Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029

Dominic Diamant: Poeme

$
0
0

                 

 ÎN CIUDA EVIDENŢEI

           

                                               

                             Chiar dacă pe locul din curtea vecină

                   Se-nalţă în forţă, fatidic, un bloc

                   Şi astfel voi fi vitregit de lumină

                   Iar fructele mele cu greu se mai coc

                             Chiar dacă, lipsindu-mi orice perspectivă,

                   Vederea fiindu-mi blocată de-un zid

                   Ştiind că bomboana s-a pus pe colivă

                   În micu-mi bârlog trebuind să mă-nchid

                             Nimic nu-mi atinge coloana divină

                   Trăind fericirea de-a fi printre flori

                   Ce-aduc paradisul în mica-mi grădină

                   Nimic nu te duce la gândul să mori

                   Un câmp de narcise privirea-mi desfată,

                   Un alb corcoduş, un cais înflorit,

                   Orgii olfactive mă prind şi mă-mbată,

                   Onor liliacul îmi dă de gândit

                             Flanând printre flori ca o umbră matoală

                   În dulcea-mi beţie lolite visând

                   Îmi uit cine sunt, de dureri şi de boală

                   Şi-n taină devin poezie şi gând.

                                                ***    

                                   N O S T A L G I C Ă

                             Când eram un flăcăuaş  de ţară

                   Şi  prin vene sângele-mi fierbea

                   Fetişcane se-ntreceau s-apară

                   Să-mi împărtăşească dragostea

                             Câinii din ogrăzi făcând să tacă

                   -Nemaipomenit hipnotizor-

                   Mă duceam  cu mândra, după toacă,

                   Până-n ariniş lângă izvor

                             Şi-aureolaţi de blânda lună

                   La festinul dorului flămând

                   Dam onorul nopţii împreună

                   Mândrii lăutari din iaz cântând

                             O, ce vremuri neasemuite

                   Intr-o frenezie am trăit

                   Cu lolite dulci şi înflorite

                   Tocmai adecvate de iubit

                             …Dusu-s-au cu nopţile de vară

                   Binecuvântate, s-au tot dus

                   Sufletul nostalgic să mă doară

                   În călătoria-mi spre apus.

                                                            ***

                             VOCEA DE DINCOLO

                                      Când eu cu greu copilul mi-l creşteam

                   Având concediu de maternitate

                   Tu, crai nebun şi tăuraş de neam

                   Te-mbârligai cu fufe detracate

                             Iar mai târziu, când m-am îmbolnăvit

                   De maladia cea necruţătoare

                   Tu, ca un armăsar nepotolit

                   Te comportai, găsind justificare

                             Eu te-am slujit ca pe un soţ iubit

                   Servindu-te cu tot ce se cuvine

                   Dar tu, un profitor nenorocit,

                   M-ai folosit şi n-ai avut  ruşine

                             Acum, că am plecat la Cel de Sus

                   Şi nu-i posibil vreun reproş a-ţi face,

                   Poţi rezona cu cele ce ţi-am spus

                   Nu m-ai iubit, o ştiu, dar fii pe pace

                             Că nu-ţi doresc decât să fii iubit

                   Cât am putut răbda, ca blestemată,

                   Iar când ţi-o fi mai greu, s-auzi, uimit,

                   „Bătu-te-ar fericirea, să te bată!”

                                                            ***                             

                                      CONSOLARE

                                      În multpreazbuciumatul meu trecut

                   Ce-atât de simplu poate să dispară

                   Câteva lucruri tot voi fi făcut

                   Nu pentru faima mea cât pentru ţară

                             În primul rând n-am conceput să mor

                   Şi să trăiesc precum un oarecare

                   Şi m-am zbătut să fiu un creator

                   Poate nu cel mai tare din parcare

                             Dar nimeni n-ar privi ca pe-un ratat

                   Eroul Donchiadei  mioritic

                   Ce toată viaţa lui s-a confruntat

                   Cu-atâţia monştri-n modul lui specific

                             Şi nimeni, să-mi conteste, n-ar putea

                   Indubitabila paternitate

                   Pentru Dejagaskar, Curcania

                   Şi alte preţioase nestemate

                             Ca orice-amărăştean plecat din sat

                   Spre idealu-i, lumea s-o străbată,

                   Cu-o sacră frenezie am creat

                   Un univers cu-o lume ne-ntinată

                             Şi-o Dulcinee cum nu întâlneşti

                   În nicio epopee temerară

                   Doar cu resursele-mi donquijoteşti

                   Şi-o infinită dragoste de ţară

                             Am străbătut Infernul, am murit

                   De nu  ştiu câte ori ca, nu se ştie

                   Prin ce miraj, să-mi aflu împlinit

                   Mirificul proiect în poezie

                             Şi nici că-mi pasă mie că, trecut

                   Într-o dimensiune insolită,

                   N-o să mai ştiu nimic, căci am făcut

                   Tot ce-am dorit în clipa-mi hărăzită.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9029


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>