[Limba română - mamă bună
"ca un fagure de miere"
Niciodată nu va piere!]
Ştiu bine ce greu vă este să scrieţi versul lapidar...
Pagini înnegriţi de-a surda, cum e proză din ziar.
Că n-au cap şi nici la coadă rima nu se potriveşte;
Iar ca să reţină-o strofă... în zadar se chinuieşte
Să-nţeleagă cititorul, fiindcă-n versul dezlânat...
Româneşte nu vorbiţi, Limba sfântă aţi trădat!
Nu mai vreţi în România!... Cu bandiţii vă-nhăiaţi;
Farisei, ce gând aveţi, şi mereu mă condamnaţi?
O, eu am timp, căci veşnicia nu e dată orişicui...
Dar citesc în altă limbă versul şubred, gol şi şui.
Unde-i Limba învăţată de la buna voastră mamă,
Cui vă adresaţi şi scrieţi, cine vă mai ia în seamă!...
Cruce-mi fac şi-ntreb: versul vostru cum de trece,
Cînd e searbăd şi acrit? Pălmaşi, praful se alege
Şi de limbă, şi de rimă, de dactilă, ritm şi vers...
De-mi sunteţi urmaşii mei, altă limbă aţi ales.
Văd, n-aveţi pic de ruşine pentru oamenii cinstiţi:
Hei! în ţara cui vă credeţi, chir... pe cine slugăriţi?
Din ce bani vă face plata; mai aveţi ceva să daţi?
V-aţi trădat ţara şi Limba, ca tâlharii vă purtaţi.
Nume nu puteţi lăsa, cui prin minte-i poate trece!...
Nu iubiţi Limba şi portul, banul pentru voi e lege...
Şi religie vă este. Lustruind şi lingând pe potentaţi,
Ţinta vreţi să o atingeţi, să fiţi mari, să fiţi bogaţi?
Voi ce scrieţi, e cenuşă… şi nici ea n-o să rămână!
Nu conştiinţa v-ar mustra, fiindcă ce scoateţi din gură
E atât de rău. Pirul nu se-ndură să crească în arătură,
Se sufocă. Ce atingeţi se usucă, este pulbere şi zgură.
O, cât de bine-aţi reuşit, ce succes, pigmei vânduţi...
Limba dulce o ciuntirăţi, mimi perverşi şi-mbogăţiţi.
Voi de straie-aţi dezbrăcat-o, lipsind-o de conţinut,
Aţi uitat că va fost mamă, cînd la sânul ei aţi supt...
Dacă gândul îl aşterneţi peste coală ce-o s-apară,
Daţi-i formă, armonie ca să-nţeleagă, bunăoară...
Tot românul să priceapă ce vreţi voi să transmiteţi;
Cine credeţi că reţine scrisul sterp, vânduţi poeţi!?
Nu vreţi să mă copiaţi? Zău! Cine v-a cerut? Spuneţi!
Dar să scrieţi ca românul, că vă-ntreb: de ce nu vreţi?
Dacă strofa-i clară, simplă, cum românului îi place...
Dragi urmaşi, puteţi să scrieţi poezii, de-mi ştiţi face.
Dacă-n piept inima voastră bate a clopot dogit...
Nu simţiţi versul cum cântă, sufletul nu-i copleşit
De iubire şi plăcere... când ascultă limba sfântă,
Mintea nu percepe versul, strofa-i veşnic întreruptă.
Dacă toate ce v-am spus, în urechea voastră sună,
Versul vine, strofa curge lin, ca melodia pe strună.
Doar atunci se-aştern pe file şiruri de mărgăritare...
În grai dulce fără seamăn care, mama iubitoare
Ni l-a strecurat în suflet, ca pe-o muzică de vis…
Cu trăiri, doine de dor, of!... ea din inimă ne-a spus:
“Să le duceţi mai departe, sfânt a noastră bogăţie,
Nu uitaţi Limba şi Portul, nici frumoasa Românie!”
Iar vă-ntreb: ce gând aveţi, ce speranţă vă animă?
Pe soclu urcaţi prostia, şi-o credeţi că e sublimă!...
De ce-o faceţi hulind mama, care v-a hrănit cu lapte...
E păcat, nu stâlciţi limba, vă opriţi, nu se mai poate!
N-aveţi voie să lăsaţi printre flori crunta otravă...
Alte flori veţi otrăvi, iar pedeapsa-i foarte gravă!
Nu-i o pierdere căci ţara de voi uită. Nici n-aţi fost...
Viitorul vă condamnă, fiindcă-aţi scris atât de prost.
Vrând-nevrând, câte-un copil a voit să vă citească;
Asta-i crima ce-aţi comis: mintea lor copilărească
A luat de la voi prostia…(în care-mi sunteţi bogaţi),
Ţara-ntreagă a cuprins răul; este timpul să-ncetaţi!
Ştiu, slujiţi să prindeţi banul, în pungă să-l strecuraţi?
Dar vă mai trebuie chemare. Nu aveţi? Să renunţaţi!
...Prostul stea în banca lui, nu ca păduchele-n faţă;
He-he! de voi ţara e sătulă şi tot minte nu se-nvaţă,
Că atât o sufocarăţi, mi-aţi răpus-o, nu mai poate
Să înghită cu sughiţuri la minciuni prea gogonate...
Poporul-i sătul, nu mai rezistă, foamea îl pândeşte,
Din sărac ce-a fost odată… zi de zi îmi sărăceşte.
Cum în testament v-aş trece? Istoria, să vă şteargă!
Nu ne trebui impostori ca, din Limba noastră dragă,
Să încropească un talcioc din jargoane-mprumutate...
Cum să-mi fiţi mie urmaşi? Cioplitori de oale sparte!
În loc de epilog:
Ţara, cum să piardă poezia, versul prins în strofa ei?
De pe lista de urmaşi eu v-am şters dintr-un condei!