calitatea solului etc.) şi într-o măsură mult mai mică, dar deloc neglijabilă, prin străduinţa înaintaşilor.
România, prin aşezarea sa geografică (la întretăierea drumurilor dintre Apus şi Răsărit) şi prin armonia reliefului său, a fost din plin dăruită cu un sol bogat şi roditor. Oare ce fatalitate îi îndeamnă pe tot mai mulţi români să ignore certitudinea avantajelor din ţara lor şi să alerge după efemeritatea certitudinii prezente oferită de meleagurile străine, deseori în condiţii atât de umilitoare pentru dezrădăcinaţi?!...
Cât priveşte mult discutatul dezavantaj al agriculturii româneşti trecute şi prezente, ei bine, iată că el se constituie într-un redutabil avantaj relativ: La început de secol 21, România este capabilă, tocmai graţie acestor privaţiuni la care a fost supusă, să pună la dispoziţia consumatorilor interni şi externi cantităţi însemnate de alimente ecologice, alimente care, după cum bine se ştie, se bucură de multă căutare şi preţuire pe pieţele încărcate de produse chimizate ale Apusului.
Iar Maramureşul, cu deosebire Maramureşul Istoric, ar putea dobândi un binemeritat monopol la anumite alimente ecologice (fructe, sucuri naturale, produse din carne şi lapte), căci cei din urmă vor fi cei dintâi, sau – altfel spus – dezavantajul înapoierii, mai exact al nepoluării de ieri datorită subdezvoltării, astăzi se constituie într-un notabil avantaj. Dar ieşirea din actuala inerţie a agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special, nu poate avea loc fără o politică adecvată, o politică înţeleaptă şi hotărâtă, în cadrul căreia agricultura să-şi (re)dobândească statutul de necesitate şi prioritate naţională absolută pe agenda de lucru a unei suite de guvernări, indiferent de culoarea lor sau de interesele de grup urmărite. Căci pretutindeni în lume, îndeosebi în ţările dezvoltate, agricultura face paşi fermi pe direcţia cantităţii (producţia la hectar) şi calităţii produselor doar cu subvenţii şi stimulente de la guvern.
În inseparabilă legătură cu acest aspect, grija şi responsabilitatea guvernanţilor faţă de sănătatea concetăţenilor s-ar vădi şi în măsurile luate pentru limitarea, ba chiar pentru interzicerea pe piaţa internă a alimentelor intens chimizate şi îndopate cu e-uri, fapt îngrijorător care se impune atenţiei generale nu doar prin înmulţirea şi diversificarea îmbolnăvirilor de cancer, ci şi prin sporirea dependenţei bolnavilor de produsele profitabilelor industrii farmaceutice. Probă grăitoare în acest sens: Numărul farmaciilor din toate localităţile României a crescut de zeci de ori, iar frecvenţa bolilor cardiovasculare şi, mai ales, a atacurilor cerebrale urmează aceeaşi curbă ascendentă!
Pentru binele nostru iluzoriu, dar mai ales pentru binele ferm al generaţiilor viitoare, haide să nu ne mai ascundem după deget şi după statistici contrafăcute de oculte interese ale politicienilor, ci să spunem lucrurilor pe nume, căci Amicus Plato, sed magis amica veritas (Prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul). Fapt întru totul justificat când în joc este sănătatea, bunul cel mai de preţ al omului.
George PETROVAI
Sighetul Marmaţiei
Sfârşit de decembrie 2012