Quantcast
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

Emilia DĂNESCU: Lansare de carte - Gheorghe Ştefan SAMOILĂ "Dincolo de timp", Ed. Vremea, 2013

Image may be NSFW.
Clik here to view.

 

Image may be NSFW.
Clik here to view.


Image may be NSFW.
Clik here to view.


Image may be NSFW.
Clik here to view.


Image may be NSFW.
Clik here to view.


Image may be NSFW.
Clik here to view.


Lansare de carte: Gheorghe Ştefan SAMOILĂ

– „Dincolo de timp... ”, Editura Vremea, 2013 –

 

            Marţi, 9 aprilie 2013, ora 16:00, Librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti a găzduit o lansare de carte inedită. La 65 de ani, Gheorghe Ştefan Samoilă, inginer de profesie, a debutat cu volumul de proză scurtă intitulat „Dincolo de timp... Povestiri mai mult sau mai puţin închipuite”, apărut în Editura Vremea, Bucureşti, 2013.

            Evenimentul este moderat de către doamna Munteanu directoarea Librăriei Mihail Sadoveanu. În deschidere este invitată să facă vorbire doamna Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea. Aceasta, apreciind calitatea povestirilor incluse în volum, adresează o întrebare pe cât de normală, pe atât de neaşteptată: „Unde aţi stat ascuns până acum, domnule Samoilă?”. Răspunsul vine prompt din partea autorului: „La ITC!” (n.r. ITC = Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti). Şi pentru că veni vorba de ITC, se cuvine să menţionăm că au fost prezenţi un număr mare de foşti colegi dintre care enumerăm: Grigore Popescu, Cryseea Călinescu, Nicolai Văceanu, Luchi Tenenhaus, Mircea Vuici, FlorinVasiliţă, Negoiţă Petrache, Crăcea Liviu, Valerica Bărăgan, Florin Chiperi, Zoe Iani, precum şi subsemnata, Emilia Dănescu. Au mai fost prezenţi în sală: regizorul Dinu Tănase şi doamna profesor universitar Gabriela Cretia, traducător şi filolog.

            Cuvântul autorului deşi scris, este „vorbit” cu măiestria specifică povestitorului. Ne revelează un prozator de mâna întâia, care deşi debutează la o vârstă apreciabilă dă dovadă de talent destul şi de o artă specială care nu plictiseşte auditoriul. Dimpotrivă! Ne povesteşte cu şarm o scurtă întâmplare din primii ani de după revoluţie, poveste care stârneşte râsete şi ropote de aplauze din partea publicului. Şi conchide: „Ce aș mai putea spune? Un debut la 65 de ani are șanse, mai mult ca debutul de tinerețe, să satisfacă deșarta vanitate a omului de a lăsa ceva în urmă. O casă, un pom, o culoare pe pânză, o carte pe un raft, ceva care să rămână măcar câtva timp după ce omul dispare. Un semn, un nume pe o carte, chiar dacă nedeschisă și plină de praf. Vanitate. Poate că totuși există, sper să existe un fel de metempsihoză prin care sufletul autorului se ascunde într-o carte. Sau poate e mai bună soluția părintelui Gherasim din una din povestirile acestui volum pe care o îndrăgesc în mod deosebit. Să nu rămână nimic, doar o lumină, o sursă de lumină, lumină din lumină.”

            Câţiva dintre cei prezenţi rostesc scurte alocuţiuni. Inginerul energetician, absolvent de drept, Gabriel Poenaru îi dedică un catren: Din sufletu-i de inginer,/ Menit cu daruri rare,/ El dă măsura în alt fel: / Ca ... "inginerul şef" al prozei literare!  Apoi de la pictorul geometrist Liviu Stoicoviciu aflăm că Gheorghe Samoilă este nu doar prozator, ci şi pictor. A debutat recent în pictură, vara trecută vernisându-şi prima lui expoziţie. De altfel fotografia de pe coperta I a cărţii este după o pictură „Peisaj transilvan” care îi aparţine.

            Găsim pe coperta IV un minieseu scris de Marina Constantinescu, primul cititor al acestui volum, care pătrunde „dincolo de timp”, reuşind să ne dezvăluie câteva dintre tainele acestui volum: În cartea aceasta există o profundă umanitate. O lumină blândă şi tămăduitoare ca soarele la apus. Există un tip de spiritualitate ce se aşază bine în cuvântul autorului şi în stările cititorului. De aceea, între Cel Ce a Scris şi Cel Ce Citeşte apare Iubirea. Iraţională şi reciprocă. Ficţiunea se naşte din pliurile intimităţii. Acolo stau poveştile lui Samoilă Gheorghe. Felul lui special de a vedea lumea, de a o privi, de a o înţelege.

            Evenimentul se încheie cu un coctail şi o sesiune de autografe desfăşurate în ambianţa primitoare a Librăriei Mihail Sadoveanu, în încăperea special destinată lansărilor de carte.

            Felicitări Sam şi succes în continuare pe sinuosul drum al cărţii către cititor!

 

Emilia Dănescu

aprilie 2013

Bucureşti


Mai multe fotografii:

https://picasaweb.google.com/107051095116030871434/LansareGheorgheSamoila9042013




Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029