IUBITE
Toamna a plecat pe vânturi…
Cu puf de abur se îmbracă firea.
Văzduhu-i neclintit, pe gânduri,
În pală lumină prinsă-i privirea…
Aştept un foşnet venind din cer,
Zăpada-n dans e atât de hazlie!
Împovărat, decembrie de ger,
Se-ascunde-n blana-i argintie…
Deschide fereastra iubite,
Priveşte, cupola-n extaz
Aruncă fărâmele geruite…
Anină-ţi sufletul dorului treaz!
IARNA
Iarnă, zborul nins coboară o bucurie caldă
Din albul nor, deşi e înţepat în spini de ger
Eşti atât de fermecată prin fulgii de zăpadă
Deprinşi să râdă tocmai din cer!
Iarnă-nflorită-n tăceri, sculptată-n zăpezi,
Strecurată prin plase de păianjeni enormi
Care din lipsă de hotare poţi să te pierzi
Într-un spaţiu, aproape, polar în care poţi s-adormi;
Iarnă răsfoită, de priviri în cădere lină
Templu’ larg de abur ce promoroacă-nşiră,
Ce asemenea zării te desprinzi cu lumină
Punând straturi pe pământul care se miră;
Iarnă clădită din umbră, cu chipul livid,
Maica-ta-ngheţată îţi pune cunună de stele,
Etalându-ţi candoarea-n aer translucid
Geru-şi întinde sclipirea pe ele.