Prof. dr. Adrian Botez: SFINŢI MILITARI, GENII PROTECTOARE DE NEAM

SFINŢI MILITARI, GENII PROTECTOARE DE NEAM, MUCENICI ŞI MARTIRI AI CREDINŢEI:

MIHAI EMINESCU (1850-1889)

Evident, nu e în intenţia noastră şi nici nu ne dorim a avea vreo şansă minimă, de a schimba, total, viziunea românilor asupra geniului POETIC al lor – MIHAI EMINESCU (de la a cărui moarte fizică se împlinesc, la 15 iunie 2013, 124 de ani) – dar vrem s-o completăm, spre Adevăr: nu a fost "nebun", decât prin "decret" masonic, n-a fost "sifilitic", nici "paralizat general", cum sunau aceleaşi "decretări" masonice de "asasinare civilă" a lui Eminescu… A scris (genial, cum altfel?), până-n ultima clipă (atât poezie, cât şi jurnalistică fierbinte, de atitudine!). Dar, aproape până-n ultima clipă a vieţii sale terestre, "a fost bătut cu funia udă (precum Hristos la curtea lui Pilat…), pentru…a-l <<calma>>"…!!! (cf. reţeaua culturală). Suntem în deplin dezacord cu mercenari culturali, de tipul lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu ori Horia Roman Patapievici (revista noastră, Contraatac, care, la primul ei număr, de exact acum 10 ani, s-a numit MANIFESTUL EMINESCU, a apărut TOCMAI ca reacţie/"contraatac", faţă de infamia/blasfemia comisă, în 1998, de Dilema lui Andrei Pleşu!), care, prin instigarea la iconoclastie, nu reuşesc decât "sa întărâte", întru deplină fiinţare, miturile româneşti, printre care cel eminescian ocupă un loc de frunte (aici, nu vom pierde vreme şi hârtie, cu oligofreni isteroizi, de tipul consilierului prezidential Cristi Preda…!) - şi suntem în deplin acord atât cu, să zicem, Rosa del Conte, care, în lucrarea Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Buc., 1990, pp. 385-386, afirma, cu referire directă la Eminescu: "Fiecare gnostic repetă în sine, în limitele posibilităţilor sale de înţelegere, experienţa unui Zoroastru, a unui Buddha, a lui Christos: momente ale unei revelaţii ce se arată, sclipindu-şi lumina, în mintea opacă şi întunecată a oamenilor, cărora adevărul li se comunică într-o tradiţie discontinuă, ce cunoaşte întreruperi, eclipse. Aceşti deşteptători, aceşti revelatori ai unui adevăr pe care ei îl încredintează unei lumi impermeabile la lumina lor, apar în istorie, se inserează în ea, dar nu se prelungesc în ea, nu îi modifică, în chip substanţial, radical, direcţia şi sensul. Totuşi, nici ei nu se identifică cu Absolutul, care este ABSOLUT transcendent" - dar, în primul rând, cu apostolul eminescian, Perpessicius, care da smerită mărturie, în articolul Cultul lui Eminescu (din vol. Eminesciana, Junimea, Iasi, 1983, p.574): "Cei ce gândesc astfel (având reticenţe asupra cultului lui Eminescu), fac o îndoită eroare. Intâi, că nu iau seamă la exemplele altor literaturi şi mai vechi şi mai aşezate decât a noastră, unde cultul marilor creatori naţionali, ba chiar universali, nu cunoaşte răgaz şi unde se poate vorbi de întregi biblioteci, închinate nu numai marilor genii, dar şi încă celor de al doilea raft. Şi greşesc, după aceea, pentru că nu sunt încă pătrunşi de vastitatea operei eminesciene şi de culmile la care s-a ridicat, în atât de scurta lui viaţă, cel mai desăvârşit dintre creatorii noştri".

Insă nici nu putem eluda adevărul istorico-sacral al românilor, întru care, după 1989, au început a da tot mai viguros mărturie atât erudiţi, precum N. Georgescu (A doua viaţă a lui Eminescu, Cercul strâmt, Boala şi moartea lui Eminescu), Theodor Codreanu (Eminescu – drama sacrificării), Ion Spânu (Asasinarea lui Eminescu) – cât şi ziarişti de onestitate spirituală, precum George Roncea şi Victor Roncea… - sau, mărturisitori întru Adevăr, cu aplecare spre expertize ştiinţific-medicale, precum Ovidiu Vuia (Misterul morţii lui Eminescu) sau Vladimir Beliş, fostul director al Institutului de Medicină Legală din Bucureşti…

Voim a se şti, şi prin verbul nostru scris, precum ca Eminescu a fost, precum geniile protectoare ale sacralităţii CETĂŢII, din antichitatea eroică, de semizei (Eschil, participant la epopeile de la Maraton şi Salamina, sau Socrate, cel luptând, cu avânt semi-zeiesc, cu neîntrecută bravură, în Potidea, Delion şi Amphipolis… -  amândoi având în suflet, ca scop al luptei lor, icoana Cetăţii Sfinte a Athenei… - care icoană, faţă de ultimul, s-a arătat extrem de nerecunoscătoare…!) – nu doar un devot al muzelor, ci, înainte de orice, un iubitor, până la mucenicie/martiriu, al CETĂŢII – adică, în lumea modernă: al României şi al Neamului Românesc.

Ca urmare, dăm mărturie că Eminescu a luptat "şi cu spiritul, şi cu spada" ("Militat spiritu, militat gladio"…!), pentru Cetatea Română! - şi a crezut NEABĂTUT, ÎN SFINŢENIA CAUZEI PATRIEI-MOCŞĂ-MOSIE/NEAMULUI SALE/SĂU!!! Din păcate, trebuie să recunoaştem că oamenii CETĂŢII au fost la fel de nerecunoscători cu semi-zeul Eminescu, pe cât au fost cu semi-zeul Socrate…şi unul, şi altul, au căzut victime nu săbiei, pe câmpul unei lupte "pe faţă", cavalereşti – ci victime ale unor cabale oribile şi ale unor trădări incredibil de extinse, precum pecinginea! Lui Eminescu nu i-a rămas, deplin credincios, dintre prieteni, decât sufletistul ţăran, rafinat iniţiat, povestaş genial, ION CREANGĂ…poate s-o socotim pocăită, acum, şi pe Veronica Micle (care-l trădase, anterior, cu Caragiale…) …în schimb, bucovinenii lui, Chibici-Râvneanu, fraţii Ioniţă şi Vasile Bumbac etc. nu numai că se dezic, ca Petru de Hristos, de Crezul Ardealului, precum si de Apostolul Credinţei – AMINUL-EMINESCU – ci nu ştiu cum să trădeze mai cu zel, ca Iuda, atât Crezul, cât şi pe Sacerdotul Credinţei: "Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleiaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. In semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica, plini de zel, în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu". (cf. reţeaua literară).

…De fapt, ce se întâmplase, în (şi în jurul) acel (ui) an blestemat, 1883, anul decretării "MORŢII CIVILE" a lui Mihai Eminescu (nu doar "capturat" de poliţiile secrete austro-româneşti, ci şi interzicându-i-se dreptul de "viaţă auctorială" – DREPTUL LA SEMNATURĂ/PUBLICARE!)– şi, mai ales, în jurul zilei arestării, de către poliţia secretă ("o combinată" austro-română…)? Multe… In primul rând, se pregătea, la Viena şi Bucuresti, un TRATAT SECRET, prin care România trebuia "să uite", pentru vecie, Ardealul – despre care Eminescu simţea, clar, ca este "inima României", prin Cetatea Sacră a Sarmizegetusei: "Intr-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite Regelui Carol I o telegram, prin care ameninţa România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi SOCIETATEA CARPAŢII, în care activa Eminescu. Este închis ziarul lui L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C.. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare". (cf. reţeaua literara).

…Dacă subsemnatul, autorul articolului de faţă, precum şi erudiţii mărturisitori, am putea fi acuzaţi de "deviere mentală" ori de "complotită"…– apoi, ditamai Imperiul, cu tot cu serviciile sale secrete, nu pot fi supuşi la acelaşi soi de termeni imbecili, precum "deviere mentală" şi "complotită": "pe coada" lui Eminescu (socotit PERICOLUL NR. 1, la nivel de Imperiu Austro-Ungar! - fusese pusă o întreagă reţea de spionaj austriacă, "ghidată", în plin Bucureşti, de la Viena! – şi condusă de catumai baronul: Von Mayr…: "La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire public, cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această intrunire (n.n după toate probabilităţile sursa era chiar TITU MAIORESCU!!!). S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţamânt din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale, pentru a orienta opinia public, în direcţia unei Dacii Mari". Această notă a dus, în final, la desfiinţarea Societăţii Carpaţii. Activitatea sa (n.n.: a lui Eminescu!) ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional".

…Fireşte, nouă, celor învăţaţi de şcoala aproximativă, ba chiar parşivă, a ultimului veac, precum şi de profesorii, uneori laşi, dar, de cele mai multe dăţi, ignoranţi (dar, la rândul lor, poate nevinovaţi de ignoranţă, cât doar de lene intelectuală/tembelism! – pentru că secretul crimei/răstignirii Aminului a fost păstrat sub şantaje cumplite şi prin expulzări şi asasinate exemplare! – …a se vedea cazul inginerului de drumuri si poduri, Nicolae Făgărăşanu, cel tăiat de roţile "unui tren providenţial", spre-o pildă… - cf. N. Georgescu, op. cit., p. 43) – ne este cu totul peste mână să ni-l închipuim pe visătorul cu ochii mari, trăgând cu puşca…sş instruindu-i şi pe alţii, MII MULTE (cel puţin vreo 40.000!!!), s-o facă…! Dar Adevărul ne spune că patria ţi-o aperi din toate puterile pe care le-a sădit Dumnezeu în tine: cu "pana" muiată în foc şi amar, a Scrisorii III, partea a II-a, sau a Doinei scrâşnite, printre blesteme şi fulgere – sau în articole incendiare de ziar, documentate cu o acribie incredibilă! - …dar, când cuvântul nu mai este ascultat, ba chiar îţi este dispreţuit, iar patria, vorba revoluţionarului-mason Danton, "este în primejdie" – păi, pui mâna pe armă, aşa cum au făcut-o voievozii şi "crăişorii" acestui Neam!: faţă de patrie nu există scuze, dacă şi când o trădezi - PENTRU CĂ EA/PATRIA ESTE DARUL DE LUMINĂ ŞI DE MÂNTUIRE AL LUI DUMNEZEU!

…Eminescu ne-a fost trimis de Ceruri, Eminescu a fost pogorât de Arhanghelul Duhului/MIKÄEL, precum s-a fost pogorât Hristosul, în mijlocul iudeilor, al celor ce nu L-au recunoscut nici măcar prin minuni!... nici măcar prin SUPREMA MINUNE, cea a Învierii… În economia divină, însă, până şi Iuda are rost, în Drumul spre Golgota Mântuirii noastre (de aceea îi şi zice Iisus, Cel din EVANGHELIA IOANICĂ: "Du-te şi fă mai repede ce ai de făcut!"), de aceea, nu ne miră câţi diavoli au roit în jurul lui/AMINULUI: "Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii românesti şi pro-românesti, numită Societatea MATEI BASARAB şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale. <<O organizare între romani>>, scria el. <<Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă ca Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc>>." Da, a face DACIA MARE (chiar mai mult decât România Mare…!!!) este un scop atât de sfânt pentru români, încât numai Mihai Viteazul ori Crăişorul Horia au mai putut să viseze şi să-şi pună visul pe firul tăişului spadei… Dar, fireste, Diavolul te va umple de bale, ca măcar să te spurce, dacă nu-ţi poate opri lucrarea cerească: "nebunul", "sifiliticul"… - şi asta pentru dezvăluirea afacerii "regale" ("AFACEREA STROUSSBERG", cu căile ferate…), pentru dezvăluirea "cârpelilor" liberale, cu "steagul Domnului Tudor": "ţin’te pânză, să nu te rupi!" … - PENTRU TRĂDAREA (LA ORDIN EUROPEANO-MASONIC…) A DUHULUI ROMÂNIEI!!! Deh, orice martir îşi asumă, în primul rând, cununa de spini a martirajului, altfel n-ar exista martiri… - or, ROMÂNII CEI MULT PREA MODEŞTI ŞI PROSTIŢI AU CEI MAI MULŢI MARTIRI, DIN TOATĂ EUROPA CREŞTINĂ!

…Deci, nu ne miră nici trădarea cumplită a lui Caragiale ori Maiorescu (poate şi a lui Slavici, prin “soţia” lui Slavici, ECATERINA SZÖKE MAGYAROSY…), Caragiale făcând-o pe agentul de legătura, între "Cartierul General Masonic" al lui Maiorescu - şi Baia Mitraşevschi, unde Eminescu era "preparat" pentru arestare de către Grigore Ventura… - nici parolele/formulele criminale masonice, la adresa Aminului: "Mai potoliţi-l pe Eminescu!", a lui P.P. Carp, sau "Azvârliţi-l peste bord pe Eminescu" (a carei paternitate s-ar putea să-i aparţină lui "metru”/MAESTRU MASON -  “GHIŢĂ, DE LA SINAIA"…)…: "Neavând încredere în conservatori (masonii P.P.Carp şi Titu Maiorescu) şi mai ales în liberali (I.C.Brătianu, C.A.Rosetti, tot masoni), Eminescu observa cu luciditate mersul politic al vremii, criticând atitudinea inoportună a celor de la conducere. In primăvara anului 1888, Eminescu se întoarce la Bucureşti, influenţat de Veronica Micle, şi mai scrie o serie de articole, ultimul text, datat la 13 ianuarie 1889, zguduind din temelie guvernul, făcându-l pentru o clipă pe Gună Vernescu să demisioneze. Deşi aceste articole sunt anonime, se află totuşi că e în joc pana lui Eminescu, acesta fiind căutat şi internat iarăşi la sanatoriu. Urmează apoi interviul (…) luat bineînţeles de către un maestru în Francmasonerie, evreul GHEORGHE BRUŞAN (BURSEN), cunoscut ca "metru Ghiţă", aceasta fiind ultima tragicomedie pusă la cale de către masoni lui Eminescu (in timpul vietii)" (cf. reteaua literara).

Aşa cum Lui Hristos nu ne mai miră (cel mult ne revoltă şi ne face, pe moment, neîncrezatori în potenţialul soteriologic al speţei umane…) că i s-a strigat, la Gavafta, de către leprosii spălaţi, de orbii luminaţi, de toţi schilozii/schilodiţii Duhului, schilodire prin "mintea mincinoasă", luciferizată şi laşă şi trădătoare de binefacere: "Să se rastignească Hristosul!"

…Răstignirea lui Eminescu-AMINUL MÂNTUITOR ŞI PROTECTOR DE NEAM a culminat, pe Golgota mizeriei umane, cu …Deşteaptă-te, române!", ca un fel de hristic "Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac!"), atunci când, pe lângă otrava saturnismului mercurial, "oferită" de "medicul" ( - ???!!! - "comandat-teleghidat" de "metrul Ghiţă de la Sinaia"…), Isaac din Botoşani, Eminescu a avut parte şi de pietroiul în cap, zvârlit de ciudatul mason Petrache Poenaru (scriitor? actor? profesor?): "La fel de puţină lume ştie cum a fost ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand <<DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!!>>. Confesiunea martorului ocular, care a asistat la momentul morţii lui Eminescu, FRIZERUL SĂU, a fost descoperită de profesorul Nae Georgescu şi introdusă în volumul <<Boala şi moartea lui Mihai Eminescu>>: "Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi << DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!>>(…) Şi a inceput să cânte << DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!>>, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: <<...Asta m-a omorât!>>". (cf. Victor Roncea – Războiul nevăzut al lui Eminescu).

…Ce putem să mai zicem despre orbii care-au dat cu piatra, care-au insinuat, parşiv, otrava, în trupul Hristosului Neamului Românesc, atunci - …dar si uitarea, in "trupul" cărţilor şi manualelor de azi?! Doar vorbele Aminului mai contează:

" (…) Nu lumina

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,

Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt

Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit".

…Şi, când se vor sătura/plictisi de monotonul (pentru ei, fireşte, nu şi pentru mucenicul/martir…) spectacol al martirajului, "ei" vor da semnalul către călău (semnal convenit dinainte de începerea bachanalei criminale şi iresponsabile… dinaintea deşucherilor orgiasticei dezlănţuiri a demonilor sabatici) să curme suferinţele celui de pe Cruce… Numai că, pe Golgota, s-a folosit suliţa, pe când în cazul lui Socrate şi al Aminului – otrava…Orbii şi smintiţii de diavol! Ei nu-şi dau seama că abia MUCENICIA, care i-a distrat atât de copios, este semnalul DIN CERURI al începutului lucrării mistice, de deasupra şi de dedesubtul conştiinţei celor orbiţi de jocul dement al lumii, aflate în mijloc de Sabat! Aminul a fost confirmat, ca Sfânt Militar, asemănător Arhanghelilor şi Sfântului Gheorghe, dar şi ca mucenic/martir, care prin Cununa Sa de Spini îşi pregăteşte de Revelaţie Neamul, deocamdată Neam aflat sub influenţa mahmurelii şi sub aparenţa idioţeniei de nevindecat… DE LA 28 IUNIE 1883, VEGHETORUL VEGHEAZĂ LA PLINIREA MISIUNII MIHAELICE, DE ÎNVIERE ÎNTRU DUH, A NEAMULUI SĂU ROMÂNESC…!!!

…VEGHEAZĂ SUB CHIP DE LUCEAFĂR DE DIMINEAŢĂ/SOARE MISTIC/ "SOARE NEGRU"…!!!