Spune-mi toamnă, unde pleci când bat vânturi reci şi seci, când ninsoarea stă să cadă verii tu-i compui tiradă! Iar când frunza mea uscată stă pe-un ram bătut de soartă, nu te-ncumeţi s-o priveşti căderea să i-o opreşti! Spune-mi toamnă, glasul tău e lăsat de Dumnezeu să-mi încânte zilele să-mi adoarmă nopţile? Şi de ce nu te aud când am sufletul zălud, când toate s-au dus în van încărcate în chervan! Spune-mi toamnă, unde-i el e fantasmă, ori flagel, când în palme-i simt căldura şi pe sân îi simt arsura? Unde e, când zori-s roată şi când ochi-mi de agată doar pe el îl cată-ntr-una nu de-acum, din totdeauna! Spune-mi toamnă, ploaia ta viaţa, ea mi-o va schimba? Frunza mea va fi iar verde ori de mine mă voi pierde; în adancuri de mormânt, într-un vers, într-un cuvânt, în clipe agonizânde, ori în dor ce mă aprinde! Spune-mi toamnă!
↧