Cred că-am să fug pe o altă planetă,
Nu-ţi mai încap nevoile-n chenzină.
Curand,imi voi lua o bicicletă,
Şi voi scăpa să dau bani pe benzină.
Privesc,în jur,la lumea încă vie,
Ce pare obosită să trăiască,
Sătui cu toţii de democraţtie,
Pe burţi se-ntind si-ncep să se târască.
Ideile de viaţă sunt confuze,
Se-ngrămădesc la uger toţi avarii,
Pe epiderma pielii plâng ventuze,
Şi plante-otrăvitoare cresc pe-acvarii.
E greu ca să mai crezi în nemurire,
Aş vinde tot necazul pe parale,
Şi-aştept ca un nebun să-mi dea de ştire,
Că spaţiile sunt atemporale.
S-a transformat in lacrimi libertatea,
Eroii dorm in braţele uitării,
Pe drojdie se află demnitatea
Lăsată-aşa,la voia intâmplării...
Ne dor durerile ce ne sufocă,
Bătrânii îşi dau zilele pe-un ort,
Prin inimile noastre curge rocă,
Iubirea nu mai iese la raport.
Ne îndoim de drepturile noastre.
Icoanele-s cu faţa la perete.
Sunt însetate florile din glastre,
Căci apa se găseşte-n eprubete.
Nimicnicia vieţii mă frământă,
Ultimul bal e la costum din lemn.
Pe strada veche,mutul,tot mai cântă...
Haotic,disperat,dar foarte demn.
Au adormit valorile pe scară,
Bătrânul lup urlă să-şi schimbe părul,
De foame-a mai murit o căprioară,
Şi spunem că de vină e tot mărul...
Apoteotic ne numim aleşii,
Punând ştampila intr-o frenezie.
Apoi,de flori se scutură cireşii...
Să plângem...să visăm...cine mai stie...!
2013-Roma