Diana COZMA
ALEXANDRA MARIA BUCUR ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU!
Alexandra Maria Bucur – 6 ani
Diagnostic: Tetrapareza spastica, retard neuro-motor sever
Alexandra are 6 ani şi locuieşte în comună Răcăciuni din judeţul Bacău. Am cunoscut-o acum 3 ani şi nu ştiu cum să o descriu altfel şi mai bine decât am făcut-o cu mai mult timp în urmă, când solicitam tuturor prietenilor mei să îi întindă o mână de ajutor. Iată ce scriam atunci:
„... Vreau să vă scriu despre Alexandra. Am cunoscut-o la Spitalul de recuperare din 1 Mai – BH, unde ne-am întâlnit deja de 3 ori anul acesta, de 2 ori fiind chiar în acelaşi salon. Este o fetiţă specială, aşa cum sunt toţi cei care vin în acest spital. În acelaşi timp, este copilul care m-a impresionat cel mai tare dintre toţi cei pe care i-am văzut şi cunoscut aici. Starea ei este destul de gravă; şi asta pentru că, din păcate, la peste 3 ani nu îşi poate ţine nici capul bine. Este „copil de targă”, cum o numesc cei de pe Ambulanţă de fiecare dată când o transportă pentru internare. Cu toate acestea, starea şi energia pe care ţi-o poate transmite este una impresionantă. Imaginaţi-vă un copil întins la orizontală care nu vorbeşte şi de-abia îşi mişcă mâinile şi picioarele, urmărindu-te mereu cu privirea, uitându-se întrebătoare de câte ori treci pe lângă patul ei sau râzând în hohote de câte ori te opreşti şi vorbeşti cu ea. Este copilul pe care nu ştiu dacă l-am auzit plângând de 3 ori până acum. Ca să-ţi dea cel mai frumos zâmbet este suficient să te aşezi pe marginea patului, să o mângâi pe mânuţă sau pe frunte şi să o întrebi „Ce faci, Alexandra?”. Iar ca să fie în culmea fericirii nu trebuie decât să-i pui un alt copil alături. Atunci nu-i mai trebuie nici mâncare, nici jucării, nici măcar pe mama ei. Seara, când mama o pregăteşte de culcare şi stingem lumina în salon, toţi copiii mârâie, dar ea este singura care râde. La fel face şi noaptea, uneori în somn, alteori trează. Râde. Şi râdem şi noi. Şi mă întreb oare ce o fi în mintea ei, oare la ce se gândeşte când râde aşa cu poftă? Nu ştiu şi poate nu voi afla niciodată. Sau poate, dacă oamenii îi vor da o şansă şi Dumnezeu va fi de partea ei, poate într-o zi vom afla. Vă rog mult, dacă puteţi, să o ajutaţi pe Alexandra. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi prizonieri în propriul corp fără a putea spune ce vă doare, sau că vă e foame sau că vă e sete. Sau şi mai rău, cum ar fi să trăiţi aşa zilnic în calitate de părinte al unui astfel de copil...”
Între timp, în familia Alexandrei a mai apărut un membru, Darius Andrei, frăţiorul ei care chiar pe 5 decembrie a împlinit un anişor şi care este cel mai mare motiv de bucurie pentru ea. Din păcate, starea Alexandrei este la fel ca acum 3 ani, ba chiar a mai adăugat un diagnostic pe listă: sindrom convulsiv. Părinţii se descurca extrem de greu, în condiţiile în care mama nu a primit indemnizaţia de însoţitor de 3 luni, iar tatăl este singurul care aduce un venit în casă acum.
Dacă doriţi să fiţi Moş Crăciun pentru Alexandra şi familia ei şi să le oferiţi sărbători mai frumoase, îi puteţi ajuta cu:
- Bani.
Donaţiile se pot face direct în contul familiei Bucur:
RO30BRDE400SV17958944000, BRD Bacău,
titular cont Bucur Gabriel,
sau în contul Asociaţiei „Un copil pentru copii”
RO48RNCB0715126498880001,
deschis la BCR Timişoara
cu specificaţia “donaţie pentru Alexandra Bucur”
- Produse:
pampers numărul 6 pentru Alexandra şi pampers numărul 4 pentru frăţiorul ei,
cereale pentru bebeluşi, haine, jucării sau alimente, în funcţie de posibilităţi.
Puteţi trimite un colet direct pe adresa familiei Bucur:
Mirela Bucur
Str. Atta Constantinescu nr. 944
Răcăciuni, jud. Bacău.
Vă mulţumim din suflet pentru orice ajutor, oricât de neînsemnat credeţi că ar fi.
Nu uitaţi că pic cu pic se face mare!
---------------------------------------------
Diana COZMA
Asociaţia „Un copil pentru copii”
Timişoara
10 decembrie 2013
--------------------------------------------------------------------
Asociaţia „Un copil pentru copii!” a apărut datorită lui Rareş. Am înfiinţat-o în martie 2012, pentru a ajuta şi alţi copii, pentru a da mai departe binele care ne-a fost dăruit în momentul în care n-am mai putut înainta singuri şi am strigat „Ajutaţi-ne!”.
Sunt conştientă că fără voi, cei mulţi care ne-aţi fost aproape, n-am fi ajuns unde suntem azi. Ni s-a oferit atâta ajutor! Am simţit atunci, în noiembrie-decembrie 2009, când am adunat suma necesară operaţiei, că atâta lume ne iubeşte! Şi pentru asta vă vom fi recunoscători toată viaţa. Pentru asta am ales să dăm mai departe... prin această asociaţie, care este pentru mine un proiect de suflet. Ştiu că pot în felul acesta să-l ajut în continuare pe Rareş, să ajut mulţi alţi copii, dar pot să mă ajut şi pe mine...
Vrem să ajutăm cât mai mulţi copii şi pentru asta ni s-au alăturat prietenele mele Ramona şi Vivi, membre fondatoare în asociaţie. Alături de ele, de prieteni voluntari, dar şi de VOI, toţi cei care veţi dori să răspundeţi pozitiv la acţiunile noastre, sunt sigură că vom reuşi să aducem măcar un zâmbet pe faţa multor copii şi părinţi.