Musafiri nepoftiţi
Scrijelesc ȋn fiecare zi cȃte un gȃnd
pe răbojul golit de fapte.
Nu ştiu ce aşteptări ai şi nici cȃt
de adȃnc trebuie să tatuez
partea poveştii nespuse şi uitate
din cutia copilăriei…
Poate memoria ȋmi joacă feste
şi rolul este invers, cum este iubirea cu capul ȋn jos.
Nu este nimic pregătit să o ȋntoarcă
să o cureţe şi să-I pună hăinuţa nouă.
A crescut prea mult şi i-au rămas mici
toate cuvintele nescrise, neştiute.
Nu mai găsesc vorbe noi să mai
ȋmbrac bătrȃna iubire.
Sentimentele mele sunt musafiri nepoftiţi
Ce bat cu putere la poarta vieţii,
ce cu greu ȋncerc să o deschid,
să intre spectatorii ca să aud
muzica din fundal netocita şi blȃndă poveste.
Utilizatori de vise
Utilizatori de vise barbaţii,
le ȋnchid ȋn zona aceea gri
unde nu cer nimic şi nu se laudă
de unde le pot scoate pe rȃnd
Şi le compară surprinşi, cȃt de bogaţi sunt.
Mimeaza dese ori iubirea
şi o colorează ca ȋn cartea copilăriei,
să sară ȋn ochi, dacă nu sare din suflet.
Pentru unii sunt cȃntec şi dor,
dar pentru toţi sunt povestea nescrisă
deschisă pe o pagină a sorţii.
Cartea rămȃne deschisă la primele pagini
pentru că mai departe
s-au şters toate literele din graba
curgerii, a trecerii spre alt stadiu,
spre altă poveste, dar nu vis.
Utilizatori de vise, bărbaţii transformă
defectele noastre ȋn mister, poezie şi iubire,
ne ȋmbracă ȋn senzuală dorinţă
şi mai mereu ȋn visare şi dor.
Ȋn altă limbă
Am un clopot neȋnceput pentru tine iubite,
ȋn fiecare dimineaţă bate ȋntȃiul meu gȃnd
ȋn altă limbă.
Indescifrabilă.
Uneori şi mie mi-e greu să-i descifrez bătaia
şi să susţin ritmul frȃnt de multe ori
la primele masuri.
Se opreşte, uită pasul, dar continuă ȋn alt grai.
Melodia asta nu este din inima mea, nici din a ta,
dar temainic ȋnvăţăm curgerea ȋn altă dimensiune,
cȃt nu se opreşte clopotul.
Mă şi mir de ce-şi mai frămȃntă atȃta zbaterea
cȃnd melodia spartă ȋn mii de bucăţi,
este pe altă limbă, uitată ȋn cealaltă viaţă,
cȃnd ȋmbrăţişarea era altă dorinţă,
pe limba noastră.
Paşi şovăielnici
Vreau o dimineaţă să-mi merite plecarea
Şi să-mi susţină zborul,
ȋn care ȋntȃiul meu gȃnd
să fie primăvară, cȃntec,
nu poveste.
Vreau o dimineaţă ȋn care să nu te caut
să nu te aştept,
bucurie să fii covor ȋntins
din noaptea neconsumată
prin care să trec
doar dacă merit,
să-mi alint paşii şovȃielnici
căutȃndu-te.
Fereşte-ţi visul
Mi-a ȋmbătrȃnit starea de agregare
a cuvȃntului nespus, nefolosit demult.
A devenit pȃmȃnt.
Este atȃt de greu să-l mut…
Fereşte-ţi din cale mea visul.
Nu vreau să-ţi rănesc curgerea,
să-ti opresc starea,
care are altă culoare, alt parfum,
al iubirii.
Nu-mi desface frunzele
poveşti neştiute cu tine,
din cealaltă viaţă…
le mături ȋn toamna asta,
ce-mi bate stingher la geamul
cărţii ce nu mai pot
să o rescriu,
chiar dacă o să vrei.
