Sub un titlu care ar putea duce gândul la o carte de bucate sau deserturi, editura Singur oferă cititorului un volum de mici pamflete ale scriitorului Constantin T. Ciubotaru, adunate laolaltă în ”Delicatețuri contemporane”. Sunt spini pentru obraze groase și bobârnace de tip revista Urzica, nu lipsite de umorul spontan și amar al unui fin și atent observator al vieții. În texte ce descriu cu exagerări vădite situații care ating de multe ori absurdul, există un fel aproape rebusistic al asocierii cuvintelor care fac ușoară lectura acestor articole ascunzând o severitate aproape paternală, pentru că numai cel ce prețuiește dojenește. Constantin T. Ciubotaru nădăjduiește că dojana umoristică poate trezi din amorțire o atenție de multe ori ațipită (hipnotizată?), cu speranța unor rezolvări constructive ale unor situații dificile sau făcute a fi dificile. Sunt ridiculizate importul de cuvinte străine, ca și atitudini din cele mai stranii și deplasate, care tind să devină reguli de fiecare zi. Folosind un limbaj lipsit de dispreț ori jigniri, autorul rostește, într-un fel personal, răspicat, ceea ce oricine poate vedea, dar de obicei fără să-i pese. Este o indiferență care copleșește pe nesimțite și pentru care autorul, fără a fi amenințător, este doar un necesar deget arătător.
Tot timpul am crezut în puterea de vindecare a necazurilor noastre prin zâmbet, de aceea l-am cultivat în vorbire și mai ales prin scrierile mele, mărturisește Constantin T. Ciubotaru pe prima pagină a cărții sale. Răspândite în țară și peste hotare, pretutindeni unde azi românii rătăcesc în căutarea unui trai mai bun decât cel de acasă, micile pamflete adunate în ”Delicatețuri contemporane” alcătuiesc o voit ironică și simpatică imagine a prezentului din țară, privit de autor cu detașare și implicare în același timp. Sunt capabile de a trezi un zâmbet celor apăsați și în asta constă poate adevărata lor valoare, pentru că e știut faptul că un om ce zâmbește este mai puternic. Cu siguranță că dacă ar fi fost scrise în versuri (așa cum dl. Constantin T. Ciubotaru dovedește adesea că poate scrie, vezi revista Singur) aceste subiecte bine tratate ar fi atras atenția regretatului Constantin Tănase pe celebra scenă a ”Cărăbușului” din alți ani.
Îmi imaginez cu plăcere lectura acestor fragmente de viață prin vocile unor actori profesioniști pe o scenă sau la un post de radio: ar fi un deliciu pentru ascultători și poate că anumite urechi nu ar rămâne surde și indiferente acolo sus, unde cineva iubește cu siguranță greul încercat popor român, care păstrează întotdeauna, în cele mai grele momente, puterea magică de a face haz de necaz.
C.P.Popescu