Sunt atât de singur, iarnă fără nea,
Doamne, eşti cu mine, eu nu sunt cu ea,
Trimite-i un înger să o lumineze
Şi poate tăcerea o să înceteze.
Nu-mi mai este fiul astăzi de poveşti,
Nu trebuia Fiul să ţi-l răstigneşti,
În mileniu-acesta degeaba-s biserici,
Tinerii se duc la digei isterici.
Credinţa în Tine eu o am de mic
Şi mă bucur tare că mai am un pic,
Poate-ajung la tine, de Rai să am parte,
Că de vine Noe, arca nu o-mparte.
Sunt atât de singur, ştiu că dacă plâng
Tu eşti lângă mine ca lacrimi să strâng
Şi în suflet vine liniştea dintâi,
Sfânta Liturghie mi-e la căpătâi.
Mi-ai făcut destinul un secret de stat
Şi ai stat degeaba, nu l-ai decretat,
Ce vrei de la mine, Doamne, dacă-aş şti,
Eu am Calendarul, dar nu pot posti.
Să împart o viaţă peste treizeci de-ani,
Că Tu mi-ai ales-o şi nu am dat bani,
Iar scriu, de la mine eu nu ştiu ce vrei,
Nici măcar pământul nu-mi mai e temei.
Neliniştea care de mult timp mă-ncearcă –
Din care motive m-ai dat jos din barcă
Şi când zic pământul, n-am măcar un stoc,
Trupu-mi să-şi găsească în cimitir loc.
Că nu are, Doamne, cine mă-ngropa,
Schimbă, Tu, accentul, să rostesc popa,
Că la mine negrul poate să se poarte,
Milă mi-e de cine eu las după moarte.
Îmi rămâne fiul, sper că se descurcă,
Dar nu să mă-ngroape, că i-aş da de furcă,
De-asta îţi zic, Doamne, adu-o acasă,
Ea are relaţii la doamna cu coasă.
Că nu-mi pasă mie câţi ani îmi dă viaţa,
Dar să am soţie când se rupe aţa,
Că şi-aşa pe Tine, Doamne te iubesc,
Chiar dacă spre ceruri nu mă mai grăbesc.