Elena BUICĂ
CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE - PUNTE CĂTRE ETERNITATE
În peisajul literaturii noastre din ultimii 3-4 ani s-a simţit tot mai activă prezenţa unui nume, Georgeta Minodora Resteman. Creaţia ei este o mare revărsare de poezii cu un parfum îmbătător în care vibrează aspiraţia spre o lume ideală. Dar în acest an poeta debutează şi în proză, scrierile sale fiind, de fapt, o succesiune de imagini din perspectiva unui spirit apt de a cuprinde şi de a desluşi sensuri mult mai adânci. Noua sa carte, "Cipru - corolă de lumină vie” - Note de călătorie, istorie şi peisaj, apărută la Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2012 este o arcadă elevată între Cipru şi România, ţări care au în comun aceeaşi „proaspătă" eternitate.
La început, autoarea face trecerea de la lumea tumultului de azi - în care tehnologia îşi spune cuvântul în ritm uimitor producând mirare doar atunci când nu şi-a făcut simţită prezenţa, precum dureros observa chiar autoarea în aeroportul Băneasa înainte de plecare în Cipru -, la liniştea de vis, ca un cântec de leagăn în care recreează lumea ca la începuturile ei. În felul acesta, Georgeta Resteman se prezinta cu acest volum ca un mesager al Ciprului, marcând frumosul de-a lungul istoriei, cu izvoare în timpuri demult apuse şi aduse până în zilele noastre, vorbindu-ne despre geografia, economia, religia, mitologia, legendele, oamenii acestei ţări, în limpezimi ale cuvintelor care amintesc de cântecele sirenelor. Plină de încântare, Georgeta Resteman împleteşte tot ceea ce vede şi simte cu riguroasa muncă de documentare şi apoi aşterne pe hârtie cuvintele parcă ieşite la lumină din fondul adânc al sufletului ei, plămădit în frumuseţile Apusenilor noştri. Aceasta este cea mai frumoasă monografie pe care am citit-o vreodată, încât Cipru se poate mândri cu o astfel de realizare, iar România poate înregistra un succes de carte care ilustrează un petec de pământ pe care au ajuns unii dintre românii răspândiţi în lumea întreagă, sfinţindu-l cu prezenţa şi realizările lor.
Ochii de culoare pădurilor din munţii Apuseni ai Georgetei Resteman, nu pot privi frumuseţile din Cipru fără să facă trimitere la frumuseţile ţării ei de suflet: "Soarele amiezii de februarie în Cipru poate fi asemuit cu blândul astru al zilelor de mai în România noastră, aşa că, în decorul absolut superb al munţilor care se desfăşurau ca o nesfârşită împletitură din stânci ornate cu ochiuri de verde crud, primăvăratic, rulam vesele pe şoseaua dăltuită în munte spre un loc în care, îmi spusese Mădălina, urma să mă bucur din toată inima, şi aşa a fost!"
Cartea parcă se structurează de la sine, lăsând să curgă ca-ntr-un moment de visare, imagini şi elemente ale lumii pe care o descrie: cerul şi apa - "am păşit în momentul în care cerul dădea un ultim sărut mării, unindu-se apoi cu ea în îmbrăţişarea unui amurg al speranţelor şi-al viselor frumoase... "; drumul "într-o armonizare perfectă a sufletelor de-abia încărcate de binele şi frumuseţea trăirilor" sale, cu natura "râzând de-atâta verde", şoseaua "ce şerpuia a nesfârşire", munţi cu înălţimi "impresionante” sau "variabile", valea "unde bătrânii cedri tronau ca nişte împăraţi printre pini şi alţi arbori", câmpia "ce se deschidea în faţa noastră ca un evantai verde, picurat din plin cu lacrimi galbene, culturi de rapiţă înflorite în cel mai superb galben ce-l poţi vedea primăvara, pomii încărcaţi de floare - parcă în acelaşi timp în care s-a produs limpezirea sufletelor noastre, , livezi de portocali, lămâi şi pomelos plini de fructe coapte şi flori în acelaşi timp, umplând atmosfera din jur de miresme sublime, ne-au întâmpinat regeşte la coborârea din munţi. Sate cu o arhitectură aparte, cu străduţe înguste şi case placate cu piatră într-un mod cu totul şi cu totul specific... locuri minunate, încât mirajul insulei mă învăluia de-acum, precum o vrajă". Toată cartea abundă în asemenea imagini şi în felurite bogăţii spirituale, care sub pana autoarei parcă respiră, prind viaţă şi ne trezim învăluiţi de aceleaşi trăiri transmise prin lucrătura meşteşugită a cuvintelor, cu un subtil iz ardelenesc.
Întreaga lucrare pare un poem în proză, în care autoarea cântă frumuseţea lumii, ţesută în lumini şi umbre, din vechime şi până în zilele noastre. Cuvintele se înşiruie parcă în ritm de poezie, au acea muzică interioară care le face să curgă într-o plăcută simplitate, conferind textului limpezime de cristal. Niciun cuvânt nu este silit să stea într-un loc prea strâmt pentru el. Limpezimea aceasta a stilului ei îi dă forţa intrinsecă de a crea iluzia inefabilă a unui spaţiu destinat eternităţii, asemenea unui abur prin care poţi zări veşnicia, iar zeii, parcă îţi surâd în jocul umbrelor diafane, ţesute de timp. Ca o copie fidelă a întruchipării sinelui său, Mădălina, fiica autoarei, a însoţit-o în excursii cu scopul de a cunoaşte Ciprul, oferindu-i "oportunitatea de a vizita împreună locuri minunate şi încărcate de istorie, frumuseţe şi mister", şi mai apoi şi tipărirea cărţii, prin efortul financiar depus, aşa cum desprindem chiar din dedicaţie. Citind cartea Georgetei Resteman avem ocazia să desluşim un tablou aparte al relaţiei mamă-fiică, iar noi să fim beneficiarii oportunităţii de a întrezări, parcă, imagini din icoanele coborâte direct din lumea sfinţeniei.
În aceste plimbări ale lor, călătorind cu maşina dintr-un capăt al insulei în celălalt, te vezi şi pe tine alături de mamă şi fiică, şi auzi şi vezi cu ochii tăi tot ce văd cele două românce, împărtăşind aceleaşi trăiri cu ele. Şi în final, nu-ţi mai vine să cobori din maşina lor şi nici să te rupi de vrajă. Rămâi acolo ancorat, pierdut în gânduri şi dezmierdând-o pe căţeluşa Ţuca, "zburdalnica jucărie vie", nelipsită din călătorii, dezmierdări care traduc în graiul lor emoţii unice. Şi astfel, graţie imaginilor date de lectură, te trezeşti în insula frumoasei Afrodita şi a lui Zeus. Pentru o perioadă rămâi adâncit în acel timp al strălucirii vremurilor apuse - "ţesătură fină de frumuseţi pline de mistere"- şi, de-abia într-un târziu poţi să te ridici şi să te cocoţi în templul timpului de azi...
Elena Buică
Toronto, Canada
decembrie 2012