Desi am adormit spre dimineata, ultima cifra citita pe ceas fiind 5, ma trexesc instantaneu, desfac fermoarul la ochi si constat ca este ora 7. Timpul normal sa ma ridic din pat, sa ma pregatesc de cele necesare plecarii la Bucuresti, Targoviste apoi, unde trebuia sa-mi ridic trofeul, ”Peregrin prin Sicilia”, „copilul meu” cu numarul 26, dupa care, fuga la Otopeni unde-mi sosea celalalt trofeu din Cipru.
Execut cu mare placere ordinul bunului prieten de la Maramu, Vasile Morar, ajung in Bucuresti sa duc niste carti unui om deosebit, unui om minunat. Pana acum nimic deosebit. Drumul cu REG-ina decurge ca de obicei in cele mai bune conditii, la fel si discutiile cu omul din Bucuresti pe care-l vad pentru prima data.
Apar primele intrebari telefonice de la familia Dancus de la Targoviste care stiau ca sunt pe ... „drumuri” si ca voi ajunge si pe la domniile lor.
Pe autostrada spre Bucuresti, nu am mai vazut acel indicator de Gaesti pe unde era una dintre variante ca sa ajung in vechea cetate de scaun a Tarii Romanesti – Targoviste. Autoritatile domeniului nu numai ca nu-ti descurca drumurile prin indicatoare rutiere clare si precise, ba, te mai si incurca.
Rezolvand problemele Bucurestiului, plec spre Targoviste.
Snt sfatuit telefonic de catre d-na Gabriela Dancus sa aleg varianta Centurii Bucurestiului, cea dinspre Ploiesti, in detrimentul celei intoarcerii pe autostrada si apoi Gaesti – Targoviste.
Ii spun doamnei Gabi ca pe acolo, pe centura, cunosc pana si gropile, sunt ca acasa. Ma dirijeaza domnia sa ca ... merg pana la .... s.a.m.d. – apoi pe niste poduri, .. pe pod, ... pe sub pod... la sensul giratoriu la stanga..., apoi.... si apoi... si gata Targoviste. Simplu! Foarte simplu! Numai ca aceasta era socoteala de acasa. Urma cea de la targ.
Plec pe centura, merg si merg si iar mai merg. Ajung la un sens giratoriu, o virez stanga, apoi inainte si doua indicatoare rebegite ma alinta s-imi spun foarte calm: Inainte Ploiesti si Targoviste.
Inainte zic si eu. Inainte si tot inainte. Ajung in Buftea, o savurez din mers, ajung si in binecunoscuta localitate prin puii ce ni-i serveste, Crevedia.
Pana sa ies din Crevedia, opresc si intreb un crestin:
-Inainte, Targoviste?
-Nu, domnule! Te intorci la Buftea si de acolo la Targoviste, este simplu de tot imi spune omul. Suparat ca nu am vazut semnul de destinatie, m-am intors si am intrebat acolo in Buftea:
-Nu va suparati, spre Targoviste?
-Domnule, va intoarceti, mergeti inainte, spre Crevedia si mai intrebati acolo.
Ma execut, merg atent, urmaresc toate indicatoarela, ajung in Crevedia si intreb un alt om:
-Fiti amabil, spre Targoviste?
Cu bratul drept larg deschis, taind elegant aerul, omul imi spune sa ma intorc la Buftea si de acolo pot ajunge in Targoviste. Deja sunt pus serios pe ganduri si la fel de serios incep sa ma intreb daca mai am timp sa ajung la Targoviste si daca n-ar fi cazul s-o iau spre Otopeni.
Ajung din nou la Buftea. Ma dau jos din masina, merg la o intersectie sa vad acele indicatoare, dar sunt sfatuit la modul cel mai serios ca trebuie sa merg spre Crevedia.
Asta si fac. Si mai fac de doua ori acest drum ca sa invat bine gropile. Ceva demn de cea mai crunta nebunie.
In cele din urma ajung iarasi la Crevedia si inainte sa ies de aici, cu capul plin de draci si plans, intreb niste oameni. Le spun tot pasul. Toata pedeapsa la care am fost supus si pe care am executat-o. Le spun ca nu mai merg la Buftea nici mort.
Imi spun, acei oameni, ca pot ajunge la Targoviste si continuand drumul spre Ploiesti, pana la Ploiesti, fie sa ma intorc la Buftea la care izbucnesc intr-un ......Nuuuuuuuuu!
Mai ma sfatuiesc acei oameni, de data asta vreo 3-4, ca drumul ce pleaca perpendicular pe aceasta ruta pe care eu am batatorit-o destul, Buftea-Crevedia, (asta numai dupa ce i-am rugat sa-mi arate cu degetul in ce parte este Targoviste) este ruta cea buna acum.
Pozitia indicata era cea a acestui drum prin aceasta localitate ceva cu Ci..., Cicanesti, Ciocanesti... nu mai stiu.
Oftez bine si ma indrept prin aceasta comuna spre Dancusii mei dragi. Merg, merg si iara merg, dar opresc sa mai intreb. Si asta si fac;
-Nu va suparati, spre Targoviste? Intreb asa ... cu vocea stinsa.
-Domnule, va intoarceti si intrebati acolo. Pe aici nu puteti ajunge. Ma dau jos din masina, nu mai ma pot controla si-l intreb bine pe om pe care-l gasesc vinovat de Valurile Tzunamy, de toate relele pamantului. Ii explic totul, toate peripetiile acestui drum, dar el imi spune calm ca sa ma intorc, imi arata niste brazi, ca pe acolo o virez dreapta si voi gasi drumul.
Mai, mai sa explodez, il intreb:
-Stimate domn! Aratati-mi asa cu degetul prin aer in ce parte este Targoviste ca eu pe acolo am sa ma duc! La fel de elegant, de calm, duce degetul aratator inspre sensul in care mergeam si imi mai spune ca intr-acolo este Targoviste, dar daca merg pe acest drum nu voi ajunge. Ce sa inteleg! Ce sa mai inteleg! Foarte calm, nenea, imi spune, ma sfatuieste sa ma intorc si sa o iau la dreapta pe pod. Ii spun:
-Domnul meu! O iau pe oriunde, numai nu ma duce in drumul Buftea – Crevedia!
-Nu! Nu acolo! Va intoarceti si... uite acolo unde sunt acei brazi o luati in dreapta, coborati pe pod si pe acolo inainte prin Tataresti ... Tartasesti (cum i-o mai zice), iesiti in drumul de Targoviste.
Il ascult pe acest om, intorc si mai, mai sa trec de acel loc spre dreapta, catre ... „podul minune”.
Virez dreapta si la acel pod erau niste oameni care efectuau niste masuratori topometrice. Opresc masina si mai, mai sa nu zic:
-Mai, oameni buni! Sa nu-mi spuneti ca pe aici nu pot ajunge la Targoviste ca si mor! Nu! Nu am spus asta, dar cu vocea tremuranda... intreb:
-Fiti amabili, spre Targoviste?
-Daaaa, da! Mergeti inainte, dati in drumul de Targoviste, la dreapta si inainte.
Asa si fac, asa am facut si de aceasta data a fost bine, desi dupa naveta Buftea-Crevedia respiratia si circulatia sangelui sigur nu au revenit la normal.
Drumul decurge frumos si dorul de Dancusi atenueaza serios din supararea prin care trecusem.
Ajung la ...”locul faptei”, la casa dancusiana. Mi-nu-nat! Oameni de toata isprava carora le mai explic patania cu drumul desi mare parte o cunosteau din discutiile telefonice. Faceau mari eforturi sa-mi atenueze supararea. Nici lacrimile ivite cand mi-am vazut „ultimul copil” marca Dancus, cartea „Peregrin prin Sicilia”, care ma astepta cuminte, „infasata” in cutiile de carton, nu mi-o puteau sterge.
Ca de obicei la aceste intalniri ... „lacrimogene” ... o palinca de maramu...., un vin...., o bere...!
-Nimic, fratii mei!
Sunt cu masina! Apoi, trebuie sa mancam ceva, zice doamna Gabi, ca doar v-am asteptat destul. Sa zicem ca da, dar ma duce gandul ca pot pati ceva asemanator la intoarcere si nu mai ajung la Otopeni.
Imediat, mi se spune ca acea mamaliguta cu ... componente maramuresene se va executa pe loc. Mai discut cate ceva despre carte, despre carti cu ... nenea Doru si iata ca se iveste tuciuletul cu mamaliguta si branza care se si rostogoleste prin farfurii. Isi mai fac loc pe acolo pe masa niste castraveciori de tot ... gustul si masa ... este gata.
Se mai execut si niste poze si asta tot dupa un ritual dancusian, la masa ... si printre carti.
Desi ma grabeam rau de tot, discutiile cu acesti oameni au fost asa de dulci incat nici nu mi-am dat seama ca deja statusem cu mai bine de 30 de minute decat ne planificasem.
Imi iau ...”copilul”, il asez frumos in masina si cu mare tristete ma despart de prietenii dragi, familia Dancusi, dar ma cuprinde asa... o ingrijorare ca voi mai trece prin peripetiile sosirii aici.
Nu a fost asa, dar ceva emotii tot s-au ivit pe ici pe colo. Cu toate astea am ajuns exact cu avionul, exact cand difuzorul anunta:
Avionul de Larnaca a aterizat.
„Imi culeg in cele din urma..., trofeul” si drumul spre casa, spre Olanesti.
Toate bune si frumoase, printre povestiri si buna dispozitie nici nu ne-am dat seama ca cei peste 200 de km s-au scurs si am ajuns acasa.
04. decembrie, 2013
Baile Olanesti