Hunedoreanul, acum stabilit în Franţa, Ovidiu BĂJAN rămâne cel mai autentic poet al mişcării literare umanist- combatante…dinainte şi după 1989..,- la cenaclul (judeţean al tineretului) “ Lucian Blaga”; mi-a fost şi actor al teatrului poetic, laureat pe ţară, în piesele proprii “ Ultima moarte a lui Avram Iancu” şi “ Stele sub pluguri”…; mi-a fost de-a dreapta în boeme cerchistă, apoi la publicaţiile ce le-am fondat după 1990; un om cu nume şi prenume parcă predestinate: – Ovidiu ( din Tomis) şi Băjan ( băjenie, la moţi..) – prin cele două volume editate şi tot ce a semnat în revista de faţă, a emigrat, în 1990, în Germania, apoi în Irlanda, actual fiind în Franţa. Recitesc “ Clasic şi omăt”, “ Îngerul vidanjor” şi resimt acel duh patriotic rebel, ce pare a pulsa, energetic subcuantic, prin cuvintele lui, din munţii sanctuarici ai Hunedoarei… Iată cum, după ani…,nenumăraţii tineri români,- deseori fiii sau nepoţii noştri…,-dramatic simptom al dezamăgirii noastre, after the day…lovilution… După 17 ani de editare a revistei,ambele cărţi sunt oraculare şi ne transmit mesajul inconfundabil al Demnităţii, valorii morale, a inimii româneşti. Nu îi uit pe Darie Pop, Ana Ciontea, Dumitru Burduja, Nicu Vintila, Liviu Ofileanu şi ceilalţi…
Adaos: Ovidiu BĂJAN (despre exilul de acasă) Chipuri, atitudini şi idei vulgare Are scârna iată un destin fecund Genii mor ucise-n aprobări gregare A fi om e astăzi element second Scrisul este crimă cu premeditareLibertatea-i lanţul liber asumatNimeni nu mai ştie cu înfiorare Dacă el consumă sau e consumat Zeii-s morţi şi totuşi eu îi mai invoc Inamici sau prieteni nu îi mai disting.Vreau o altă lume fără echivoc Mâini pline de sânge tandru mă ating.* Hunedoara, 1994