Cu frunze mari, multicolore,
Plânge pădurea-n miez de toamnă,
Un stejar ca un tutore
La demnitate o îndeamnă.
Pe boltă stelele sclipesc;
Se strâng în haite multe fiare,
Dau rotocoale și pândesc,
Să le cadă prada-n gheare.
Întreg cuprinsul a-nghețat,
Domnește-o stare melofobă,
Se simte timpul înșelat;
Se strâng mai toți pe lângă sobă.
Vitele-nchise-n obor
Tremură de frig și zbiară;
Poate doar la abator
Viața le-ar fi... mai ușoară.
Deși trece-n pas mărunt
Timpul n-ajunge la capăt.
Pentru noi e foarte scurt,
Îl percepem doar prin dangăt.
Toamna se scurge pe poale,
Vine din urmă grăbită
Iarna cu mantia-i moale
Și de Domnul înălbită.
Vremea-i tot mai deocheată,
Câte rele s-or fi strâns,
Luând o hotărâre dreaptă
Le-om petrece în... derâs.
Suntem stăpâni mai departe
Pe anotimpul rebel
Injectând friguri de moarte
Prin țânțarul anofel.