Ştefan DUMITRESCU
BĂLCESCU FLUTURÂND (4) POEME
TUDOR
Tudore, ţărâna ta
Stătea-n aer şi cânta
Clănţănea din dinţi lumea
Şi venea un cal pe zare
Cu un munte în spinare
Trecea muntele trecea
Şi ţărâna ta stătea
Tot în ceruri şi cânta
IDEEA
Bălcescu este forma dintre apus şi ţară
Ea e însăşi ideea dintr-o lume străină
Şi când apusul trece prin faţa lumii noastre
Umbra lui se vede pe dealuri de lumină
Nouă doar ni se pare că a trecut prin veacuri
a fost un fel de umbră o copie anume
şi când un nou Bălcescu se duce dintre noi
a mai trecut o dată Apusul peste lume!
MOLDOVA!
Mai mult mireasmă şi mai mult cântare
Zăvoaie antice şi răcoroase
Pe lume a Moldovă cum miroase
Rămâi o clipă ca trăsnit pe zare
Cum este sufletul adânc în trup
Atâta pace şi atâta milă
Ca barza în apus pe o colină
Parcă din bolta neamului mă rup
Plutirii noastre ea îi este mare
Şi stâlp crescând din Ţara Românească
Ea steag în vânturi este să plutească
Ideea bucuriei când te doare!
O, NEAMUL MEU ATÂT DE CĂLCAT ÎN PICIOARE!
O, neamul meu atât de călcat în picioare
Jefuit, hăcuit şi scuipat de toţi,
Tras de Dumnezeu pe gigantice roţi
Tu n-auzi cum adâncul lumii te doare?
De ce te laşi neamul meu scuipat, umilit?
Se întorc strămoşii noştri în morminte.
De-atâta ruşine se-negresc bisericile sfinte
Cristos în cer se lasă din nou răstignit
Până când neamul meu să mai suporţi
Pe tine nu te doare, nu ţi-a ruşine?
E trist, e dureros şi nu e bine,
Neamul meu scuipat şi călcat în picioare
ŞI DE-O FI SĂ FIE
Şi de-o fi
Să fim
În veci
Or sta
Dealurile
Reci
Şi câmpiile
Pierdute
Munte
Singur
Lângă munte
Grăunte
Lângă
Grăunte
Şi izvor
Lângă
Izvor
Gând cu
Gând
Şi dor
Cu dor
Şi pustiu
Lângă
Pustiu
Mort cu
Mort
Şi viu
Cu viu
Şi-or veni
Rându
De-arându
Stihiile
Prăpădindu
Potoape
După
Potoape
Foc şi
Apă
După ape
Şi-or fi
Ca şi cum
N-au fost
Nici unele
Fără rost
Munţii
Cu izvoarele
Stelele cu
Soarele
Câmpia cu
Veşnicia
Marea cu
Nemernicia
Cerul
Singur
Cu tăria
Piscurile cu
Mândria
Şi de-o fi
Să fim
În veci
Toate-or
Sta la
Fel de
Reci
Infinite
Şi
Întregi!
ŞI RÂD
Şi râd dement în lume
şi nu mă mai opresc
mă vor privi popoare
pe piscuri de Carpaţi
Şi vor trecea prin secoli
popoarele la vale
încremenite straniu
cu ochii sus pe boltă
Şi îşi vor face cruce
şi ca nişte statui
purtate pe o bandă
se vor duce prin timp
Cu faţa-ncremenită
întoarsă lung spre stâlpul
al cărui râs nemernic
Bubuie pe Carpaţi
Ştefan DUMITRESCU
Bucureşti
mai, 2013