trebuie să recunosc
uneori mă încearcă fericirea.
mulțumesc totuși Cerului
pentru însănătoșirile grabnice de care am parte.
încă mai pot fi trist.
mai cred în noblețea suferinței. atât de mult.
nu-mi voi renega niciodată identitatea durerii
neliniștea natală a inimii.
colțurile rânjite-ale gurii gropițele-n obraji sau...pleoapele?
chiar
ce știu ce simt aceste gheișe camuflate
încorsetate-n roluri de primadonă?
genele -să fiu concret-
mângâie mărunt mărunt priviri strabice de curvă rimelate libidinos
însă
or putea interpreta la harpa lor vreodată
plânsurile atavice și încâlcite ale sufletului meu?
fericirea -spuneam- e-un fleac
o ...răceală trecătoare pe care iată
o rezolv din mers cu doar câteva lacrimi fierbinți
presărate-ntr-un oftat nițel amărui.