Copaci înverziţi
Totul învie
sub ploaia primăvăratică
Copacul din grădină
a înflorit
şi înfruntă ploile
cu frunzele-i crude
ciudată-nverzire:
fără rădăcini
a înverzit.
copacul dezrădăcinat
a înverzit
şi va fi strămutat
spre altă plantaţie
Fără rădăcini
va fi verde mereu…
01 mai 2002,
Vänersborg, Suedia
oraşul dintre lacuri
statuia generalului
Mannerheim
privind, departe, spre chei
veghează bulevardul...
de undeva, de sus,
turnul stadionului olimpic
îşi pleacă privirile
pe oraşul dintre
cele o mie de lacuri
tramvaiele îşi văd de traseu
turiştii mişună ca-ntr-un furnicar,
feriboturile vin şi pleacă
şi totul pare atemporal.
clădirile vechi
zâmbesc îngăduitor
giganţilor de sticlă
şi aparatului de filmat...
sub soarele nordic
oraşul
e mândru
şi mereu agitat...
31 martie 2002
Vänersborg, Suedia
întâlnirea
din arc în arc
se-ntinde bulevardul
şi cafenelele îşi văd
de clientelă
pe colină
o catedrală albă
râde în soare
provocând parcă
auriul domului
buchiniştii-s tot pe chei
iar turnul e la fel de mândru
şi la grădini, la Versailles –
turiştii îşi aşteaptă rândul...
la Caroussel
aceeaşi viaţă boemă
acelaşi şarm clasic –
de salon –
aceeaşi viaţă mondenă
acelaşi oraş
batrân... dar mereu mai carismatic...
01 aprilie 2002
Vänersborg, Suedia,
cine
mă voi întoarce
lent
si voi întreba:
de ce?
de undeva
se va trezi un răspuns crud:
de aceea!
şi voi pleca din nou
să caut
prin şoapte uitate,
prin măşti şi umbre,
prin creiere spălate,
prin gând şi idee...
dar iar mă voi întoarce
să-ntreb
de ce?
şi ecoul tunător
va răspunde:
cuvântul...
şi-atât
30 martie 2002
Vänersborg, Suedia
străin prin amintiri
pe Vänern viaţa revine
animând
liniştea întinderii de apă.
pescăruşii ţipă...
din clipe fragede
mă cheamă un lac
cu fâlfâit tandru
al aripilor de lebădă
pe Vänern
ţipă pescăruşii
strident, a singurătate
şi-n mine
amintirile
ţipă... de străinătate.
31 martie 2002
Vänersborg, Suedia
cuvinte-n sertar
Sertarele scrinului
îşi deschid hăurile
întunecate
şi cu guri flămânde
sorb lumina
difuză a lămpii…
umbre ciudate
se-aleargă pe pereţi…
sertarele sunt încă
deschise
şi dezvăluie
fragmente de manuscris:
litere strâmbe
schimonosesc albul foii
cuvintele
îşi arată rânjetul
barbar întrebând
de ce ne-ai scris?
de ce ne faci de râs?
căci tu iei cuvântul
în zeflemea
şi-i spui poezie…
de ce?
şi umbrele rânjesc
şi ele
sertarele se închid lent
c-un scârţâit sinistru
doar ultimele vorbe
se repetă ca un refren
zeflemea… poezie… de ce?
01 mai 2002,
Vänersborg, Suedia