Caragiale-am învățat la școală,
De lumea lui de-odinioară,
Scrisoarea pierdută pe stradă,
Și Cațavenci ori lumea nasoală.
Vremuri au trecut și vremuiesc,
Neicusori și-acuma se găsesc,
Partide și monșeri îi ocrotesc,
De fleacuri se țin și chefuiesc.
Neamul nu se dezminte de străbuni,
Obiceiuri au înfierat lucruri anapoda,
Pe socluri a pus și corifei „nebuni”,
Trecutul nu l-a renegat și nici Papa.
Ne raportăm la Miorița și legende,
Ștefan cel Mare a devenit Sfânt,
De Eminescu amintim și de poeme,
De regi mai pomenim ca legământ.
Țară din minuni ivită și cu sfinți,
Iubirea a păstrat nealterată și dorul,
Cu peisaje de vis și iubiți părinți,
Printre războaie și-a croit viitorul.
Vremuri trec și suflete vremuiesc,
Respiră aer sufocant ori dispare,
Traiul pământului are ceva firesc,
De-aia se zice lumea trecătoare.
13 dec.2015