Adrian BOTEZ: ISTORIE TRAGIC-VALAHĂ

ISTORIE TRAGIC-VALAHĂ, VIZIONARISM/DEMNITATE EMINESCIAN/Ă ŞI LUCIDITATE CODRENIANĂ - ÎN CARTEA “BASARABIA EMINESCIANĂ”, de THEODOR CODREANU

Avem în faţă o nouă carte eminescologică a lui Theodor Codreanu: “Basarabia eminesciană”[1]. “A opta, cred, închinată fenomenului Eminescu, din 1984 până astăzi” – spune autorul, chiar la începutul volumului (cf. “În loc de argument”, p. 5). .O carte provenită din extinderea/dezvoltarea unui articol: “Această nouă carte despre Eminescu s-a născut dintr-un studiu de mai mici dimensiuni, publicat în 2012, în revista <<Limba română>>, de la Chişinău, fiind prilejuit de împlinirea a două veacuri de la raptul Basarabiei, petrecut în 1812”.

Cartea are un conţinut cu totul special: din cele XIX capitole, fiecare purtând un titlu nu doar sugestiv, ci anunţând o problemă decisivă a istoriei basarabeano-româneşti (I-Un număr nefast; II-Cinismul imperial; III-Răul dinăuntru; IV-“Cestiunea Orientului”; V-Către a treia pradă imperială”; VI-Pe baricadele Timpului; VII-Basarabia: “cestiune de existenţă pentru poporul român”; VIII-Basarabia dreptului; IX-De la “onoarea” ţarului la afaceriştii războiului; X- Rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc; XI-Compensaţii?; XII-De la Eminescu la “cazul Stere”; XIII-Moştenirea ţaristă în bolşevism; XIV-“Vă aşteptăm de 22 de ani!”; XV-“De ce atâta ură?”; XVI- Războiul antiromânesc al Sovietelor; XVII-“Legenda neagră”; XVIII-“Noaptea de La Blair House”; XIX-Epilog eminescian) – primele opt capitole fac analiza strictă a campaniilor de presă eminesciene, din epocă, cu privire la chestiunea Basarabiei – dar, începând cu capitolul al IX-lea, perspectivele se deschid considerabil, trimiţând la contextul istoric al trădărilor (lovituri din exterior, susţinute de iudele valahilor, din interiorul României!), din secolele XIX-XX-XXI, faţă de Sfâtul Pământ Basarab. Pentru că, nu-i aşa? – la valahi, “moştenirea tracică a fost mai puternică decât cea romană. Herodot a subliniat principal meteahnă a tracilor: dezbinarea. El profetiza că nu vor fi niciodată puternici, fiindcă nu sunt uniţi”. Şi, de la dezbinare până la trădare de neam, nu-i decât un pas. Pas care, în cazul Basarabiei Valahe, a fost făcut, parcă, mai des decât în toate celelalte cazuri, privind pământuri clar, străvechi româneşti. De ce a fost posibilă atâta instabilitate teritorială, în cazul valahilor/pământurilor valahe, dar, mai cu seamă, în cazul Basarabia/Ţinutul Dacilor BESI/”BESARABIA” (a se vedea istoria trădării de la 1812, de la Hanul lui Manuc, “unde Kutuzov a micşorat pretenţiile doar la Basarabia”, din capitolul al II-lea – “Cinismul imperial” - …şi unde aflăm că “preţul trădării Marelui Dragoman, Dimitrie Moruzi, în context, a fost promisiunea unei moşii în Basarabia, în valoare de 100.000 de lei aur şi a unui inel de aur, încrustat cu briliante, foarte valoros, de 15.000 de piaştri” – cf. p. 13 - grotesc de  ieftin au mai fost “vândute”trădate  pământurile Ţării Valahilor, de către străini, ca la Hanul lui Manuc, în “cazul Basarabia”-1812…sau de către români, precum în cazul, inexplicabil nemenţionat de către autor, al anului 1997, când evreo-românul, din Tighina Basarabă, preşedintele României, Emil Constantinescu, dimpreună cu fiul de rabin şi nepotul lui Saul Bruckner/Silviu Brucan, Adrian Severin, ministru de Externe al României, au semnat Tratatul cu Ucraina, prin care se reconfirmau rapturile staliniste, din 1940 - şi prin care erau cedate, scriptic,  Ucrainei, fără nicio presiune, de tip “tanc şi tun stalinist”, TOATE pământurile româneşti de EST, de NORD şi de NORD-EST:  Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, Insula Şerpilor, Maramureşul de Nord…!)? Pentru că, după stingerea Muşatinilor şi Basarabilor, din veacul al XVI-lea şi “până la pseudo-democraţia din secolul al XIX-lea şi din cele următoare” – dispare “principiul eredităţii” (singur el fiind garant al stabilităţii unui popor şi al unui stat), înlocuit fiind cu cel al “electivităţii”, care a ruinat şi aneantizat regate/state încă mai mari /“cu mai mare greutate europeană”, decât Principatele române (de tipul Poloniei).

Dar cartea lui Theodor Codreanu are meritul de a nu se opri, punctual, la motivele unei istorii seismice, a momentului – ci trimite la cauze profunde, uneori greu de sesizat şi de corelat, dar cu acţiune şi consecinţe, în timp, de-a dreptul catastrofale. Cel mai edificator exemplu este cel prin care, paradoxal, dar cu totul adevărat, politica antiromânească a Rusiei şi a panslavismului (din trecut, dar cu valabilitate şi în veacul nostru, posibil şi în cele viitoare!), dar şi ANTIROMÂNISMUL (iudeo-masonic) european, în genere – sunt explicate  printr-un celebru pasaj din Engels: “Românii sunt un popor fără istorie {…} destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale {…}. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă, prin ea însăşi, un protest contra unei măreţe revoluţii istorice {…}.DISPARIŢIA LOR/ROMÂNILOR DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI VA FI UN PAS ÎNAINTE” - s.n. (apud Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, trad. Din engleză, de Camelia Diaconescu, Ed. Rao, Buc., p. 31. Oare triunghiul, trădător şi satanic, al “regionalizanţilor României”, din zilele noastre (Ponta/NAUMOVICI-Antonescu-Dragnea), nu cumva ascultă, şi el, de acest comandament genocidic, al evreului-ctitor de comunism planetar?!

Theodor Codreanu subliniază nu doar onestitatea şi demnitatea funciare, de sfânt, ale lui Eminescu, în contextul unei epoci în care toţi oamenii de la guvernarea României, ba chiar dintre artiştii români (“umflaţi”  cu funcţii guvernamentale), trădau scandalos (a se vedea cazul, absolut penibil, aproape incredibil, al profitorului de război, “corbul”-Titu Maiorescu, cel care echivala sângele dorobanţilor, vărsat, cu generozitate martirică, la Plevna - CU PARÀLELE CÂŞTIGATE DE EL, PRIN GREŢOASELE AFACERI CU EVREII DIN ŞLEAHTA ARMATEI RUSEŞTI, DIN 1877-1879 – ŞLEAHTĂ CONDUSĂ DE WARSZAWSKI! – “Încasat relativ MULTE PARALE, supraocupat, de dimineaţa până târziu, mai mult de la evreii ruşi (…). Ajuns la Bucureşti…eu îndată iarăşi la lucru, în mijlocul încurcăturilor Horowitz-Warszawski-Rubinstein-Hessen-Hangianof”[2] – în Jurnalul său, Maiorescu “regretă faptul că s-a încheiat războiul {n.n.: din 1877-1878}, frustrându-l de noi câştiguri”!!! - …dar şi cel al “directorului dobrogean”, Alexandru Macedonschi!!!) şi furau  de stingeau, în orice condiţii istorice (similitudini frapante, cu ce se întâmplă azi, în acelaşi spaţiu şi la acelaşi nivel superior, de conducere statală, prin iudeo-masoni!), ci şi VIZIONARISMUL său. Nu a existat, în toată istoria gândirii politice româneşti şi, implicit, a presei româneşti, un bisturiu mai ascuţit şi mai binefăcător, prin revelarea Adevărului – decât cel eminescian! (iată cum defineşte el nu doar politica partinică românească, ci şi însăşi presa politizată: “Toate puterile sufleteşti ale generaţiunii sunt absorbite de lupte de partide şi, la rândul lor, toate partidele nu sunt decât amploiaţi, pe de o parte cei active, pe de alta cei destituiţi. Aceştia se ceartă pe ţara cea de jaf. MODUL CUM SE CEARTĂ ÎL NUMESC CU TOŢII PRESĂ” - s.n. Genială şi de neclintit definiţie![3]).

Eminescu şi-a dat seama că războiul din 1877 nu era războiul României. Iar când Rusia ţaristă împinge Valahia, cu brutalitate, în planul al doilea, după jertfele româneşti de la Plevna (prin care valahii salvau “onoarea” dezonoraţilor, prin toată istoria lor, ţari şi politicieni imperialişti ruşi!), pentru a putea ca, la San Stefano, să nu acorde României statutul de cobeligeranţă şi A PUTEA EXECUTA RAPTUL BASARABIEI DE SUD ( cea “cu tătari corturari”…fantasma, parşiv, diplomaţia ţaristă! – …da, sigur, “tătari corturari”, de tipul boierilor-pârcălabi voievodali: “Manoil, Stanciu, Albul Spătar, Ioan Băiceanu, Hodeo Creţul, Oanea Pântece, Tudor Vascanu, Giurgea lui Gaură…” - ”tot nume…tătărăşti, de boieri ai lui Alexandru Vodă”- cf. Mihai Eminescu, în studiul Basarabia, din Timpul/1878!) - cu falsa compensaţie a …Dobrogei, CEA MULTIMILENAR (V)LAHO-DACICĂ  ŞI  BIMILENAR CREŞTINĂ! (…câte ecouri nu stârnesc aceste fapte, cu privire la situaţia României, din al doilea război mondial, când Pactul dintre Stalin-Roosvelt-Churchill azvârle România în ghearele bolşevismo-stalinismului, refuzându-le românilor marşul spre Berlin, după un nesfârşit martiriu vestic! - şi oprindu-i pe valahi în Munţii Tatrei – …pe câţi nu-i zvârlise Stalin, direct, în Siberii, imediat după blestemata noapte de 23 august 1944!!! - …urmând, apoi, tăvălugul ocupaţiei sovieto-staliniste, sub “nasul” mult şi vinovat-îngăduitor al Marilor Puteri ale Lumii Vestului!) – Eminescu ia poziţie fermă şi clară, ca totdeauna – şi va comenta, cu maximă luciditate şi cu o demnitate unică, exemplară! -  fără nici cea mai mică aroganţă de…”ghicitor în stele” (ci cu uriaşă şi, poate, nemeritată înţelegere, pentru orbii politicieni români – pe care-i priveşte din perspectiva …poporului român!) : “Noi nu recunoaştem în ea/Rusia decât pe mandatara Europei, care n-au declarat război Turciei pentru a schimba soarta noastră, ci pe aceea a bulgarilor, sârbilor, muntenegrenilor, în sfârşit, a tuturor popoarelor de care a fost vorba la conferenţe. De noi n-a fost vorba la conferenţă; războiul ce am purtat au fost poate o imprudenţă, ce se iartă unui popor tânăr şi arzător, şi alianţa de fapt o măsură care să ne asigure succesul armelor noastre, iar acolo n-avem a împărţi nimic cu Rusia nici în clin, nici în mânecă. Poate, din partea noastră, să cucerească toată ţara turcească, dacă o vor lăsa alte puteri, cu noi n-a avut niciun război, deci n-are a ne lua nici pământ nici a ne da cu sila ceea ce nu-i cerem ei. Dacă avem a cere, nu Rusia este aceea de la care vom primi (…). VREA RUSIA SĂ NE DEA INDEPENDENŢA? N-O PRIMIM DE LA EA. VREA SĂ NE DEA DOBROGEA? ASEMENEA N-O PRIMIM (…). RUSIA VOIEŞTE SĂ NE IA BASARABIA CU ORICE PREŢ: NOI NU PRIMIM CU NICI UN PREŢ!” (s.n.).

După răpirea Bucovinei, de către Austria (1775), după raptul Basarabiei, din 1812 – urma noul rapt ţaristo-rus, asupra Basarabiei, din 1877-1879. În politica Europei, “chestiunea Orientului” avea trei soluţii, una mai proastă decât cealaltă: I-soluţia austriacă (“confederaţie dunăreană, sub protecţia Austriei”); II-soluţia grecească (chipurile, elenismul s-ar putea opune, în zonă, expansiunii ruseşti – şi iată replica lui Eminescu: “În fapt, predominarea intrigantului şi răutăciosului element grecesc în Orient ar fi o nenorocire şi mai mare decât supremaţia turcească” – noi, valahii, o “probuluisem”, deja, prin domniile fanariote!); III-panslavismul – în viziunea lui Danilevski, mesianismul rusesc ar fi constituit contraponderea la lumea germană/Imperiul Romano-German!.

Numai Eminescu înţelege, în aceste vremi atât de tulburi şi absurde, complexitatea şi tragismul Adevărului Valah:

1-pe de o parte: “Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi O CESTIUNE DE EXISTENŢĂ PENTRU POPORUL ROMÂN” (dublând, astfel, cu chiar mai mare imediateţe întru rezolvare, “cestiunea Ardealului”!); CHEIA DESTINULUI ROMÂNIEI!

Şi, în această problemă, Theodor Codreanu schiţează o adevărată “dinastie ideatică” (foarte lucid identificată!): “Eminescu-Stere-Goma”.

2-neîmplinirea unei datorii sfinte (pe care Eminescu o transformă într-una testamentară): “CREDINŢA ÎN TRĂINICIA POPORULUI ROMÂN”: “Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom pierde aceste temelii (n.n.: MARILE VALORI NAŢIONALE!!!)  - statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creaţiune trecătoare; IAR DACĂ NE VOM PĂSTRA TEMELIILE DE EXISTENŢĂ SOCIALĂ, RUSIA NE POATE LUA CE-I PLACE ŞI PIERDERILE NE VOR FI TRECĂTOARE” (s.n.).

…SUBLIM ADEVĂR AL CREDINŢEI ÎN DUHUL VALAH!

 Glosează, cu dreptate, Theodor Codreanu: “La 1918, această dublă încredere atinsese pragul cel mai înalt în faţa propriei conştiinţe naţionale şi a Occidentului. Dar următorul război mondial o va zdruncina, iarăşi, din temelii – şi asta tot în legătură cu Basarabia şi Bucovina, provinciile pierdute, prin trădare şi vânzare, la 1775 şi 1812”.  Moscova a pretins că i s-a rănit grav “onoarea” (când, în 1856, partea sudică a Basarabiei re-trece sub jurisdicţia Valahiei/Principatelor române, “patria de drept”). “RUSIA SE SIMŢEA JIGNITĂ CĂ PĂMÂNTURILE ROMÂNEŞTI APARŢIN ROMÂNILOR!” (s.n.) – cum excelent comentează Ion Iachim, în lucrarea “O istorie a expansiunii ruseşti”, Ed. Ponto, Chişinău, 2009, p. 105.

…Adevărul acesta, al “onoarei” hămesite a Rusiei/a Stepei Fără NICIUN Orizont şi Fără NICIO Măsură, nu încetează a ne durea, şi azi, în 2013…!

3-neîmplinirea datoriei DE AUTENTICĂ ONOARE (…nu precum cea rusesc-imperială, ţaristă sau bolşevică!) faţă de depozitarii Marilor Valori Naţionale, a Celor de Adâncime Abisală: “Nu sunt în toate limbile omeneşti, la un loc, epitete îndestul de tari, pentru a înfiera uşurinţa şi nelegiuirea cu care stârpiturile ce stăpânesc această ţară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel ţăran care, muncind, dă viaţă pământului, plătind dări hrăneşte pe aceşti mizerabili, vărsându-şi sângele onorează această ţară” (M. Eminescu, Opere X, p. 33).

…Azi, după cabala ruseasco-americano-evreiasco-ungurească din 1989, când vedem cum urmaşii Muşatinilor şi Basarabilor, adică ai stăpânilor de turme care au ctitorit TĂRÂMUL VALAHILOR, sunt obligaţi de U.E. şi de F.M.I. să ardă şi să îngroape mii de tone de lână de oaie mioritică, pentru că de nicăieri, de la niciun for iudeo-masonic al lumii strâmbe de azi (încă mai “global” strâmbate, decât cea de ieri, scrutată, vizionar, de Eminescu!), nu ni se mai dă dreptul (într-o continuă propagare a “legendelor negre” despre Neamul Valahilor! – de la “înnegrirea”/demonizarea lui Ceauşescu/politicii ceauşiste - şi până la identificarea României cu ŢARA  “BRAMSTOKER-escului”  DRACULA!) la dezvoltare economică şi la identitate spiritual/naţională – da, azi ar trebui să citim lucrarea lui Theodor Codreanu (…printre extrem de puţinii români care judecă lucid, atât MERITELE, INCONTESTABILE, ale lui Ceauşescu, în stoparea sovietismului, în Estul Europei – …România ceauşistă făcuse, ENORM ŞI ÎNTRU ADEVĂR, “pentru cauza libertăţii est-europene”, iar “Ceauşescu este /devine <<ţapul ispăşitor al Estului>>” – cât şi “SITUAŢIA SCHIZOFRENICĂ” a  lui Nicolae Ceauşescu, cel care a înăbuşit, la un moment crucial, vocea naţionalismului autentic, prin  “vocea” comunismului rezidual… - …noi ne permitem, însă, spre deosebire de autor, să NU credem în soluţia potenţială, a capitalismului masonic, propus, ca soluţie de supravieţuire, lui Ceauşescu şi României, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, în timpul “nopţii de la Blair House” – aprilie 1978!), cât şi versetele AMINULUI/EMINESCU, cu infinit mai multă aplecare şi smerenie. Căci numai astfel de cărţi te avertizează, onest, asupra “complicităţilor satanelor lumii”, şi-ţi indică, în mod profund înduhovnicit, soluţii (pe termen foarte lung!) de rezistenţă şi de supravieţuire identitar-divină, în istoria terestră. Cu condiţia, fireşte, să nu ne pierdem sau să dispreţuim, în mod imbecil, antenele Duhului!