Lucrurile inutile se aruncă la gunoi, aşa am învăţat. N-ar fi oare mai potrivi să mor, dacă tot nu mă simt de trebuinţă cuiva? Iată o idee cât de cât interesantă dar şi aici intervin câteva nebuloase de factură exterioară: să mă sinucid nu se cade. Să mor de bună voie când vreau eu – nu pot (ar însemna să pot şi învia). Să plătesc pe cineeva să mă omoare, n-am bani (să cer împrumut mi se pare ridicol). Nicicum nu dă bine.
Cel mai lesne ar fi să-L invoc pe Dumnezeu. Să-mi rezolve problema; dar probabil că ar râde de mine, dacă nu cumva o face chiar acum, aşa că tot la mintea mea limitată trebuie să recurg. Şi cum ştiu deja că apelez degeaba – îmi desfac o bere, în încercarea de-a provoca viziuni de tip şamanic; cine ştie ce răspunsuri pot obţine drogându-mă astfel, deşi mă îndoiesc: am mai practicat beţia şi nu m-am ales decât cu o sete enormă.
Acuma, serios: ce sens au blocurile astea înalte? Trebuie să plăteşti pentru tot ce consumi. Ce sens are să faci agricultură, să ai casă la ţară? Trebuie să plăteşti impozite. La maşini – taxă auto, la mersul pe jos – taxă de habitat, la salariu – reduceri şi impozit pe profit, la ţigări şi bere – accize, la a face greve – poliţai care te bat. Etc. Şi tot serios: la plecatul pe-un munte – n-ai şti cu ce să-ţi duci zilele, afară de faptul că te-ai pripăşi pe la vreo mănăstire (dar şi acolo te-ar pune la muncă şi te-ar trezi în miez de noapte să te rogi). Şi ultra-serios: ce să fac să scap de încrengătura asta aiuritoare?