Bădie
Motto:
Viața nu-i, nu poate fi numai un zâmbet, dar totdeauna zâmbetul înseamnă viață.
Gânduri brodate pe marginea cărții Grig Gociu, Căminul Racoviță, Editura Singur, Târgoviște, 2013
Eu cred în ideea cu Liniile astrale ale vieților noastre. Așa-mi pot explica faptul că Cel care ne decide soarta a hotîrât să mă avorteze cu domiciliul forțat în Marea Câmpie Română, made in Roșiorii de Vede, să-l cunosc pe domnul Ștefan Doru Dăncuș, pe filiera Australia-Canada, prin ”rudele de metaforă”, pe care i-am numit albinei și așa se face că am fost invitat la Tabăra Națională de Literatură a Grupului Media SINGUR, unde ”exact” în ziua mea de naștere și de lansare a cărții mele Suntem Cobaii dintr-o Falie de timp să am tovarăș de lansare pe bădia Grig Gociu, Profesor și acum scriitor care debutează cu un roman la peste șapte decenii și jumătate cu romanul ”Căminul Racoviță”.
Cei care l-au prezentat (În carte și la lansare) l-au acuzat că e vinovat de niscaiva lacrimi! Ok!
Să mă scuze bădia, dar citind cartea eu n-am putut să fac asta! Fiindcă de când am conștientizat că sunt dotat cu această calitate și până pe la vreo 16 ani mi s-a spus că sunt un supraplângăreț. Cred că dacă aș putea aduna lacrimile copilăriei mele s-ar umple un vagon sau poate și mai mult. De ce a secat izvorul? Intrând eu în categoria zisă a ”Rataților cu sau fără maturitate , care au invadat școala romănească, ocupând locurile elitei noastre dăscălești care a fost decimată pe front, apoi la Cana(l), la Centrele de (DE)formare a omului nou: Pitești, Sighet, Aiud și multe altele , puțoii și oaicele școlite cu arcanul și dopate cu toptanul erau sortiți să pună în practică și-n mintea generației traumatizată de război, foamete, colectivizare, idee că VISUL de aur al unei societăți ideal, Comunismul este posibil și ei au menirea de a-l realiza! Ha!
Eu aș fi numit cartea Blatiștii obsedantului deceniu!
Să plâng citind cele relatate de Bădia? Păi ce facem cu cele pe care le-am trăit și noi după cinci ani, când soarta celor care aspirau la facultate nu era cu nimic mai bună!
De ce mă stârniși, bădie? De ce ai stârnit cuibul de viespi-amitiri? Credeam că am tras oblonul peste acei ani! Că madam Inhibiție prin diferențiere și-a făcut datoria! Ași! Că le-am îngropat, gataa! Ce-a fost, ne-a fost dat generației noastre! Credeam că tonele de suferință ne-au murit acolo, în gropile comune ale decedatelor noastre amintiri... Foarte mulți din generația mea am fost nevoiți să facem un ocol de câțiva ani cerșind un loc de muncă pentru a ne face un costum de haine, bani de drum și de plată pentru întreținerea primului semestru...
Căminul Universității Universității din Iași, unde am învățat eu se numea Justin Georgescu. Azi demolat. Păcat. Dormitorul unde am primit repartiția avea 37 paturi, două matahale de tablă numite sobe. Eram invidiați fiindcă cei de la alte discipline, bobocii erau peste 40 în hala numită dormitor, foste cazărmi, dezafectate (?) . Un an de zile m-am întrebat cum ar arăta aceste monstruozități ”afectate”. Când a venit în vizită domnul Crivăț
Ne-au dispărut cursurile, teneșii, valizele de lemn, tot ce se credea că emană căldură, aici și/au dat obștescul sfârșit, până ce am tremurat mai puțin. Gardurile de lemn, crucile de la cimitir, băncile din parcuri, tot ce ardea și se putea căra la cămin și dacă nu ar fi fost teama și bătăile încasate de ghinioniștii prinși de miliție... Blatismul cred că a fost boala socială a studențimii romăne ăn acei ani cumpliți.
Blatiștii de la noi s-au bucurat când ne-a servit mămăligă. Cărată la anumite gazde cu valizele de lemn cu care părinții lor u făcutarmata, frontul. O feliau, o puneau pe plită, cumpăram grăsime, usturoi și ziceam că ne-am făcut pifoi!Fetele noastre spuneau că s-au săturat și duceau pâinea colegelor blatiste. Și la cămin împărțeau prăjirura, de cele mai multe ori o gogoașă fără zahăr. N-am uitat, dar ne era nu știu cum să vorbim copiilor noștri despre asta, fiindcă simțeam că nu ne cred și atunci ne furișam ca să putem lăcrima... Ei ne apostrofau pentru curajul nostru de a recunoaște că eram săraci, că într-un fel eram infractori morali, încercând să-i păcălim pe cei puși ca să păzească ordinea.
Căminele studențești mi s-au părut atunci, ba și acum înclin să cred că erau niște închisori speciale, prin condițiile spartane care ni se ofereau, prin singurul gardian care... În primul an de studențoe cabinele de la dușuri n-au funcționat niciodată. Erau folosite de ”tocilari” ca să se izoleze cumva, pentru a trage tare . Bursa pierdută echivala cu autoexmatricularea, cu o acceptare a variantei oferită de regim: uzine, șantier sau mine.
Legat de baie nu pot uita că ne planificam pe tabele pentru c ele trei băi comunale din Iași, care, după 1 Mai, 1961 s-au închis. Motivul șoptit: Acolo studenții spuneau prea multe prostii. Ne-a rămas varianta Ciric, dar servită cu teamă, fiindcă de două ori pe la început de iunie am adus pe brațe trupul celor părea îndrăzneți care, scufundându-se au rămas printree afetele tunurilor, roțile tancurilo aruncate de brava Armată Roție , ”ca să nu fie folosită de voi, după plecarea noastră, că de, ați fost cu fasciștii, ați fost cu noi, nu prezentați încredere.”
Poate că ar trebui adunate mărturiile celor care au trăit și suferit în acei cumpliți ani de SSMD. Am povestit că revoltați pentru că la ceai ni se servea mămăligă cu marmeladă, grârul era trimis familiilor soldaților care s-au jerfit ca să ne elibereze de fasciști, i-a făcut pe milițienii securiști statui de mămăligă. Dar asta după ce un gradat a venit să ducă cu noi ”muncă de lămurire”, să apeleze la conștința noastră revoluționară. Normal că au fost primiți cu aplaze puternice, te pui cu studenții? Unul a întrebat dacă în”Magistrala cuvântare a tovarășului” consultat bibliografia clasicilor M-L, adică Marxism-Leninismului cu lucrări ca : Proerecționismul, boala capitalismului, de Lenin. Sau ”Onanismul virtual, generat de lezbianismul rectal, de Karl Marx. Și alte ”lucrări”, printre care ”Creierul din palmă” de Savantul Marr, comentat de Iosif Visarionovici. Fiecare titlu era îndelung aplaudat, dar autorii au uitat de cuvântătorii plătiți, care au raportat numele știm noi cui și așa s-a făcut că pe la trei dimineața unul dintre autori a fost săltat de indivizi cu geci de piele. Numai că zisul Cârlig fusese cioban și priceput în trântă, a dat cu ei de pământ, a strigat și apoi a sărit de la etajul unu pe geam, alertând ce cei peste 2000 de stdudenți din cele șase cămine studențești care, la rândul lor, în chiloți, maieuri sau fetele în cămăși de noapte au înconjurat cele două camioane, i-au dezbrăcat la izmene pe ocupanți, fetele dispundu-șibonetele, rubăștile sau nădragii. Din molitierele hașutare au făcut panglici și cravate. Au ajuns la cantinele studențești unde se fierbea mămăliga pentru dimineața, au luat cratițile și le-au dus la Comitetul Regional de Partid.
Bădie, de ce mă stârnești? De ce nu aduni de la cei care mai trăiesc dovezi incredibile despre acele închisori fără uniforme și zăbrele la ferestre?
Mulțumesc bădie că m-ai făcut să înțeleg un lucru: Sărăcia noastră n-a fost o rușine, jignirile și privațiunile studențești au fost importate și acceptate de cei care ne condceau, la fel cum , din nefericire, trebușoara asta nu s-a schimbat nici azi!
Sunt multe de spus, dar să vedem ce ne mai relevă și celelalte volume cu care autorul ne amenință.
C.T. Ciubotaru,
Boier atestat de Obârșia Cloșani, prin diploma Grupului Media SINGUR, 7 septembrie, toamna lui 2013.