Virginia Vini POPESCU
TĂRÂMUL MIRIFIC AL ÎNTÂLNIRILOR!
Pe la jumătatea lunii august 2014, am primit invitaţia unei doamne scriitoare româno-canadiene, teleormăneancă - Elena Buică-Buni (cum îi place să-şi spună!), de a participa în ziua de 19 septembrie, la o întâlnire de suflet, prilejuită de lansarea la Alexandria, la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” a cărţilor sale: „Liliacul înflorit la poarta înserării” şi „Frumoasele vacanţe”.
Cu precauţia autorului care ştie ce înseamnă o lansare de carte reuşită, mi-a trimis, din timp, spre lecturare, cărţile. Mi-au plăcut mult! M-au încântat! Recunoşteam un stil întâlnit, cu un an în urmă, în cartea pe care, în acelaşi loc, mi-o dăruise şi care avea să-mi fie tabloul din biblioteca personală, dătător al porţiei zilnice de optimism, de care aveam atât de multă nevoie. Este vorba despre volumul: „Zâmbind vieţii”! Atunci „am trecut una pe lângă cealaltă” în graba specifică oferirii de autografe şi am plecat acasă, uşor mâhnită dar, cu semnătura scriitoarei şi cu o carte de vizită, pusă discret, între copertă şi prima pagină.
Au trecut săptămâni bune, m-am dat cu treburile vieţii, ca fiecare dintre noi, până când, într-o zi, răsfoind frumosul volum, mi-a căzut pe covor, ca-n filmele cu surprize, cărticica sa de vizită de care, sinceră să fiu, uitasem! Văzând-o, mi-a venit un gând, pe care l-am considerat atunci, bun, şi pe care-l consider şi acum, foarte bun şi frumos: gândul, care avea să ne unească spre frumos şi creaţie!
Cu adresa de e-mail în mână, am tastat o frază de bun găsit şi câteva urări de bine şi am ataşat în grabă (ca şi când răspunsul depindea de expediere!) poza unui aranjament floral din casă, care parcă aştepta să împlinească mesajul meu către o mare doamnă a scrierilor de suflet. Am aşteptat! Nu am primit nici un răspuns! Evident, nu m-am supărat! Aveam să aflu, mult mai târziu, că plimbăreaţa mea doamnă îşi prelungise vizita şi nici nu sosise „acasă” unde o aştepta, nerăbdător, mesajul meu!
Când credeam că nu-l mai primesc, a sosit răspunsul, încărcat de o emoţie şi o vibraţie din aceeaşi gamă de frecvenţă cu ale mele! Era semnat: „Buni”! Un gest frumos, de prietenie, pe care-l obişnuieşte cu cei dragi! Am fost fericită să-l facă şi cu mine! Cu mine, care eram, o străină!
A început o corespondenţă, cu oarecare intermitenţe determinate de lipsa de timp liber a autoarei. M-am simţit, o perioadă „neglijată” (lucru care-mi era de neacceptat pentru orgoliul meu de… „fizician”!) până când am aflat că, era contra cronometru cu „istoria personală” care-i cerea să recupereze timpul de până la 70 de ani, în care nu publicase!
I-am acceptat tabieturile la început pentru că o respectam, ca mai târziu să i le privesc ca pe un lucru drag, dându-mi seama, cu trecerea timpului, că o îndrăgisem! Cum să nu o îndrăgeşti?! Scrie în Canada, unde locuieşte de ani buni, cu gândul la locurile în care a văzut lumina zilei şi vine cu scrierile sale în România să ni le împărtăşească. Sunt pline de suflet, sunt calitative, după mulţimea de recunoaşteri primite, de la cele mai înalte foruri din domeniu. La sosirea în Alexandria, fapt întâmplat cu câteva zile înaintea momentului cultural, a oprit, mai întâi, la biblioteca judeţeană. Aflând de acest lucru, i-am făcut o mică surpriză, întâmpinând-o cu un trei gerbere color: roşu, galben şi albastru!
A fost o reală bucurie pentru doamna şi pentru toţi, cei prezenţi la bibliotecă la sosirea sa! Lansarea cărţilor, a avut succesul pe care-l prevăzusem şi s-a bucurat de prezenţa multor intelectuali teleormăneni şi a oamenilor de literatură, care i-au caracterizat operele folosind cele mai frumoase cuvinte. E greu să vorbeşti după cei care sunt în strictă specialitate, dar am făcut-o! Mi-am spus părerea sinceră, de cititor care are gusturile lui nedescifrate de autor, decât în astfel de situaţii, pe care le consider un feedbak care-i dă puterea să se evalueze realist.
Iubesc literatura! Citesc de plăcere, din curiozitate şi, nu de puţine ori, din necesitate. Am citit din curiozitate, cam tot ce a scris o doamnă în cei, aproximativ, zece ani, care au plămădit o scriitoare din sensibilitatea unui suflet, dintr-o pregătire universitară şi din destinul care i-a aşezat viaţa în două lumi în care trăieşte fizic şi sufleteşte. Doamna Elena Buică vine să-şi vadă ţara, de care o leagă atâtea fire văzute şi nevăzute, ţesute în frazele dumnezeieşti pe care le scrie. În acest an a venit la Sărbătoarea Limbii Române, la lansarea Antologiei „ Limba noastră cea română”. Pentru meritele literare, dar şi ca laureat al Concursului Internaţional de Proza „Starpress 2014”, a fost onorată cu medalia „Virtutea literară” oferită de Liga Scriitorilor Români. Aceste lucruri m-au făcut să înţeleg că este vorba despre un om de excepţie. Oamenii de acest nivel mă ajută prin faptele lor să gândesc mai frumos, îmi dau speranţe, bucurie, îmi mângâie sufletul şi mă fac să trăiesc mai frumos şi mai fericită în preajma lor sau la gândul existenţei lor.
Doamna Paula Romanescu sintetizează, atât de frumos, optimismul doamnei Buică: „Ne invită să luăm lecţii de fericire din chiar minunea de a trăi, înnobilând zestrea de gând cu un senin de suflet. E un semn de prietenie, o mână întinsă peste spaţii, când timpul creşte în urma noastră, întregindu-ne!” Poate că, doamna vine în ţară, la locul natal, să-şi ia ceva de aici, să se încarce cu o energie, pe care o primeşte fiecare, numai de la locul în care a văzut, soarele, pentru prima dată. Mărturiseşte , undeva: „Orice aş face, tot nu pot să smulg şi rădăcinile din locul de unde mi-a fost dat să mă înalţ în lume”.
Cartea „Întoarcerea spre obârşii” şi-o începe astfel: „Pentru că Ţiganeştiul a fost urzeala pe care s-a ţesut sufletul meu şi a fost prezent cu mine oriunde m-am aflat, când am început să scriu, cam pe la 70 de ani, Ţigăneştiul copilăriei mele s-a strecurat şi el printre rânduri. Curând s-a născut în mine dorinţa să-l prezint lumii într-o carte şi astfel a tâşnit sub forma «Gând purtat de dor» la care am lucrat timp de doi ani şi jumătate”. Toate acestea vin din urmă, de la familia despre care spune: „Din dragoste pentru pământ erau capabili să-l apere cu preţul vieţii şi să îl muncească, nu numai cu multă forţă, dar şi cu pricepere împletită cu dorinţa de a se poziţiona pe loc de frunte în faţa colectivităţii”. Pentru dragostea şi puterea de a se întoarce mereu în satul natal îi dedic poezia: „Mă întorc acasă de Înălţare!”:
Îmi fuge soarta, îmi fuge talpa,
Le însoţesc şi eu prin lume
Şi uit de mama şi de tata
Şi de miresmele nebune!
Trăiesc din gânduri ce îndeamnă
La răscoliri de taină-aleasă,
Profundul nu mă ia în seamă
Îmi lasă sufletul acasă!
Mă tot visez dormind în crâng,
Lângă fântâna cu găleată,
Unde mormintele îşi plâng
Istoria demult uitată!
Când obosesc de drum nebun,
Când forţa nu mai are forţă,
Mă întorc în satul meu, cel bun,
Să îmi aprind o nouă torţă!
Mă întorc acasă de- Înălţare,
Când bate toaca-n satul meu
Şi simt, din binecuvântare,
Că mă înalţ, prin EL, şi eu!
Cât despre frumoasele cărţi lansate la Alexandria, doresc să mă opresc asupra a două aspecte: primul este legat de capacitatea autoarei de a percepe într-un mod inteligent, echilibrat şi cu tărie, trecerea între universurile existenţiale şi înţelepciunea de a se educa în acest sens. Spune: „Simţind că mă apropii de această poartă, am fost atrasă mai mult de fiorul infinitului aflat dincolo de graniţa pământescului vieţii noastre şi în acest volum am dat glas misterului existenţial în câteva scrieri pe care le-am adunat în capitolul: "Întâmplări izvorâte din tainiţele vieţii". M-a impresionat omul de literatura cu puterea de intelegere filozofică şi fizică a unor fenomene foarte importante, aflate, încă, la limita dintre taină şi adevăr, dintre ştiinţă şi religie, dintre religie şi filozofie sau poate chiar motiv de contradicţie între ele. Gândesc la fel, dar sunt fizician!
Când am momente de minim energetic, îmi aduc aminte de cuvintele doamnei Buică, de lecţia de viaţă, despre început şi sfârşit: „De câte ori îmi dau târcoale aceste întrebări, îmi pare că în urechi aud clopotele bisericii care trimit în văzduh gândul că există ceva răscolitor de profund în existenţa omenească, ceva cu care nu se poate glumi şi trebuie privit cu întreaga noastră fiinţă”. „Fiindcă am cunoscut câteva din aceste taine, eu primesc trecerea mea într-o altă existenţă cu întelegere şi cu mai mult calm. Am considerat că nu trebuie să trec uşor peste acest aspect, ci din contră, să deschid ochii şi baierile minţii, chiar dacă moartea este unul dintre subiectele cele mai puţin înţelese în zilele noastre, chiar dacă unii primesc aceste relatări cu ridicare de sprâncene ori le pun la îndoială, sau nu le pot da crezământ”. „Moartea nu este sfârşitul conştiinţei, ci mai degrabă o existenţă într-un alt univers, cu alte dimensini decât cele cunoscute de noi în viaţa pământească. Fiinţa umană are o structură multidimensională şi are mai multe universuri sau niveluri spirituale. Creierul uman este foarte complex, există atât de multe lucruri care se petrec în creier încât nu am ajuns să le cunoaştem pe toate. De aceea s-au înfiinţat mai multe specialităţi medicale şi ale ştiinţei menite a-l trata şi studia, printre care neurologia, psihologia, psihiatria, ştiinţe care au existat sub o formă sau alta din vremuri antice. Cu toate cercetările făcute, totuşi, omul rămâne un mare mister al Creatorului precum şi trecerea lui în cealaltă dimensiune a Univesului”. Pentru că văd lucrurile la fel, vă prezint poezia „Între porţi de Univers!”:
Între porţi de Univers
Gradientu-i diferit,
Mersul are doar un sens,
Poate fi oricând sorbit!
Un triunghi apare-n faţă
Al Bermudelor, fireşte,
Viaţa intră-n altă viaţă
Urma-ncet i se topeşte!
Alte guri înghit în grabă
Orice formă de trecut!
Universul are treabă
Pleacă în necunoscut!
Al doile aspect, al scrierilor sale, care m-a făcut să mă aplec cu multă răbdare asupra operei, este acela de a oferi cât mai mult din sentimentele trăite. O împătimită a călătoriilor, doamna Elena Buică, ne descrie cu mult talent tot ce vede, tot ce simte şi ne presară cu fineţe şi picături de umor în ce scrie, spre delectarea noastră. Cu o bună bucată de timp în urmă, am primit de la domnia sa nişte fotografii şi o frumoasă descriere a Concertului de Anul Nou de la Viena: „Muzica fiecărei lucrări mi-a vorbit în limba ei, limba universală, limba inimii înaripate, graiul adevăratelor fulgerări lăuntrice care s-au contopit cu amintirile mele dragi de odinioară într-o armonie plină de viaţă. Încărcătura trăirilor, ca şi cea a informaţiilor este mult mai bogată decât poate cuprinde cuvântul, şi chiar atunci când notez câte ceva, fiecare citeşte altceva, conform firii sale. Dar cu discursul muzical e ceva diferit. El se transformă într-o infuzie a prospeţimii, sunetul curat şi limpede, acustica desăvârşită, pur şi simplu mă făceau să cred că prin artere îmi curgea însăşi viaţa”.Regret pentru că nu am şansa unei prezenţe intelectuale de acest nivel sufletesc! Sunt mândră şi onorată să ştiu că avem un astfel de reprezentant, al culturii, în Canada!
Închei, cu urările exprimate în cuvintele atât de frumos alese de către doamna Cezarina Adamescu – critic literar, pentru care subscriu din toată inima: „Îi dorim multă putere de muncă, agerime de spirit, inspiraţie, şi perseverenţă în împlinirea acestei meniri pe care Dumnezeu i-a dat-o în locul şi în timpul în care a aşezat-o cu bunătate şi milostivire”.
PS. Din schimbul de gânduri cu scriitoarea:
„Vini, draga mea!”: „În timpul care ne-a rămas, să înghesuim, ca într-o traistă, tot ce avem să ne spunem, toate valorile, ca o recuperare a întârzierii întâlnirii noastre!” „Scrie! Scrie poezie filozofică!” „Ai să vezi cum vor sări cuvintele în vârful condeiului tău!”
Virginia Vini POPESCU
Alexandria, România
25 noiembrie 2014