U R A R E
Fie ca Anul Nou, abia născut, să se dezvolte sub cele mai luminoase auspicii, în pace, concordie, iubire şi rodnicie !
Fie ca resursele lui de energie şi creativitate să-şi găsească o asemenea mobilizare şi un asemenea entuziasm, încât rezultatele să-i fie pe măsura umanităţii, apoteotice şi impresionante !
Fie ca dragostea şi înţelegerea dintre oameni să cuprindă, triumfătoare, întreaga planetă !
Aşa să ne ajute Dumnezeu, expresia divină a inteligenţei şi virtuţilor umane !
***
CÂNTEC DE ANUL NOU
Eu am intrat în noul an cântând
De fericirea de a exista
Ca muritor stimabil, ca şi când
Aş fi un fiu al lui Burebista
Am petrecut cu drag cu toţi ai mei
Contemporani de-oriunde şi de-oricând
Şi ne-am simţit, parol, ca nişte z(m)ei
Purtaţi de dor, de vise(uri) şi de gând
Printr-un proces de neimaginat
Când nici n-ai fost nici eşti îndrăgostit
Cu Dulcineea-n slăvi m-am ridicat
Iubindu-ne intens şi infinit
Momente-nălţătoare am trăit
Cât a durat concertul vienez
Şi-am urmărit din Vest în Răsărit
Revelioane, salturi la trapez
Nu mai vorbesc de clipele de vis
Şi de magie ce le-am petrecut
Cu monştrii sacri care mi-au permis
Să intru-n cercul lor neîntrecut (nemaivăzut)
În noul an, voios de am intrat,
Cu sufletul de fericire plin
Mă aflu şi ca nimeni întristat
Că prea ne-am depărtat de Cel Divin.
***