Tu duca, tu signore e tu maestro
În ropotul plecării tale am ascultat Viatge a Ítaca
spuneai că ai să revii când primăvara va slobozi
albinele să roiască, bobocii să iasă din găoace,
mieii să se confunde cu seva ce zvâcneşte din fluierul câmpiei.
Înveleşte-mă, ploaie, în ghirlandele tale
şi lasă-mă să bătătoresc ochiul curcubeului în unda cerului
şi lasă-mi diagramele Feynman să-mi ostoiască dorinţa de-a alunga cei nouă sori,
căci vraciul ce-a spoit mirajul lucrurilor care nu puteau fi spuse
VA REVENI, cu SIGURANŢĂ, la verdele dreptăţii de-apoi!
Rugă uitată
Lasă-mi, iarnă, primăvara la
Am patruzeci şi nouă de caiere smotocite
de mâţişorii rubinii ai trestiilor tupilate
după centura de castitate a curcubeului.
Lasă-mi, iarnă, primăvara la geam!
E atât de bine să revăd micsandre
de alb-albastru şi ghirlande de stânjenei şi albăstrele.
Lasă-mi, iarnă, foşnetul florilor de paie şi du-te!
În mine este numai primăvară,
chiar dacă tu te ţii ciorchine
de haina primăverii
şi nu-ţi vine a crede că uite, am desluşit tâlcul
de la firul de iarbă ce răsare, în fiecare primăvară,
mai abitir decât întâia oară,
răsfirându-şi rădăcinile - mai puternic,
în adâncuri.