Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

Nicolae Nistor: Poeme din volumul "SCRISORI CĂTRE EVA"în curs de apariţie la Editura "Singur"

$
0
0

Vâltoare

 Când să revin, dacă ai să pleci

Fugară pe neîmblânzitele poteci?

Ceasul adormit în calendar

Amână ziua făgăduinţei spre altar!

Ai renunţat la călătoriile în doi,

În toamna care trece peste noi!

Nimic din ce aveam şi am pierdut,

Nimic din ce am dorit şi am făcut,

Nu poate opri vântul cărunţit

În ziua când ne-am părăsit.

Eu te-aştept în universuri uitate,

Unde mai ard şi acum iubiri blazate!

Eu simt cum ne înşeală marea,

Cum ne cuprinde adânc vâltoarea!

Şi trece toamna timpului şi ia,

Din clepsidra vieţi, tinereţea,

Povestea noastră, a mea, a ta!   


Singurătatea cu miros de parfum

 Eu:  un singuratic uitat, te simt în casa noastră,

Parfumul tău dansează plecat în  albastrul din glastră.

Am uitat să mă îmbăt din cafele întărite cu un gin,

Şi te caut în cămaşa cu tine aruncată din minte.

Mai aştept serile rătăcite, ploi ascunse după geam,

Când muzică ascultăm împreună sub mărul din grădină.

Eu sunt cel înşelat de umbre şi fecioare ,

Şi încerc să mă spăl de păcate amintindu-te-n carte.

În viaţa asta putere nu am să mi te şterg din minte,

În fiecare an flori albastre puneam pe morminte,

Şi credeam că nu ne vom rătăci vreodată

Şi vom învăţa timpul să-l întoarcem înapoi,

Eu un singuratic uitat de tine, de îngerii noştrii doi!


Palma destinului

 Nu te uita în palme, poţi vedea ce urmează:

Pâinea cu burtă în jos, cine pleacă şi vine,

Degetele desenând pe asfalt multe destine.

Şi în cărţile lumii mâinile zidesc ce durează,

Chiar şi secretul ascuns ce vibrează, creează.

Uneori mâinile ating sentimente, comori,

Culori, care amestecate dau viaţa şi fiori.

Mâinile legate sau libere, cum e firesc,

Trădează pe cei care iubesc sau păcălesc.

Nu te uita în palme, fără Dumnezeu,

Nu poţi citi destinul, nu poţi ajunge zeu!


Spaimele din gând

 Cine nu a visat zborul, libertatea dorită,

Este ca o speranţă pe care o caută permanent,

Ca o cucută la apus de soare înflorită,

De parcă ar avea sens când moare absent!

 Cine nu a visat o fiinţă ce fuge de sine!

Este ca o spaimă măcinându-l dureros.

Gândul că cineva drag fuge de tine,

Îmi frânge aripile şi le smulge-n jos!

 Cine nu are teamă de moarte în gând

Nu ştie să trăiască înalt în mistere 

– Iar în nopţi liniştite  de aşteaptă visând

Bucurile i se aşează pe frunte, sfere!


Femeia capcană

 Te am pe tine doamnă

Și încă o mie de probleme.

Ești capcana dulce

Care îmi ameniţă libertatea.

Am spaimă că vei pleca,

Sau poate vei rămâne,

Uitându-mă.Îți place să mă ți legat,

De sentimentele pierdute.

Să mă așezi pe un pervaz,

De unde să cad, ca o statuetă

Ieftină și inutilă pentru tine!

Te am pe tine doamnă,

Femeie între îngeri

Cu ochii arşi de toamnă.


Scrisori către Eva

 Nu ai avut răbdare să simţi, să salvezi visul din noi,

Când ai plecat în zi de iarnă şi clipele curgeau-napoi,

În urmă dâre de parfum rătăcite au rămas ardent,

Inelul făcut cadou într-un bazar, undeva în Orient.

Nu ai crezut niciodată în această relaţie bizară,

Tu veneai dintr-o familie veche, nobiliară,

Eu un aventurier cu o barcă, trăgând la rame,

Încercând să mă salvez de iubiri şi foame!

Încercam să devin scriitor fugind de mine,

Rătăcit de ţară, de rude, de  tristele-mi coline!

Rătăcit în eul meu, uneori de speranţe lipsit,

Mă întrebam tânjind şi-absent de ce nu ai venit!

Înţeleg  de abia acum de ce-n lume eram părăsit!

Seara rătăcesc buimac prin barurile acestui oraş oriental

Alergat de femei de-o clipă, de amicii de pahar, la mal

Ascult poveştile unor oratori obscure şi fanfaroni,

Într-o tavernă cu artişti rataţi, cu nebuni şi cu baroni!

Câte o monedă plătesc pentru un portret schiţat,

Unui artistde ocazie,imfometat,ratat.

Câteodată mă duc  acolo de unde am plecat,

Sunt un zeu al singurătăţii, mă cred şi-aşteptat.

În golf ţi-am aruncat scrisoarea şi florile de cais,

Poate că marea îmi va şopti ce ai scris!


Cuvintele... 

Aduc cuvintelor ninsori,Seva vieţii ascunsă-n flori.

Cu sunet de pian ard cuvinte,

Şi bucurii păstrate-n minte.

Din tablouri cuvinte ascunse cobor

Să povestească despre apa din urcior.

Şi stau absent într-o mansardă,

Din ochi lacrimi stau să cadă.

Încerc să mai salvez dintre muze,

Cuvintele-ţi mă ard pe buze.

Aduc cuvintelor ninsori,

Şi freamătul lung al unei viori,

Invoc istoriile triste ale unui om

Care s-a visat zeu la umbra unui pom!


Palma destinului

Nu te uita în palme, poţi vedea ce urmează:

Pâinea cu burtă în jos, cine pleacă şi vine,

Degetele desenând pe asfalt multe destine.

Şi în cărţile lumii mâinile zidesc ce durează,

Chiar şi secretul ascuns ce vibrează, creează.

Uneori mâinile ating sentimente, comori,

Culori, care amestecate dau viaţa şi fiori.

Mâinile legate sau libere, cum e firesc,

Trădează pe cei care iubesc sau păcălesc.

Nu te uita în palme, fără Dumnezeu,

Nu poţi citi destinul, nu poţi ajunge zeu!


Cuvintele ce sufocă…

Uneori cuvintele mă sufocă ascunse în unghere ce dor,

Vorbesc cu mine despre noi, despre fragilitatea în doi.

Despre umori ascunse în gelozii şi spaime ce nu mor,

Despre iubiri şi căderile în abisul dintre  noi.

 

 

Uneori cuvintele sunt puţine, orgoliul se joacă cu noi,

De parcă beţivii pe stradă au găsit fericirea pierdută.

Singuraticii din crâşme aruncă cu pietre în noi,

Speranţa lor în vise continuu este trecută.

 

 

Uneori cuvintele se răzbună, lăsându-se rugate în altare.

Amar vom regreta şi ascunsele iubiri, mi-e teamă

Că vom fi împreună şi vom aştepta chemare

La nunta-spectacol, ca o minciună trecând infamă.


Pantofii panaceu

Ştiu doamnă ce pantofi preferaţi

Tocul înalt - fantezii!

Tocul jos -  resemnare, speranţe trecute,

Nemulţumirea de sine.

Pantoful fără toc, exuberanţă, tinereţe,

Siguranţa vârstei trăite.

Pantoful înalt, cui, erotism, dorinţe, iluzii.

Ştiu doamnă ce fobie sunt pantofii,

Un panaceu la nervi, la bogăţie,

Plictiseala ascunsă în sute de pantofi.

Fiecare cu reţeta proprie.

Când te privesc femeie,

Ştiu ce gânduri

Ascund culorile pantofilor.

Ce ascund trăiri indiferent de valoarea genţii!

Ştiu doamnă cum eşti, când despletită

Iubeşti lumea desculţă.

Frumuseţea ta, dimineţile fără

Gândurile din debaraua cu pantofi.

 

Eşti plantă carnivoră, femeie!

Cine spune doamnă că numai noi greşim

Când însinguraţi în spini de trandafiri păşim?

 

Cine spune doamnă să plângi vinovată,

Să te usuci ca floarea crudă neiubită, uitată?

Nu poţi să te înalţi, trăind fără folos,

Şi să laşi viaţa şi trupul de timp ros.

 

 

Cine spune doamnă că tu vorbeşti umil,

Şi  nu simţi parfumul iubirii din pistil?

O, doamnă!, pari să fi  o plantă carnivoră

Care-mi sufocă clipa, setoasă mă devoră.


Amintiri cu iz baroc…

Îţi aminteşti Nic, stam agăţată, arzândă, de trupul tău,

Şi mistuită muşcam flămândă din inima ta ascunsă undeva.

Ceasul din turla bisericii mă înlănţuia de trupul tău, speriată,

Mă ascundeam ca un copil fugit de acasă, să nu fiu prinsă.

În lumina difuză leneş căzută pe aşternuturi parfumate

Te aştept goală şi plâng, între o lună plină şi spaimele tale bănuite.

Hotelul baroc şi trist cu miros de ţigară de foi rătăcit în istorie,

Ne ascunde pe noi de timp şi răutăţi, ah, iubirile pierdute!

Pe stradă caldarâmul spălat de ploaie şi tăceri mă sfâşie,

Câini  părăsiţi, muşterii, prostituate depăşite de timp, o lume

Ce se caută pe sine în moarte şi iubire, ascunsă în tablouri.

Unde este steaua noastră care ne mângâia cuvintele,

Unde eşti tu, cum să te strig, pe unde rătăceşti iubire?

Ştii, Nic, dimineţile acelea cu petale de trandafiri şi cafea,

Marea care se târa ca o larvă sub tălpile noastre desculţe,

Păsările depărtării dansând, pescăruşii ce vesteau vremuri triste!

Astăzi este linişte, în burgul părăsit de noi aştept seara lumii

Cu mateloţii care te întorc de unde te-au exilat spaimele tale.

 

 

Însoţitor cu cec fără acoperire...!

Un bal fără invitaţie, aşa cum domnii vor…

Butonii împrumutaţi de la soţul amantei.

Ne stă bine amândoura în acelaşi frac, zici,

La aceiaşi masă cu pantofi de firmă.

Un loc unde nu te arunci pe fereastră.

Jurnalele nu se vând când eşti inutil.

Şi până la urmă ce are caviarul cu Pascal,

Sau un bărbat simplu cu o femeie bogată?!

Când predai fracul, te trezeşti pe caldarâm

Părăsit, aşteptând un taxi cu taxă inversă.

A doua zi afli că femeia aceea nu mai există,

Rămâi cu facturile şi regretul de a nu fi intrat,

Între ,,elitele" care au sărit pe geam!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>