„În primele mele rânduri de scrisoare vei afla despre mine că sunt bine”. Binele pe care ţi-l doresc, de data aceasta şi prin mail, înmiit, ţie şi celor dragi. Dacă sunteţi nerăbdători şi insistenţi s-ar putea să îl forwardez şi vouă, Neostoiţi Prieteni Şi Colegi Dramatic Amuţiţi! Pentru început, Drag Univers Odios, îţi confirm faptul că Ţânţarul-Tigru a ajuns şi pe la noi. A sosit cu bine şi întreg, adică cu toate cele douăzeci de valenţe distructive nealterate şi în stare funcţională. Aşadar şi la o adică… nu ne bucurăm prea mult de această vizită neanunţată, dar nici nu ne permitem luxul nedemocratic de a-l alunga dintre noi, aruncând cu pietre încinse pe vatra ţării.
Abia-abia ne obişnuiserăm cu năbădăile ţânţarului Anofel, în speţă cu ale crudei sale femele, care ne-a făcut părtaşi la adevărate orgii anofelţânţăriene că va trebui, Vai Nouă Brotarieni Adipoşi Şi Virilicieni, să învăţam şi năravurile ţânţarului numit Tigru, a cărui femelă provoacă febra Chikungunya. Acum, vorba poetului nostru naţional, „Ce e scris şi pentru noi, / Bucuroşi le-om duce toate de e pace sau război.”
Prietenii mei - care îmi împhistresc ţesătura textelor cu contraopiniile lor - şi cu mine, ne făceam griji veritabile şi suspinoase la gândul că s-ar putea ca onorabilul ţânţăreti să ne ocolească, noi rămânând trişti şi săraci, după cum ai aflat de pe Google şi de pe Facebook că purcedem şi suntem în afara catrastofelor prin care trece plină de avânt, aici mă repet, lumea bună şi înţeleaptă.
Amu având confirmarea că sunt bine, din petiţia semnată şi ataşată pe mail alături de reuşita mea Selfie, sunt sigură că Domnia Ta Alteţoţânţărească cât şi Consoarta Ta Universal Valabilă sunteţi morţi de curiozitate să aflaţi ce se mai întâmplă coole în societatea noastră modernă şi contemporană. Mi-aş ceda regatul pentru o veste bună! Dar, din păcate, anul acesta, ca de altfel de vreun sfert de veac încoace, se poartă răufacerile. Bătăi în şcoli, pe stradă, în cluburi şi baruri, aşa cum văd protagoniştii lor pe micile şi marile ecrane. Tâlhăriile, crimele şi violurile curg în ritm alert. A devenit trendy violul în grup ori singuratic, urmat sau nu de uciderea victimei. În general agresorii sunt de toate vârstele; de la bunicii în aparenţă neputincioşi până la tinerii bine hrăniţi, clubinarii odihniţi în zilele lucrătoare, când fermierilor le crapă buza după o „forţa de muncă” oricât de nevolnică. La ţară li se mai spune acestor vlăjgani puşi pe rele, bitangi. Acum pe bună dreptate dacă tot primesc prezervative pe gratis, trebuie să le folosească până nu le trece termenul de garanţie şi… leneş focul din sânge nu se stinge.
La urma urmei, cei tineri sunt şi ei doar nişte biete victime ale sistemului educţional grav bolnav, organism ce se comportă ca şi cum nu ar avea nicio datorie faţă de tânăra generaţie. Victime ale indiferenţei maturilor, viitorii bărbaţi sunt şi ei nişte neputincioşi beneficiari ai educaţiei emisiunilor TV, care emisii le sădesc ideea că orice tânără mai mult sau mai puţin tunată are… o singură întrebuinţare. Dacă aş fi în locul violatorilor sau în locul oricărui răufăcător din ţara aceasta, aş da în judecată… toţi factorii educaţionali începând cu: Ministerul Învăţământului, Protecţia Copilului, Ministerul Tineretului şi Sportului, ONG-urile, părinţii, doamnele educatoare, doamnele învăţătoare, domnii sau doamnele diriginte… pe toţi cei care care, din motive impuse sau prin complacere, nu şi-au făcut datoria sfântă de a forma generaţii de ispravă şi nu nişte rebuturi sexuale sau socio-culturale.
Interesantă - Iubit Univers, iţi dau pontul gratis - mi se pare ideea unor reprezentanţi ai opiniei publice cum că ar trebui privată de libertate şi victima violului, câte un an pentru fiecare violator. Revoluţionară opinie! Mă veţi susţine şi voi, Coroborori Vivaci La Pas En Trois. Mai greu ar fi de pus în practică acest gând constructiv când victima nu mai este printre noi. Dar şi morţii, Dumnezeu Să Îi Odihnească Pe Toţi, ar putea primi pedepse Post-Mortem. Mă apucă o anumită nostalgie când mă gândesc la sistemele de judecată care folosesc juraţii. Dacă ar funcţiona şi la noi aceste jurii alese din public, ce pedepse interesante ar primi victimele, pardon vinovaţii! Propun să brevetăm şi să exportăm posibilii juraţi peste Oceanul Planetar sau în orice loc nebunatic de pe glob!
Legat de pedepsele Post Mortem, mă opresc la umilinţa prin care trece doamna Lucia Soreanu, soţia poetului erou, Ion Şiugariu, al cărui nume şi memorie au căzut victime ale legii nr. 2017/ 2015. Slovacii au dorit să dea numele poetului erou căzut la datorie pe pământ slovac în Cel de al Doilea Război Mondial, podului ce trece peste râul Hron şi să depună o placă comemorativă pe clădirea gării din Bresno, localitatea unde a pierit şi unde odihneşte poetul. Răspunsul Ambasadei Române a fost că nu se poate deoarece Ion Şiugariu cade sub incidenţa legii pomenite. Ce spune legea respectivă, vă las să aflaţi şi singuri, Martori Neputincioşi Ai Evenimentelor Fantastice Magneto-Triunghiular Extraterestre, prea aşteptaţi să primiţi totul mură în gură!
În rest, „Seceta a ucis orice boare de vânt/ Soarele s-a topit şi s-a scurs pe pământ”, confirmând spusele poetului Nicolae Labiş, atât de actual. Desigur că sistemele de irigaţie aparţin în egală măsură atât trecutului cât şi unui viitor îndepărtat. Încă nu a crăpat de ciudă şi de dorul apei întreaga suprafaţă agricolă a ţării! Ici şi colo a mai plouat, acolo unde au ieşit sătenii să ceară îndurarea Cerului printr-o procesiune străveche, cea… a Caloianului. În lipsa unui sistem de irigaţie bine pus la punct, în vremuri grele, obiceiurile ne-au scos din impas. De ce nu ar deveni „Caloianul” marcă înregistrată aşa cum este magiunul de Topoloveni?
Sfinte Sisoe! veţi exclama Silvoiţari Fierbând În Căldarea Cu Prune Bistriţene, făcându-mi didactic în ciudă, am rămas doar cu magiunul! Nu chiar, ne luptăm să impunem Telemeaua de oaie sau de capră. „Piatra crapă capul caprei...”
Aşadar, Drag Univers, ai aflat despre mine că sunt bine, după cum se vede şi din Selfia pe care ţi-am trimis-o. Eram cocoţată pe un stâlp de telegraf. Doresc să particip şi eu la Concursul Naţional de Selfiuri, făcute în locuri periculoase şi mai ales pe marginea prăpastiilor. La noi nu este greu acest demers, fiindcă oriunde şi în orice domeniu te-ai afla, eşti pe o asemenea margine. Din punctul acesta de vedere stăm bine, am putea organiza o Olimpiada a Selfiurilor. Oare Ţânţarul Tigru are şi el o soaţă crudisimă? Nu de alta, dar trece vara şi ar fi păcat să rămânem fără urmaşi ţânţăricoşi şi nu ştiu dacă Doamna Anofel se poate combina cu Domnul Tigru. Universul dulcic consideră inoportună ultima zicere, de altfel prostească, acum când toate răspunsurile le găsim din mers pe Internet. Mă întrebi dacă avem criminali în serie? Avem, avem, şi în serie şi în paralel, sper să răspundă în locul meu, Cercetaşii Atenţi La Curgerea Turbulentă A Istoriei! Dar nu are nimeni vremea să îi caute, acum este vremea vremii vremilor... Dar toate la timpul lor. Apropo de timpuri, îţi place Perfectul Simplu sau preferi Mai Mult Ca Perfectul, Minunat Univers Hidos?