Radu GOLBAN
SCRISOARE DESCHISĂ EXCELENŢEI SALE, MR. MARTIN SCHULTZ, PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN
Domnule Preşedinte,
Vă scriu pentru a-mi manifesta îngrijorarea faţă de pasivitatea instituţiilor Uniunii Europene în privinţa unor grave derapaje de la principiile statului de drept în România. Constat că liderii europeni practică o pasivitate selectivă atunci când decid şi intervin să sancţioneze comportamentele antidemocratice şi, în consecinţă, antieuropene ale unui stat membru.
Aşa cum putem deduce modul în care este condiţionat un elev de către profesor din sistemul de pedepse şi de recompense care îi dezvoltă sau îi inhibă învăţăcelului anumite abilităţi şi talente naturale, putem deduce şi modul în care este condiţionat un stat în cadrul unei construcţii politice suprastatale din modul în care liderii acestei construcţii frânează sau încurajează o evoluţie într-o direcţie anume.
În cazul evaluării României, Uniunea Europeană pedalează excesiv pe notele date justiţiei şi separării puterilor în stat, în detrimentul altor valori fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept: protecţia dreptului la proprietate, a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi garantarea dreptului de a avea o economie funcţională, definit în criteriile Copenhaga şi prin „capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE”.
Această capacitate a fost slăbită: anterior, dar şi ulterior aderării la UE. Economia României a fost subminată sistematic prin rele practici în privatizare, din care menţionez aici doar practica uzuală de a şterge datoriile unor societăţi de stat care au fost preluate de investitori străini. În acest fel, România a pierdut zeci de miliarde de euro, iar românii au pierdut sute de mii de locuri de muncă, fără ca UE să se sesizeze pentru acordarea ilegală de ajutoare de stat către entităţi private. Astfel, un stat diform, modelat în sensul unei justiţii extrem de puternice şi de independente, dar cu o economie firavă, incapabilă să îşi hrănească cetăţenii, nu este un stat de drept, ci este o distopie sinistră care creează premisele unui stat poliţienesc.
Mă voi referi, în acest sens, la câteva situaţii punctuale care au stârnit indignarea opiniei publice.
Aţi declarat, în 2012, într-un discurs susţinut în Parlamentul României, în numele Uniunii Europene, că „suntem o comunitate de valori care se aplică tuturor membrilor, nu doar României, iar statul de drept trebuie respectat”.
Vă solicit să acţionaţi consecvent cu principiile dvs şi cu propriile dvs declaraţii şi să luaţi o poziţie oficială cu privire la derapajele de la mecanismele esenţiale ale statului de drept, acceptate tacit de instituţiile europene, pe care le voi prezenta în continuare.
Datoria Rompetrol
Pe 23 ianuarie, Guvernul Ponta a aprobat „Hotărârea de Guvern pentru aprobarea tranzacţiei convenite prin Memorandumul de Înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013” prin care compania deţinută de statul kazah este iertată de o datorie de aproape o jumătate de miliard de dolari.
Această măsură nu este doar anticoncurenţială, imorală şi anticonstituţională, aşa cum s-a pronunţat, anul trecut Curtea Constitutionala a Romaniei. Această măsură pune o presiune uriaşă pe deficitul bugetar şi va crea probleme serioase României în respectarea criteriilor impuse de către Comisia Europeană. O presiune care va fi transferată către cetăţenii români, care vor fi nevoiţi să acopere, din taxe şi impozite, suma pe care Guvernul României o face cadou companiei kazahe.
Aşa cum ştiţi, domnule Preşedinte Martin Schulz, statul de drept nu se poate înfăptui în lipsa unei legislaţii accesibile, juste, nepărtinitoare şi previzibile. Orice act normativ trebuie sa fie aşteptat şi înţeles de către societate. Memorandumul prin care statul român şterge aproape o jumătate de miliard de dolari din datoriile Rompetrol încalcă flagrant acest principiu fundamental al statului de drept.
Dosarul Bancorex
În anul 2012, într-un discurs susţinut în Parlamentul României aţi declarat: „De aceea vă spun că lupta împotriva corupţiei nu a fost finalizată, dar nu sunteţi singuri, Uniunea Europeană vă susţine”.
Vă reamintesc faptul că cel mai scandalos dosar de corupţie din istoria postdecembristă este neatins de Justiţia română. Peste 6.000 de file secretizate zac în arhivele serviciilor de informaţii. Bancorex este un caz-şcoală al al devalizării celei mai importante bănci româneşti de comerţ exterior, cel puţin până la data „îngropării” ei. În acest moment, există posibilitatea executării fondurilor de investiţii care au gajat firmele care au luat credite de aproape 2 miliarde de dolari e la Bancorex. În fapt, un furt grosolan pentru că aceste firme nu intenţionau să returneze şi nici nu au returnat creditele. Chiar dacă prejudiciul produs a fost imens, banca statului nu a dat niciodată faliment. În 1999, autorităţile române au scos de la buget 580 milioane de dolari pentru a acoperi pierderile şi au preluat portofoliul de credite neperformante. Înainte de fuziunea prin absorbţie a Bancorex cu Banca Comercială Română (BCR), statul a garantat aranjamente financiare până la 900 de milioane de dolari. De aceste aranjamente a beneficiat Erste Bank, care a cumpărat BCR după ce statul român a preluat toate pierderile Bancorex.
Vă rog să vă reafirmaţi susţinerea în lupta anticorupţie pentru acest dosar, care pentru toţi românii este cel mai puternic simbol al corupţiei instituţionalizate din istoria democraţiei România, după căderea Blocului de Est. Vă invit să cereţi deschis soluţionarea acestui dosar, ale cărui consecinţe se simt şi astăzi în sistemul bancar din România, şi să pledaţi pentru o soluţionare transparentă în justiţie, în spiritul valorilor europene actuale, a celui mai flagrant caz de corupţie din perioada postdecembristă.
Restituirea proprietăţilor confiscate de la nazişti
Vă supun atenţiei o altă situaţie, pe care o considerăm cel puţin la fel de scandaloasă: restituirea proprietăţilor din Ardeal, moştenite de la nazişti, către FDGR (Forumul democrat al germanilor din România). Această organizaţie, care se bucură de o înaltă susţinere politică în Germania, a fost recunoscută în 2007 de către Judecătoria Sibiu, la propria cerere, ca succesor al GEG (Grupul etnic german), grupare înfiinţată pe teritoriul României de cel de-al treilea Reich. Restituirea proprietăţilor naziste către FDGR, la presiunea Germaniei şi în urma intervenţiei personale a Angelei Merkel, este o imposibilitate juridică prin care se încalcă grav Constituţia României, tratatele internaţionale şi principiile statului de drept.
Iată argumentele: GEG este o organizaţie nazistă înfiinţată de Reich în 1940, imediat după Dictatul de la Viena. Scopurile declarate ale acestui Grup Etnic German (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. GEG a fost desfiinţată în 1944, la fel ca toate celelalte organizaţii naziste, potrivit prevederilor Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. Convenţia statua, la articolul 15, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Prin tratatele internaţionale de după război, România s-a obligat şi să confişte averile organizaţiilor naziste – aşadar şi posesiunile patrimoniale ale Grupului Etnic German. Or, aceste averi sunt revendicate şi câştigate în instanţă de către FDGR, în calitatea sa recunoscută în instanţă, în 2007, de succesor al GEG. Acest demers încalcă grav Constituţia României, care prevede că statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Practic, la presiunea Germaniei, România este obligată să restituie licee, şcoli, grădiniţe, clădiri ale filarmonicii, cămine de bătrâni şi biserici, foste posesiuni ale unei organizaţii naziste, confiscate dealtfel prin aplicarea tratatelor internaţionale, către FDGR. Statul român a ajuns să plătească chirie către un succesor al naziştilor.
Dreptul fundamental de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European
Cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European a dobândit statutul de drept fundamental (articolul 39 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).
Cu toate acestea, legislaţia electorală din România este una dintre cele mai restrictive din Uniunea Europeană, şi neagă atât dreptul fundamental de a fi ales, cât şi acela de a alege, statuate în Constituţie. Concret, legislaţia română cere candidatului la europarlamentare să prezinte o listă cu 100.000 de semnături, la care se adauga datele personale ale semnatarilor (seria şi numărul cărţii de identitate). Aceasta doar pentru dreptul de a fi „admis” pe listele alegerilor europarlamentare, adică pentru dreptul de a fi ales. Asta în condiţiile în care un candidat are nevoie de circa 120.000 de voturi (luând în calcul actualul prag electoral) pentru a ajunge în Parlamentul European.
Cele mai multe state membre nu impun astfel de limitări (Suedia) sau dacă o fac, solicită câteva mii de semnături (Italia, Ungaria, Spania etc). Condiţionările impuse în România candidaturilor independente sunt, practic, de natură pecuniară. În plus, votul este secret: deci divulgarea datelor personale a 100.000 dintre cei 120.000 de alegători care ar vota un anumit candidat la europarlamentare încalcă un principiu fundamental al sistemului democratic de vot: caracterul secret!
Cu stimă,
Dr. Radu E. GOLBAN
Candidat Independent la alegerile Europarlamentare din 2014
5 februarie 2014