TÂRZII
eu n-am ştiut preţui – tânăr fiind
tămâia de izmă – greierii sobei
văzduhu-n vâltori de stele-asfinţind
gureşe-izvoare – seminţe-ale vorbei
nici munţi covârşiţi de păduri aiurind:
acum abia văd cum poţi fi – nefiind!
...dar ce-ajută cuta de inimă-n plus
când – bătrân - pui cruce la tot ce-i de pus?
sufletul meu – liberat de scaieţi
va trece cu mult un hotar de nămeţi
duhul meu – torţă-n oglinzi de fântâni
suie-nviat la tron pogorât din lumini
...din tot ce tânăr vise nu-şi hrăni
bătrân sterp duh cerşeşte-a veşnicì...!
***
CELOR CĂLDUŢI
serbezi – caraghioşi în necredinţa lor
nu se ţes măcar ca umbre pe pământ
jalnic se târăsc miasme de cuvânt
se ciocnesc ecouri şi se sparg minor
Doamne-al posibilităţilor de fire
numai chinul propriu îi va-atrage-n chip
numai când striga-vor limpezi de uimire
pe ei răni – coloane – lumini se-nfirip
orbi cu orbi cina-vor – fără frupt de cer
încorda-vor ciungii dorul de atingeri
dar nu fi-va frunte nici arìpi de îngeri
câtă vreme Duhul nu se-aprinde-n ger!
om să fii – e-o artă-adeverită-n crez:
doar arzându-ţi margini – exişti întru miez
***
PARADIS
în ramurile Lui Hristos stau
încuibate duhuri de
lumină: e-atâta linişte slăvită
cum nici într-o grădină
n-ai nevoinţă de toiag – nici
poticneşti pietrişul – că-n suflet s-au
deschis tăcute
arìpi plutind furişul
te-ncumeţi să priveşti sfios
oceanul de frunzare: nu pleacă
niciodată valuri – ci
vin spre luminare
precum o floarea-soarelui tăcută
şi râvnitoare dar şi mută
cu faţa limpede spre-orbire
spre-nalta vatră de uimire
simţi răni trecute – umilinţe
cum se închid la foc de vise
tot ce odată viaţa scrise
uscat – căzut e-acum din slovă
şi parcă-i mai stufos în fire
mai primitor în paradise...
...a început să ningă gingaş
în şoaptă nouă de citire
fără voce ori greş
cu flori de cireş
cu cântec de provă...
...sunt – sub dumnezeiesc
patrafir - Luminatul
Mire!
***
REACŢIE LA BOCANCI TROGLODIŢI - BOCANCI ANTROPOIZI
…mă izbeşte – cu ambii bocanci – în
ambii obraji – când încerc să mă ridic – mă izbeşte cu
pumnii – în burtă în stomac şi-n
obraji (nu ştiu în care mai
întâi – la nimereală!) - şi acolo – în glodul de
jos – iar sunt făcut
roată de moară – călcat – izbit
strivit umilit - peste obraji peste buze – adânc (cât într-o
catedrală subterană lovită de
bombe) în stomac – izbit ca de-o
maşină imensă maşină – de tocat vlaga şi
un ciot de mândrie – izbit cu
bocancii – tot mai
imenşi – tot mai
plictisiţi bocanci - din
picioarele lui
bocanci troglodiţi – bocanci
antropoizi
nu mă mai pot ridica: verticala este pentru
oameni tari – pentru stăpânii-bestii de
junglă: mă joacă întâi – parcă
obosit îngreţoşat sastisit – în
lovituri de bocanci – apoi tot mai leneşe dar
tot mai în pline – mai satisfăcute - lovituri de
bocanci – bocanci stâlcitori – bocanci-maşini - bine
îngrijite maşini – bine
unse – maşini de stâlcit – maşini de
umilit – meticulos
bocanci troglodiţi - bocanci
antropoizi
nu mai am faţă – nu mai am ochi sau
buze obraji – ori stomac - toată
fiinţa mea – care
nici nu se mai poate chirci – să se ferească măcar
de o parte din strategicele izbituri ale
bolovanilor mârlani ai bocancilor lui de cavernă - fiinţa
mea – cea zdrobită cu socoteală de picioarele
troglodite – fiinţa
mea - îndărătnică - înseamnă doar
o mare – imensă – cosmică
ură – însângerată în franjuri
de neîndurat franjuri de
ură şi sânge
cine sunt eu? – nimeni
ce vreau eu? – o
armă
bine – dar vei deveni – şi tu – doar
o armă
vreau să devin
o armă – o gigantică şi
atotsfidătoare – asurzitor
chiuitoare - de toate umilirile
răzbunătoare – dintr-o singură
bine ţintită
lovitură - armă!
toată lumea – toţi bocancii din lume - care
încă izbesc troglodit – antropoid (în neştire – dar
cu o arogantă – plictisită
fidelitate şi dăruire…) - toate loviturile şi
toţi bocancii – au doar
un cap: pe care eu îl
retez – dintr-o singură – chirurgicală
mântuitoare lovitură de
armă
***
ESENŢA ÎNTUNERICULUI
esenţa întunericului este
lumina: când
le-a poruncit Dumnezeu să iasă din
fructul întunericului – sâmburii erau
constelaţii şi
suflete arzânde - vâlvătăi exasperate de
crezuri