Mi-e dor de munţi şi văi, mi-e dor de ţară
De toţi Carpaţii şi magia lor
Cu frumuseţile ce te-nfioară
Si cu destinul lor nepieritor
Atâta dor mistuitor mă arde
Pe obcine şi culmi să tot colind
Să dau de cap sălbaticelor hoarde
Care le-au cotropit cu-atâta jind
Mi-e dor de câmp,de deltă şi de mare
De-atâtea sanctuare din trecut
De locurile făr-asemănare
Pe care încă nu le-am străbătut
Mi-e dor de aerul curat de munte
De pacea ei la care tot visez
Dar sărăcia cruntă mă doboară
Că-n ţara mea sunt tot un maidanez
Mi-e dor, mi-e dor, tot sufletul îmi strigă
Stingându-se-n al meu Dejagaskar
Căci, chiar de-am explodat ca mămăligă,
Destinul meu rămâne tot amar (precar)