Iazul meu de lângă sat,
Plânge astăzi ne-ncetat;
Un suspin aud din ape,
Nu vin caii să se-adape.
Lumea dragă a plecat,
Cu ei caii au luat;
Iar bieții câini tot hoinăresc,
S-audă glasul omenesc.
Salcia pe mal de iaz,
Și ea plânge de necaz;
Azi și salcia e sumbră,
Nu-i vin caii ei la umbră.
Unde-i satul meu de ieri?
Nu-l găsesc azi nicăieri;
De caii sprinteni dragi din sat,
Și lumea tot s-a-nstrăinat.
Vreau să urc voios pe-un cal,
Să-mi văd visul ideal,
Și ca Făt Frumos viteazul,
S-aduc satul, s-aduc iazul.