Gavril MOISA
FEMEIA SUFLETULUI MEU (2) – VERSURI
POEM PENTRU TINE
Zi de zi, tot mai grăbit şi mai flămând
Te adun la mine-n suflet şi în gând.
Timpul ironic, un vultur de pradă,
Pe urmele noastre pândeşte să cadă.
Ne strecurăm pe cărări nevăzute,
Desprinşi de iubire, din cârdul de ciute.
Cerul nopţii,-nstelat, cu razele-i reci,
Pavează cu stele-ale noastre poteci.
Tu, ca o rază ţâşnind dintre nori,
Stârneşti în mine primele ninsori
Şi mă condamni, în felul tău solemn,
Că sunt tot mai străin la orice semn.
Cu visele în alte primăveri,
Zborului frânt nimic nu îi mai ceri.
Ca o mireasmă smulsă de pe flori,
Tu eşti parfumul clipelor din zori.
Eşti gândul meu din fiecare rând.
O, muza mea, oare de ce te vând?
RUGÂNDU-MĂ LA CER
Cum nu ştiu clipa-n care voi muri,
Îngenunchez în fiecare zi,
Cu-aceleaşi rugăciuni ştiute,
La sfinţii din icoane nevăzute.
Şi mă rog lor, constrâns de libertate,
Să-mi ia povara multelor păcate,
Cu trupul meu să facă o minune,
Când voi da vama pentru altă lume.
Iar tu, ce m-ai iubit de-atâtea ori,
Cu trupul cald amirosind a flori,
Cu jurământul tău să îmi ţii partea
Când mă voi judeca cu moartea.
Să-mi fie drumul luminat şi sferic
Când voi păşi cu tine-n întuneric,
Să-mi spui că mă iubeşti, în şoapte,
Şi-am să te-aştept şi dincolo de moarte.
FLOARE ALBĂ DE BAGRIN
Floare albă de bagrin
Floare albă de bagrin,
De ce te aperi cu un spin,
Când toţi care îţi cunosc harul,
Îţi sorb parfumul şi nectarul?
Floare albă de bagrin,
Îţi simt parfumul tău divin,
În visele atâtor seri
Şi-n paşii rătăciţi în primăveri.
Floare albă de bagrin,
Mă faci şi azi să mai suspin,
Când, prins de vrăjile ispitei,
Mi-e dor de gura dulce a iubitei.
Floare albă de bagrin,
Rămâi aceeaşi floare rară
Ce mă îmbată cu senin
În fiecare primăvară.
Iubito,-au înflorit bagrinii!
Te-aştept la fel ca înainte,
Ne vom înmiresma plămânii
Şi-ţi jur că nu voi fi cuminte!
CHIPUL DIN SUFLETUL TĂU
Chipul din sufletul meu
E ziua încă-n prag de zori,
O simt în suflet cum învie.
Aud în depărtări cântări
De îngeri, ca la liturghie.
Mi-e sufletul împovărat de gânduri,
Te sorb precum o simfonie,
Să îţi pot pune între rânduri
Chipul tău drag, cu iz de iasomie.
La poza ta privesc tot mai stingher
Şi mă întreb: Cine-i de vină
Că mă îndepărtez de cer
Şi,-n trupul meu, te simt ca o străină?
Din curcubeul nesfârşitei zări,
Lumina ta, de dor, o sorb.
Te strâng din amintiri şi depărtări,
Să te clădesc în gând, precum un orb.
Cu tine ziua mi-o încep mereu,
Tu eşti în gândul meu cea mai de seamă,
Şi în genunchi îl rog pe Dumnezeu
Să-ţi facă moartea mai uşoară, mamă.
UNEORI
În clipele pustii şi reci
Te-am dăltuit în trupul meu,
Precum o aură de veci
Pusă pe fruntea unui zeu.
Te-am strâns din spaţii siderale,
Te-am scrijelit cu mâinile în vers.
Iubirea ta, nu poftele banale,
E unică şi azi în univers.
Te port în mine ca un clopot
Cu dangătul ce bate în cuvânt,
Ca pe o lavă care e în clocot
Ca pe-un izvor cu hramul unui sfânt.
Tot ce-ai în tine-mi aparţine
Şi te devor în fiecare noapte,
Că înfrunzeşti ca arborii în mine
Şi-n învierea dincolo de moarte.
Te răstignesc în fiecare clipă,
Te vând în fiecare toamnă.
Când dragostea se înfiripă,
Te mai sărut la fel ca pe-o icoană.
ÎN SERILE CU AMINTIRI
În serile cu amintiri
În serile cu amintiri sterile,
În sufletul meu, te caut printre file,
Să-mi amăgesc momentele tristeţii
Cu bucuriile puţine ale vieţii.
Tu eşti în mine ca un semn de carte
– Fila nescrisă de dincolo de moarte –,
Eşti candela cu pâlpâiri senine
Şi noaptea care vrea să mă domine.
Mireasa mea curtată şi de sfinţi,
Păcatul veşnic cu care mă alinţi,
Eşti taina răstignită în tăceri,
Nirvana mea, de-aici şi nicăieri.
În mine eşti cum sunt în lanuri macii,
Te simt în trup cum creşti, precum copacii,
În zborul meu atârni de o arípă
Şi mori cu mine, clipă după clipă.
În serile cu amintiri sterile,
În mine, tot mai avar te strâng,
Te regăsesc risipită-ntre file
Nu ştiu ce să fac: să râd sau să plâng?
SINGURĂ CU MINE
Eşti singură cu mine, cu umerii goi,
În toamna vieţii brăzdată de ploi.
Purtăm pe umeri urme de stele
Şi-n suflete nunţi, dar fără inele.
Din vârful de munte privim către deal,
Corăbii de vise, strivite la mal.
Şi ca o scoică, în suflet c-o perlă,
Văzduhului suntem când vulturi,
când mierlă.
N-am băut vieţii ultimul pahar,
Suntem un schit de piatră, rar.
Purtăm cu demnitate-o cruce
Şi nu-ntrebăm: credinţa unde duce?
Cu mine eşti, deci nu eşti o orfană
Şi ne-nălţăm murind cu o prihană.
Suntem şi cer şi lac fără de apă,
Furtuna nopţii gata să înceapă.
Singură cu mine şi nestriviţi de ploi,
Purtăm povara vieţii, pe umeri,
amândoi.
E-adevărat că drumul este greu,
Dar raniţa ne-o duce Dumnezeu.
A VENIT TOAMNA
Printre copaci, ca o ispită
Cu jocul ei de ani mereu,
În rochii colorate, despletită,
Calcă râzând, pe pasul meu.
Alungă frunzele din ramuri,
Ascunde paşilor cărarea,
Goneşte florile din geamuri
Şi-aprinde în iubiri chemarea.
Alt sens îi caut dimineţii.
Prins de al gândului suspin,
Mai scriu o filă-n cartea vieţii,
Cu mai mult dor, cu mai mult chin.
Te regăsesc în fiecare frunză,
Îţi simt în aer gestul îndoielnic,
Nu ştii de vrei să-mi fii iar muză,
Sau doar păcatul, strâns într-un pomelnic.
Te-am încrustat în coajă de mesteceni,
Te-am scris pe fiecare frunză,
Te port în braţe pe sub cetini,
Te vând la toţi, fără de scuză.
Cu fiecare toamnă care vine,
Iubirea tot la fel ţi-o cer.
Eşti dorul meu din serile senine,
O altă lume, plină de mister.
TE AŞTEPT
Iubito, au înflorit salcâmii,
Aştept măcar un semn să-mi faci,
Să reaprinzi ca ieri în mine
Culoarea florilor de maci.
E-o bucurie peste lume,
Noi am rămas furaţi de toamne.
Te chem cu orice rugăciune
Iubirii să îi punem coarne.
Să alungăm melancolia,
În plete să ne ningă prunii.
Te mai aştept în faţa porţii
Să fii mireasa mea şi-a lunii.
Iubito, au înflorit salcâmii
Le simt mireasma lor în piept.
Stingher, la marginea genunii,
Cu-acelaşi dor, te mai aştept.
METAFORA GERMINALĂ
Figură de stil mai galantă,
Un giuvaer cioplit din daltă.
Născută din cuvântul nerostit,
Din aluatul încă nedospit,
Din licărire de scânteie,
Din gândul ne ajuns idee,
Din geana nopţii obosite,
Din şoaptele abia rostite,
Din gânguritul de copil,
Din jocul dragostei subtil,
Din bobul încă ne-încolţit,
Dintr-un fior neîmplinit,
Din zborul prea devreme frânt,
Din dorul aripă de vânt.
Metafora germinală:
Minune e Dumnezeească
Ce din lumina minţii
Aşteaptă să se nască.
E un cuvânt ce mişcă munţii,
O rază din adâncul frunţii.
TOAMNĂ LA CIUCEA
În paradisul de la Ciucea,
A început să cânte fagul.
În vârful turlei plânge crucea,
Crişul îşi cântă-n strune vadul.
Noaptea, în păr cu lună plină,
A deschis în taină dansul
Şi, cu trupul de felină,
Pe alei îşi plimbă pasul.
Toamna, răvăşită de poeme,
Umblă despletită, cu figuri boeme.
Păsările nopţii, în straie parfumate,
Pândesc pe la colţuri, de vers înfometate.
Bardul, cu câinii albi şi iuţi,
Alungă strigoii prin munţii cărunţi.
La castel, prinţi şi Ilene Cosânzene
Se prind în joc, cu brâu de sânzâiene.
Cu buzele dulci, ca boabele de struguri,
Zânele-şi ard, în lumini, miresme de ruguri.
Ecoul iubirii, ferit de blestem,
Se pierde pe vale precum un recviem.
Din Ruga lui Goga, ca un blestem pe rană,
S-aprind lumini în inimi, în glia transilvană.
La Ciucea steaua lui nestinsă,
Rămâne-n veşnicii aprinsă.
Când toamna-n trupul meu se frânge,
La Ciucea,-n vârful turlei, crucea plânge.
FRAGMENT DE ALBUM
Te caut printre chiparoşi,
Ferit de ochii lumii curioşi,
Scăpat din colivia fără cer
Tot mai străin, tot mai stingher.
Aş vrea să mă îmbăt de dor,
În trupul meu să te devor,
În lacrima din rime să te vând
Metaforei ce-mi încolţeşte-n gând.
Cu ochii tăi de-albastru infinit,
Să te refac din cioburi nesfârşit
Şi să te cos cu-n fir de iarbă
În toamnele ce vin tot mai cu grabă.
Aş vrea în maluri să te-adun,
În valuri zbuciumul să-ţi pun,
Să te resfir azurului de mări
Şi vântului, din cele patru zări.
Ferit din ochiul unor curioşi,
Te caut printre chiparoşi,
În dimineţile de vis, uitate,
Printre cearceafuri parfumate.
VA VENI UN TIMP
Va veni un timp
Când noi,
Doi porumbei
Cu aripi diferite,
Vom fi doar
Nişte fluturaşi,
Trădaţi
De florile strivite.
Vom fi
Doar nişte mieluşei,
Ce prin poieni
Nemaicălcate,
Decât de lună şi strigoi,
Vom rătăci
Pierduţi de turmă,
Cu nebuniile din noi.
Prinşi de iubire
Ca-ntr-o carapace,
Nestingheriţi
Ne-om face jocul,
Ducând
Şi îngeri-n ispită,
Jucându-ne – râzând –
Cu focul.
Va veni un timp,
Iubito,
Pe care nu-l băgăm
În seamă,
Când noi – doi miri –,
În faţa morţii,
Vom da pământului
O vamă.
------------------------------------
* Din volumul „Zâmbetul clepsidrei”, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2013
------------------------------------------
MOISA Gavril, poet şi scriitor clujean. Născut la 6 decembrie 1951, în localitatea Voivozi, judeţul Bihor. Şcoala generală de opt ani, în Voivozi şi la Liceul Nr. 2 Oradea (1966); Liceul militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung-Moldovenesc (1970); Şcoala de Ofiţeri Activi de Artilerie şi Rachete „Ion Vodă”, Sibiu (1973); Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti - Facultatea Politico-Militară (1981) şi Facultatea de Arme -Specialitatea artilerie şi rachete (1993); Cursul Postuniversitar Bucureşti (1998). A lucrat ca ofiţer activ, până la gradul de colonel. Membru a Uniunii Epigramiştilor din România (2004); membru fondator şi secretarul Ligii Scriitorilor din România din anul 2006. Coordonator al Revistei „Agora Literară”. Vicepreşedintele Cenaclului „Artur Silvestri’’ din Cluj-Napoca.
Volume publicate:
- Iubirea veşnică povară (poezii), Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, 2002, Cluj-Napoca;
- Lumina din oglindă (poezii), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2002;
- Frumoasă, pasărea mea (poezii), Editura „Dacia”, 2003;
- Strigătul tăcerii, (versuri), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2004;
- Scoici marine, perle, rime, (catrene şi poezii estivale), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2004 (Premiul întâi, la Festivalul interjudeţean de umor Vişeul de Sus-2005);
- Chipul Mântuitorului (poezii pentru copii), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2005;
- Identitatea umbrei, (poezii), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2006 (Premiu pentru volum de poezie, Vişeu, 2007);
- Gargară cu sifon, (epigrame), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2007;
- Alergând după fluturi (poezii), Editura „Primus”, Oradea, 2008 (Premiu pentru volum de poezie al Ligii Scriitorilor din România, 2011);
- Nedumeriri, (carigrame şi epigrame - cu Virgil Tomuleţ), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2008 (Premiul Special EPIGRAFIX, la Festivalul Internaţional de Umor, Aiud,2009)
- Fabule trăsnite, (fabule), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2009, (Premiu special. Festivalului de umor „Constantin Tănase”, Vaslui, 2010 şi Premiu special al Bibliotecii „V.A.Urechia”, Galaţi, 2010);
- Vânzătorul de vise/ The Dreams Seller, (poezii), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2010;
- Voivozi 1406-2011 - Bihor, leagăn de credinţă, istorie şi continuitate, (studiu-monografic), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2011;
- Pe stăzile lumii, ( Poemele iubirii - Antologie de versuri), Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, Cluj-Napoca,2011;
- Carigrame (cu Virgil Tomuleţ), Editura „Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2012 (Premiul III, la Festivalul de satiră şi umor ,,Mărul de Aur”, Bistriţa, 2012);
- Pişcături şi-nţepături, (catrene şi epigrame), Editura „Primus”, Oradea, 2012;
- Zâmbetul cllepsidrei, (poezii), Editura „Dacia Nova”, Cluj-Napoca, 2013
A obţinut peste 50 de premii şi diplome la concursuri de creaţie şi festivaluri naţionale şi Internaţionale de poezie, literatură umoristică şi epigramă. Din anul 1977, este cuprins în 8 antologii de versuri, 41 antologii de epigramă şi este inclus în 9 volume colective (la unul fiind coautor). A semnat şi semnează în peste 27 publicaţii de literatură, cultură, epigramă şi sociale din ţară şi străinătate, articole diverse, cronici literare, eseuri, epigrame, etc. (George Roca, Rexlibris Media Group, ianuarie 2014)