Privită ca abandonare și neajungere de sine,
IUBIREA eșuează-n dramă : teama că n-ai de ce te ține;
Ca punctul fix ce înțelepții l-au tot clamat dintotdeauna,
Sperând că prin el vor întoarce lumile, una după una...
Când vom ajunge să simțim că punctul fix e-n fiecare,
Ne vom atinge, ca proiect, nivelul de verificare.
Vom fi iubiți pentru ce suntem—nu ca o simplă completare—
Iar arbitrariul și trădarea nu vor putea să mai separe.
Nu alergând după iubire, ciuntind sau șantajând un sine,
Îți vei atinge everestul, ci construindu-te pe tine !
Abia atunci ne vom simți vrednici să spunem DUMNEZEU,
Iar EL se va simți în noi la fel ca roșu-n curcubeu !