Am colaborat peste 10 ani cu prof. Florentin Smarandache, scriind chiar o carte de paradoxism în tandem. Are un umor pe care l-aş defini tragic- exotic, este ceea ce numim „ un om cu destin”. Desigur, în cazul său, încă de când preda matematici în Bălceştii vrânceni, acest destin a fost foarte asumat. Este acesta un semn al identităţii aparte, aşa cum se întrevedea în poemele dintâi, parafrazice, argeziene- barbiene.
A emigrat pe calea lagărelor, îndurînd o epopee căreia, consider, ştiindu-i opera, una aidoma tragediilor antice, ca un straniu tipăar ancestral şi sporit prin culturalizare? Foamea de cunoaştere s-a extins şi Smarandache, stabilit în New Mexico, a căutat nu prin poezie, ci prin neutrosofism – paradoxism, odinioară, în ţară, contrat de excelentul semiotician Ion Pachia Tatomirescu, ( care-l consideră pe un Nichita Stănescu tot paradoxist, n) – ci prin scrutările în lumea matematicii şi fizicii cuantice. Smarandache a fost chiar nominalizat pentru Nobel, la o teorie a sa! ( în 2012).
O carte polemică demnă rămâne cea în care a dialogat epistolar cu criticul Rotaru”- care, de fapt, l-a marcat în tot ceea ce a urmat. În nucleul dur al scrierilor sale, F.Sm. este un frustrat din sistemul totalitarist, anume al intelectualului ce nu a suportat perversiunile duplicităţii. Un poem explicit este „ Inventar al nefericrii generale”, dedicat odinioară pr. Gheorghe Calciu- Dumitreasa. Toată opera literară a lui Florentin Smarandache este un decantor exotic- tragic al traumei totalitare, altfel decât la Paul Goma.” Eliberat de searbădul trecut/ încărcat de un viitor nebulos/ acest exil continuă/ of, Americă, ţară a tuturor contradicţiilor/ mamă apatrizilor transfugilor/ şi neadaptaţilor/ emigraţi totodeauna în ei înşişi/ ce contează pentru tine/ o viaţă în plus, o viaţă în minus/ şi acest destin al unui refugiat ?/ Nimic, decât un grăunte de nisip/ în deşert”. Iată, scrisă în iulie 1990 în Arizona, elegia de element super- greu al „ geologiei” unui om român care şi-a căutat sinele nu doar în interior, ci şi la scara planetară!
Recent primita-i carte, ReSemnare, adună texte ce par a fi ale unei depresii existenţialiste, undeva în recea iradiere a umbrei ...pietre filosofale. Metaforismul, aphoriile, sunt timbrele stilului său matefizicienesc. Îl consider un fel de cruciat greu de humor, al unei muze care se...amuză, şi un foarte agreabil companion, cum l-am cunoscut când m-a onorat cu o vizită la Hunedoara. Expertizele sale ştiinţifice, cunoscute în „ America- paradisul diavolului”- ( v. „ Jurnal de emigrare), rămân apreciate de foarte mulţi din România şi din Occident. A facilitat prin anthologiile sale paradoxiste, ( opt la număr, urmînd a noua), cunoaşterea globală a multor scriitori români şi străini. Îi exprim încă odată preţuirea mea şi a noastră, celor ce îl citim. Nu, Florentin Smarandache, ludic şi hiper- inventiv, nu e omul care să se ...resemneze.