Alfabetul sângelui
S-au îndrăgostit în circumstanţe agravante,
Lira le-a exorcizat jurămintele, şoaptele, mângâierile,
Pădurea de odinioară le purta paşii pe malurile Senei
şi mălura le amintea de Atena
- Fugi de aici, blestem al sângelui ce fierbe ca vinul,
ce musteşte în butoaiele fără cep,
Adu-mi aminte de ce n-a fost odată
şi nu mă pisa cu amăgiri
strecurate hoţeşte în limfă!
- ei, Elohim, ai uitat că zeii nu au vise?
Uitat-ai că iubirile luxuriante
sunt daruri de-ale pământenilor?
Noi, bunii, ne perpetuăm prin catrene
şi giumbuşlucuri de-ale naiadelor cu morfeme
Remember
Am să te caut -
nu ştiu unde,
nu ştiu cum,
nu ştiu când,
dar ştiu c-am să te caut!
Amintirile nu poţi să le ştergi cu buretele,
aşa cum ştergi tot
ce e scris pe tablă cu cretă albă,
Amintirile nu poţi să le înlături,
aşa cum valul ce ţâşneşte din mare
spulberă castelul de nisip,
clădit cu atâta migală,
Amintirile nu sunt ploi cu bulbuci,
nici cipicii ce-i ştergi de imală,
Sunt florile presate
în ierbarul inimii,
pe care le revedem doar atunci
când vrem să fim noi luceferi!
Ca doi copii
Încumeta-m-aş, încumetare -
noapte de mai, nori sub copaie, paşi prin odaie,
Încumeta-m-aş de-aş şti că vine o viaţă-n Eden
alături de tine, dar chiar fără Eden, tot te-aş urma
ca să-mi dezvălui inima nopţii, inima ta!
Încumeta-m-aş s-ascund sub sulfină
Steaua zorilor din a ta grădină
Ca-n zorii-nopţii, când ai să vii, să ne iubim ca doi copii -
Doar tu, eu, noi şi unda Mach, uitată undeva prin ţarc,
Doar eu, noi, tu – de ai să vii – să ne iubim ca doi copii!