Ţara mea nu-i tocmai cea mai bună
Dar deja toţi corbii sunt vampiri
Strig acestor corbi ce iar se-adună:
Ţara mea nu-i buletin de ştiri
Ce tot NATO, ONU, Europa
Ce tot China, Rusia şi-Americi
Când prin cimitire cântă popa
Aşa dulce pentru „periferici”
Cimitirul ăsta ce vă place
Nu include prostul obicei
De-a ne-nveşmânta în straie dace
Dacă urşii nu ne pot da piei
Andree Esce sacadat împuşcă
Memoria poporului meu blând
N-ai voie să-l asculţi pe Ştefan Hruşcă
„N” candidaţi politici stau la rând
Ţara mea nu-i tocmai o tocmeală
„Corn cu lapte” aruncat parşiv.
Nu ai haine să te duci la şcoală
Ai un os – să taci definitiv
Ţara mea nu-i opera cutărui
Poliglot cu un trabuc rânjind
De aceea-n stele încă stărui
Conştient că iar voi fi fiind
De-aş rămâne numai eu în ţară
De mi-ar arde lumea poezia
Aş striga cu glas de fiară iară:
Nu voi stinge becu-n România
Ilieştii la culcare pleacă
Ebele au stat peste program
Mi-i ruşine – inima mi-o seacă
Somnul aruncat viclean pe neam
Nu-i normal să strici o rânduială
Fără a lăsa ceva în loc
Ce să fac? Istoria e goală
Şi-am făcut pe muntele meu foc
Pun iarăşi de-un ceai. Isus din temple
Vine să mă-ntrebe ce mai am
Cu tarlaua asta de exemple
Căreia mă-ncumet să-i spun „neam”
Îi voi spune ca şi altădată
Că sunt singurul poet român
Ce duhneşte-a ţară disperată
Când dă floarea-n ţepii de salcâm
O să zică: Noaptea asta plouă.
Uită-te la stropul ce pătrunde
Şi dislocă stânca ta în două
Să te vadă lumea-n amănunte
Şi mi-i greu. Şi-s încă în viaţă.
Tare-aş vrea pe toate să le-amân
Şi nu pot. Şi plâng aici de faţă
Ca şi cum doar eu mai sunt român