ŞAMPANIE
ÎN CUPE DE CRISTAL:
„LIVIU LĂZĂRESCU
– O AVENTURĂ PICTURALĂ” DE ZOLTAN TERNER
Zoltan Terner este, după cum se ştie, un artist pluridisciplinar, inclusiv şi un excelent eseist. Asta, pe de o parte. Pe de alta - Liviu Lăzărescu, „profesor emeritus” la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucureşti, este un pictor rarisim, de o teribil de mare forţă creatoare, un pictor esenţial, subtil, dramatic şi exuberant, însumând tonalităţi, uneori, de o altitudine apropiată vibraţiei beethoveniene. A scrie un amplu eseu despre un astfel de pictor, aşa cum face Zoltan Terner în recentul album monografic, intitulat „O aventură picturală”, dezvăluindu-l şi supunându-l atenţiei întregului mapamond (aşa cum i se cuvine) este, desigur, un act de curaj, de competenţă culturală, de rafinament şi de profundă intelectualitate.
Înaintând cu mintea şi sufletul prin cele peste o sută de fascinante pagini ale acestui eseu, care include şi numeroase reproduceri ale tablourilor artistului, ţi-e dat să întâlneşti o mare bogăţie de idei şi sentimente. La un anume moment dat, simţi că ţi se taie respiraţia. De bucurie. De plăcere. De încântare în faţa frumosului şi a substanţei umane esenţiale şi grave, de o excepţională profunzime - ceea ce ridică sufletul nostru pe trepte nebănuite. Tablourile lui Liviu Lăzărescu, după părerea mea, ating uneori cerul genilităţii bine ascunse. Iar paginile interpretative, de comentariu şi dezvăluire ale eseului ternerian, au strălucire literară, sunt vibrante, percutante, te fac să te simţi bine, lecturând şi admirând. Şi pictorul, şi eseistul te iau lângă ei, cu ei, explicându-ţi, vorbind vrăjitoreşte, arătându-ţi că omul poate fi, mai presus de toate OM. Cu înnegurări dramatice, cu sclipiri sugerate, cu puteri ascunse, cu copleşiri inefabile...
O gamă largă de imagini şi nuanţări imprevizibile dar adevărate, ne învăluie prin zbuciumul filtrat şi dedublat cu sinceritate, de către pictorul Liviu Lăzărescu. Omul, în creaţia sa, în viziunea sa – da !- are trăiri dincolo de cunoscut, uneori e copleşit de ce nu se vede, dar se deduce, precum în „Joc secund” de Ion Barbu; alteori, artistul, aflat şi el în al său spaţiu dintre zenit şi nadir, presimte ce nu vedem, parcă mângâiend metafizic neştiutul... Cert este că, aşa cum ne atrage atenţia Zoltan Terner, artistul acesta, Liviu Lăzărescu,transfigurează realitatea imediată, ca un Dumnezeu, căci pornind de la ea, îi dă o altă înfăţişare, după chipul şi asemânarea simţămintelor şi gândurilor sale.
Evident, este cazul să-mi temperez entuziasmul determinat de cei doi artişti. Totuşi, se impune afirmaţia că avem de-aface cu un eseu de o deosebită valoare, care-l propulsează pe pictor în circulaţia universală a artei, subliniendu-i talentul şi grandoarea, argumentând şi demonstrând, concret şi aplicat, dimensiuni şi valenţe neexprimate de nimeni până acum. De altfel, locul lui Terner în exegeza temeinică a acestei mari opre artistice, ne apare drept unic. Iar pictorul ni se înfăţişează, datorită şi demersului ternerian, ca fiind situat la altitudini în care aerul banalităţii se rarefiază. Imi vine în minte, şi nu pot să nu fiu sincer şi să scriu că, dacă aş avea pe unul din pereţii camerei mele, doar un tablou de acest Liviu Lăzărescu, ar fi ca şi cum m-aş scula dimineaţa, şi-aş asculta un fragment dintr-o simfonie dragă inimii mele. Desigur, am exprimat acest vis, spre a-mi justifica, oarecum, unele superlative, de care eu sunt ferm convins.
Bogăţia de idei din acest eseu, semnat de Zoltan Terner - care, propunând, de fapt impune ! - este legată nu numai de puterea magică a artistului, ci, într-o măsură asemănătoare, de capacitatea receptivă, marcată de sensibilitate, iscusinţă, bun gust şi intuiţie, a unui intelectual de formaţie renascentistă, care ştie bine să interpreteze limbajul mesajelor artistice. Bogăţia de idei a eseului lui Terner este şi rodul unei culturi enciclopedice, care vine în sprijinul observaţiilor sale. El ne oferă aici concluziile unei munci sisifice de cercetare, desfăşurate ani de-a rândul, cu o voluptate de bun degustător de vinuri rare. Cunoştinţele şi lecturile întinse ale regizorului, romancierului, poetului şi criticului de artă, vin elegant să lumineze şi să nuanaţeze.
În titlul eseului se spune că autorul a întreprins o „Aventură picturală”. Nu este corect. Avem de-a face cu o adevărată „aventură” spirituală, sentimentală, intelectuală, care ne relevă nu numai pictorul, ci şi interpretul său. Inţelegem mai bine, mai exact unele picturi, discutând, prin bunăvoinţa lui Terner, cu Nietsche, Blaga, Rouault, Ţuculescu, Bach, Leonardo da Vinci, Paul Klee, Nicolae Grigorescu, Andreescu, Luchian, Petraşcu... Găsim în eseul ternerian, totodată, şi referiri la expresioniştii germani sau nordici, la icoanele şi la ceramica din România, la hieratismul bizantin, la suprarealism, expresionism, simbolism sau cubism...
Ceea ce trebue subliniat este faptul că nu avem de-aface cu o lucrare rece, „ex catedra”, ci cu un colocviu serios, dar amical, degajat şi la obiect, referirile de mai sus nefiind deloc ostentative, băgate acolo ca să impresioneze, ci au un bine definit rol comparativ, de argument, de nuanţare, de interpretare subtilă şi sugestivă. Fără-ndoială, întregul eseu se citeşte cu plăcere şi este ca o prelegere universitară făcută de un adevărat magistru, situat printre ascultătorii săi. Autorul îşi propune, dintru început „de a dibui taina şi de a accede la miezul noimelor profunde ale acestei opere ( a lui Liviu Lăzărescu – n.n.), de a ajunge la sămânţa ei originară, acolo unde se află adevărul întemeiator şi sufletul ei prim”. Şi, după serioase ceasuri de contemplare şi meditaţie, Terner găseşte una din cheile aurite ale picturii lui Liviu Lăzărescu. El constată, pe drept cuvânt, că avem de-a face cu o „veşnică năzuinţă de a transcede vizibilul şi pipăibilul (...). Prin magia artei (...)uneori vezi ceea ce nu se vede, înţelegi ceea ce nu e de înţeles. Cam pe aici se înscrie şi arta practicată de Liviu Lăzărescu”.
Ternaer caută, cum ne declară chiar el „geometria ascunsă” şi „vectorii energetici” ale compoziţiilor picturale. Caută şi găseşte! Cu ajutorul eseistului ni se relevă, mai limpede, forţa vitală a unora dintre tablouri. In canavaua de interpretări şi descifrare a sufletului artistului, Terner face să coexiste analiza punctuală, care merge până la amânunt, în paralel cu concluzionarea liniilor ideatice sintetizatoare. Ansambul operei este împărţit tematic, stilistic, după genuri, cicluri etc., iar din contextul esuelui ni se relevă mesajul umanist al artistului plastic. Prin flori, prin peisaje, prin oficieri religioase legate şi de satul natal şi copilăria pictorului, ori prin portretele de o excepţională forţă de redare şi interpretare, prin întreaga creaţie a lui Liviu Lăzărescu, ni se constitue o lume cromatică, filosofică, de inimă şi superioritate spirituală, interpretată original şi novator, diversă în unicitatea artistică creatoare a lui L. Lăzărescu.
În permanenţă, substanţa sufletească şi intelectuală a artistului ne este relevată de Zoltan Terner dar, în paralel, ni se relevă şi consonanţele dintre artist şi interpret (la rândul său artst!). Nu o dată, amândoi vibrează la unison, vorbindu-ne despre o lume frumoasă, care ar putea fi mai frumoasă, mai bună, mai lume. O lume cu dileme existenţiale, o lume tragică, sau dramatică, sau/şi tandră şi, nu o dată, şi optimistă.In acelaşi timp, din picturile lui Liviu Lăzărescu, dincolo de real „se străvede o deschidere spre un spaţiu despaţializat – dezmărginit şi un timp atemporal” – ne spune Z.T., observând „o extindere peste limite.” Iată, de pildă, „nişte biete flori dobândind (...) o grandoare cosmică”. De altfel, Terner ne subliniază, nu o dată, şi „metafizica” acestei lumi picturale. Dar, desigur, alfel vom înţelege toate acestea, dacă vom privi şi citi eseul-album la care ne referim. Tablourile susţin cuvintele, textul luminează tablourile. De altfel, interpretările lui Terner sunt nu numai filosofice, ci şi psihologice, sociologice, etice şi estetice, legate de istoria artei, de consonanţele dintre pictură şi muzică, sau de pictura geometrizată vizavi de implicări sculpturale, aduse pe cartonul de pe şevalet.
Închid ultima pagină a acestui „maraton” de suflet şi gândire, şi-mi revin în minte cuvintele lui Zoltan Terner – care i se potirivesc atât pictorlui cât şi eseistului: „Dacă spirit nu e, dacă duhul bun nu-l vizitează pe artist, creaţia sa, oricât de iscusită, poate deveni otravă în loc de balsam. Minciună în loc de adevăr. Care adevăr? Adevăr lăuntric şi adevăr mai presus de „realitatea aparenţelor”.
Asta a vrut Terner să demonstreze: că avem de-aface cu un mare pictor, un spirit superior, vizitat permanent „de duhul bun”, pictor al cărui adevăr lăuntric este unic şi sublim, mai presus de realitatea aparenţelor. Din această licoare aparte, eseistul ne lasă să sorbim o şampanie adevărată, pe care, pe pacursul eseului său, ne-o toarnă în pahare de cristal.