DRAGULUI MEU POET
Ce lume-ai mai creat, ce poezie
(Ne)fericitul meu contemporan,
Astfel ca ea fantastică să fie
Şi renăscând cu fiecare an
În ce mister ai mai pătruns eretic
Cu ce minune te-ai mai combinat
Ca să obţii într-un miraj estetic
Un univers de neimaginat
Tu mă uimeşti de fiecare dată
Când un spectacol fascinant prezinţi
Cu lumea ta fecund transfigurată
Şi sentimente-atâta de fierbinţi
Ce forţă-ascunse Demiurgu-n tine
Atât de liber să dispui de ea
Ca, înălţat în sferele divine,
Să nu mai am habar de nimenea
Poet iubit, eşti un pericol public
Atât de eclatant şi necesar
Incât mă onorează să-ţi fac public
Portretul tău de mag cu-atâta har
***
SUSPENDAT ÎNTRE LUMI
De şapte ani nu văd, n-aud, nu merg,
Nu-s nici printre cei vii, nici cu cei morţi
A mai rămas aici un aisberg
Cu care nu ştii cum să te comporţi
De şapte ani trăiesc în lumea mea
Cu muzica ce-o cânt, păstrată-n creier
Sunt conştient că nimeni nu mă vrea
Doar eu mă zbat noi spaţii să cutreier
Atâta suferinţă-aduc în jur
Că nici soţia nu mă mai suportă
Doar Cel de Sus m-ajută să îndur
Şi neştiut să fierb ca-ntr-o retortă
Sunt şapte ani, deci şapte veşnicii
De când de lumea asta mă desparte
Un morb, dar te aştept şi tu să vii
Să mergem împreună mai departe.
***
A Z I L A N T A
De câţiva ani bărbatul mi-a murit
Şi singură pe lume am rămas
Cei doi copii, în stil cam aburit,
Şi-au rostuit o nişă de pripas
Oloagă sunt şi-a merge nu mai pot
Cu bătrâneţea n-am cum să mă lupt
Aşa că s-a găsit un bun nepot
Să-mi oblojească biet destinul rupt
Cu greu m-a internat într-un azil
Şi recunosc că mi-e destul de greu
Să fiu tratată chiar ca un copil
Dar, iată că mă ţine Dumnezeu
Când o să vrea, o să mă ia la El
Doar dorul de copiii-nstrăinaţi
Mă afectează grav, în chip şi fel,
În rest, nu sufăr c-o să mă uitaţi.
***
LA CĂMINUL DE COPII
Ne-au îngrijit bunicii pân-acum
Că tata şi cu mama au plecat
Să-şi caute de lucru-n zări de fum
Pe care nici măcar nu le-am aflat
Dar nici bunicii nu au mai putut
Să ne-ntreţină cu avutul lor,
Şi am ajuns la un cămin ştiut
In zona noastră ca folositor
E bine-aici, mâncăm, jucăm, dormim
Cu alţi copii abandonaţi ca noi
Doar de părinţi ni-e dor şi suferim
Cum nu vă-nchipuiţi, ca doi eroi
Şi nu ştim cât vom îndura aici
Părinţii ne dau semne-atât de rar
Ne-am despărţit de ei atât de mici
Şi parcă timpul trece în zadar.
O, Doamne, mare este mila Ta
Ajută-ne,-mpreună iar să fim
Şi- ţi garantăm că de ne-om regrupa
Ne vom reface un destin sublim.
***