Înainte de a mai urmări firele esoterismului, în zona Smaraldului-Smaranda şi a Noului (Propusului) Paznic-Preot al Graalui - să vedem şi o fază tranzitorie a iniţierii catehumenului. O fază pe care o vom numi “alchimică” - pentru că bordeiul-cocioabă de sub munte al Irinucăi este, în fapt, un cuptor alchimic.
Există, până şi în unele manuale alternative actuale, un fragment dintr-o devoalare a Iniţierii prin Drum şi o foarte clară prezenţă, în text, a chipului funcţional al Pietrei Filosofale (găsite şi pierdute) - dar nimeni nu-l ia (fragmentul) şi nu le ia în seamă (devoalările) - tratându-le doar ca pe nişte întâmplări foarte amuzante...
“A doua zi am purces din Fărcaşa pe la Borca spre Pârâul Cârjei şi Cotârgaş, pănă ce am ajuns şi la Broşteni.”
La Broşteni, unde era Profesorul-Maestrul, pus de Alecu Baloş-Paloş. Tălmăceam, mai sus: ALECU BALOŞ - de la Alexandru=Protectorul+Baloş=Paloş: Protectorul prin Paloş=Rang Arhanghelic iniţiatic – iar “staţia terminus” a drumului este BROŞTENI: Broasca este co-participanta la Demiurgia Divină[1] şi este Paredrul Terestru şi ocult al MAICII DOMNULUI[2]. De fapt, Broasca cea Verde ca Smaraldul, şi ea simbol al Regenerării, ca şi Smaraldul - trebuie socotită alter ego-ul Smarandei - este ipostaze ei ocultată, de Maestră Iniţiatoare a Noului Preot, a Succesorului Sacerdotal, la Păzirea Graalului. Iată cum se produce un drum în spirit - şi nicidecum o translare în spaţiul fizic, sub ocrotirea/călăuzirea dublă: în emergenţa iniţierii, sunt : David-Trimisul-Cel-Bun şi Eirene-Irinuca şi Profesorul.Maestrul (la care se adaugă “o babă” - “Baba Leşiei Tulburi”…) - iar în imergenţa iniţierii - Smaranda-Smaralda.
Drumul se mai numeşte şi Cale - iar Calea Regală (Drumul împărătesc) înseamnă “calea directă, calea dreaptă”[3]. “Via Regia” va fi termenul prin care Bernard de Clairvaux denumeşte viaţa monahală-Cale a Iubirii şi Sacrificiului de Sine - dar şi termenul prin care alchimiştii îşi denumesc arta lor.
Ce observăm? Un Drum-Cale interior/interioară. Că s-a ajuns la Fărcaşa=Furca-Bifurcarea - deci la indecizie spirituală - dar se trece “pe la Borca” - despre care nume Adrian Bucurescu[4] spune că se traduce, în mod egal, din vechea tracă: TURN şi TRĂSNET - sau TURNUL TRĂSNETELOR. Adică, atunci când să se-ajungă la Îndoială - a intervenit Voinţa Divină Orientativă (se presupune şi Rugăciunea-Scară-Turn, pentru a înlesni şi grăbi ajutorul divin, ca legătură spirituală cu divinitatea).
Pârâul Cârjei nu face decât să confirme Ajutorul Dinafară (şi, evident, nevoia de Ajutor Dinafară) - cârja, pe atunci, era Ajutorul de Lemn - iar pârâul este şi semn al trecerii (indicaţia psihopompă), dar şi simbol al lustralului acvatic, al purităţii-purificării, pentru a putea/merita trecerea dincolo - deci, încă odată, sugestia Focului Divin - dar, posibil, şi nişte inflexiuni prometeic-luciferice (focul-din lemn…) - având în vedere că urmează Cotârgaşul-Catârgaşul. Catârul, ca şi Măgarul, prin încăpăţânarea lui stupidă, este “simbol al neştiinţei(…), emblemă a întunericului, ba chiar a tendinţelor satanice (…)”.[5]
Un drum spiritual, al încercărilor şi al izbânzilor spirituale, succesive, asumate, asupra încercărilor - având ca finalitate Izbânda Finală a Spiritului, adică re-întâlnirea Sinelui Divin - se numeşte Drum Iniţiatic. Din moment ce s-a ajuns la Broşteni, înseamnă că David-Cel-Trimis-şi-Bun-Călăuza-Hermes, precum şi Borca-Rugăciunea au izbândit întru divinitate. S-a ajuns la Templul Iniţierii, cu două aspecte/ipostaze : cea Paradisiacă şi cea Infernală - Şcoala şi, respectiv, Bordeiul (cu Ţapul şi cu Caprele Satanice) al Irinucăi. Dar, ciudat: EIRENE, în limba grecilor, înseamnă PACE…Şi spune Iisus: “Fericiţi făcătorii de pace, căci fii ai lui Dumnezeu se vor chema”. Deci, fie prin Irina-cea-Mistică (ascunsă în Bordeiul Alchimic) se va face pace cu Paredrul ei “devoalat” - Maestrul-Profesor - ucenicul Misticului Paloş Arhanghelic - fie doar datorită ei, Irinei-Eirene, se va produce trimiterea/transmiterea lui Nică/Dumitru(Demeter - deci, Nică în dublă ipostaziere: catehumen, în drumul spre Centrul Spiritului – şi năzuitor spre Fertilitate-Înviere!) la o instanţă spirituală superioară, care va produce unificaea forţelor spirituale, întru confirmarea iniţierii întru divin/divinitate.
Şi, într-adevăr, doar datorită “fricii” de Eirene-Irinuca, Nică şi Dumitru vor descoperi Focul Spiritual al Pietrei Filosofale - vor face încercarea biruirii Satanei - apoi, după spargerea Cuptorului Alchimic, vor fugi înapoi, la Pipirig, unde vor fi “prelucraţi”, superior şi “profesionist” alchimic, prin “mila”-atoateînţelegerea Anastasiei şi trecuţi prin barzaq-ul-Ulcior - în Zona Mirului-Jarului Alb… - rezultând “Învierea a Doua”!
Cocioaba Irinucăi este poziţionată “chiar sub munte” - este, deci, Bordeiul Îngropat - de fapt, este rezumatul tărâmului celălalt, al Zmeilor. Locuitorii acestui Bordei Alchimic sunt ciudaţi, dar, în mod sigur, au funcţii complementare:
a-pe de-o parte, Treimea Zmeilor, formată din: I- Centrul Echilibrator al Timpului-Spaţiului, Eirene-Irina-Împăciuitoare Vremilor: “nici tânără, nici tocmai bătrână”; II-Bărbatul e, şi el, neutru, aparent - căci nu este descris cu vreun atribut particular, dar acesta tocmai pentru a echilibra, complementar, pe III-Fata Zmeilor, care are în surplus elemente particularizante, care o situează, clar, în zona ne-oamenilor, a monştrilor infernali terifianţi (nu neapărat evident agresivi): “o fată balcâză şi lălâie, de-ţi era frică să înnoptezi cu dânsa în casă”. Dar, ca orice Zmeu care se respectă - are caracteristica dinamică, a peregrinului/peregrinei (caracteristică ce o şi înscrie în zona cvasi-invizibilităţii): “Noroc numai că de luni dimineaţa şi până sâmbătă seara n-o mai vedeai; se ducea cu tată-său în munte, la făcut ferestrea, şi lucra toată săptămâna ca un bărbat pentru nimica toată: doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia îşi puteau scoate mămăliga. Ba la mulţi se întâmpla de veneau sâmbătă noaptea câte cu un picior frânt sau cu boii stâlciţi, şi aceasta le era câştig pe deasupra”.
De observat androginizarea perfectă, sau, mai exact, neutralizarea sexuală, nonsexualitatea (fata lucra ca un bărbat - adică, era lipsită de feminitate, tocmai pentru aşi îndeplini misiunea ei zmeiască), care domneşte în zona infernală. Nonsexuialitate care sugerează, de fapt, o normalitate infernală: LIPSA TENSIUNII IUBIRII. Ce-i uneşte pe Zmei este “munca”. Şi ce muncesc ei? Ce pot munci Zmeii - dacă nu munci infernale, TRUDE-CHINURI, dezechilibratorii de cosmos? Fac “ferestrea” - cherestea - adică “ferestruiesc”-găuresc Copacul Vieţii, şi apoi îl secţionează (până la anularea funcţiei sale vitaliste şi regenerative).
Deci, dacă ar fi să discutăm exclusiv din punctul lumii zmeieşti, iar nu din punct de vedere cosmic - “centrul” ar trebui să se instituie în zona particularizării - Zona Fetei: “balcâză”, “lălâie”, “înfricoşătoare prin concentrarea/atragerea nocturnului infernal. “Balcâzenia” sugerează asimetria facială, “lălâie” sugerează că este asimetrică şi corporal - iar finalul secvenţei extrase întăreşte sugestia de asimetrie corporală prin sugerarea funcţiei de asimetrizare a întregului cosmos: e vorba de “şchiopenie” - caracteristica Demonului - dar şi a lui Hephaistos - deci, a celui care calcă, simultan, în ambele lumi: de JOS şi de SUS[6]. Deci, ar trebui, teoretic măcar, să stăpânească Tainele Sacre. Şi, deci, să intre în competiţie cu Maestrul Divin…
Deşi indicaţia hibernală (la vreme de iarnă”) ar părea suficientă, pentru ipostazierea infernală - ambiguitatea pluteşte, într-adevăr, deplin - lăsând astfel spaţiu liber de manifestare, din partea Irinucăi, a dualităţii naturii sale (demonică şi în slujba A-Nastasiei - ipostază primitivă a Bunicii-Bătrânei Vremilor, a Mumei Cosmice, sinonimă cu Maica Domnului-Smaralda) : Treimea Zmeiască este ocultată, acţiune emergentă fiind denumită prin doi actanţi umani+doi actanţi zoomorfi - “ doi oameni cu doi boi”(în mod sigur, e vorba de doar DOUĂ persoane, nu de patru - cele două antropomorfe, şi-au extrapolat, extrovertit-exhibitiv, pentru neiniţiaţi, fiinţa bestială - căci boii nu pot fi suspectaţi a fi Boul Apis, Bourul Moldav sau alte zeităţi solare - ci subliniind doar caracterul non-uman şi “prostesc” al celor doi actanţi-Zmei aflaţi în emergenţă: Fata şi Tatăl - Irinuca păstrându-se pentru operaţiuni mai importante, de relevanţă cosmică, în materie de dezechilibrare. “Prostesc” spuneam, despre caracterul demoniac al celor doi - pentru că ei sunt departe de performanţele unor demoni de rang înalt. Spre exemplu, în mod sigur, au, şi ei, ca orice demon care se respectă, misiunea de a “răpi”-anihila acţiunea solar-benefică - dar care este “performanţa” lor? O jalnică scoatere a …”mămăligii”…(mămăliga=substitutul derizoriu astral, pentru Soare). Se asemănă grozav cu bietul drac (devenit, prin emergenţă terestră, Chirică), din Povestea lui Stan Păţitul - cel care a înghiţit-“halit” mămăliga, fără să aibă habar de Logos-ul creator al mămăligii - deci, al Stăpânului Solar (de observat că tocmai despre acest Logos face ghicitoare Chirică-Dracul, pentru Stan - şi, cum era de aşteptat, Stan-Stăpânul Mămăligii, dezleagă imediat şarada cosmică!). Colac peste pupăză, cei doi nu sunt în stare să-şi menţină constanţa caracterului bestial - “boii” sunt “stâlciţi”, la finalul de ciclu cosmic - “sâmbătă noaptea” - adică, tocmai când forţele demonice ar trebui să atingă paroxismul, pentru că vine “ziua lui Dumnezeu” - şi vor trebui să reziste, pentru a dezechilibra noul ciclu, începând de “luni”.
b- pe de altă parte - Adevărata Treime Bestial-Demonică - dar, şi ea, diminutivată, pentru a putea deveni emergentă şi operativă, în acelaşi timp: “un ţap şi două capre slabe şi râioase, ce dormeau pururea în tindă, erau toată averea Irinucăi”. Da, se pare că aceasta este Irinuca, dacă cele trei “bestii” sunt averea EI, iar nu a familiei! Trimea pe Dos este, în fapt, expresia Fiinţei Demonice a celei care, cel puţin prin magia onomastică, ar fi trebuit să asigure Pacea-Eirene.
Treimea pe Dos (adică, triunghiul cu vârful Divinităţii Supreme ÎN JOS!!!)ocupă o poziţie centrală şi strategică, în cocioaba-bordei alchimic al Irinucăi: “în tindă”: coridorul central, care dă acces în toate părţile casei. RÂIA demonică îi contaminează pe ucenicii Profesorului (substitutul funcţional al lui Baloş-Paloşul Arhanghelic). Preventiv, întrucât părul este simbolul puterii individual-spirituale - iar puterea unor indivizi situaţi în zona Treimii pe Dos şi A Râiei nu poate fi decât malefică! - Profesorul-Iniţiatorul întru Paloşul Luminii ÎI TUNDE CHILUG! Probabil, pentru a stimula re-apariţia, din adâncurile încă necontaminate de maleficitate - a Soarelui-Sine Divin.
Conştientizarea Răului (care i-a contaminat: “unde nu ne trezim într-o dimineaţă plini ciucur de râie căprească de la caprele Irinucăi”), de către cei doi, nu se face decât prin excluderea din Templul Iniţierii - după ce “Îngerul a strigat”, dar nimeni nu l-a auzit. Surzenia, prin lenea-ispitire demonică, este teribilă şi catastrofală: “Dascălul nu ne mai primea la şcoală”. Încercarea demonică se produce exact în mijlocul Postului Paştelui/Învierii: “Mezii Păresii” - Miezul Postului Paştelui.
Dar, de aici încolo, se pare că începe să se justifice onomastica personajului ocult/ocultat/neutral, până acum: Irinuca. Căci şi perioada “Bunăvestirea”, şi a “căldurii” bizare (cine se apropia, dacă nu Soarele, sau Substitutul Său Spiritual?), şi dispariţia totală a imaginii emergente a Irinucăi (“dusă în sat [ satul invizibil al zmeilor] şi având obiceiu a şede UITATĂ (s.n.) ca fata vătămanului [s.n.: adică, precum Preoteasa Templului] - şi apariţia anonimei “babe”, cu leacul de “leşie” - pledează pentru această interpretare. Baba de-aici nu poate fi decât una dintre ipostazierile Irinucăi (care ipostaziere se va contopi, simbolico-mitic, cu cea a Nastasiei-Bătrâna Vremii). Ce este altceva leşia, decât rezultatul fierberii, cu apă, a cenuşii de lemn? Lemnul Focului - cheamă Piatra Focului[7]. Piatra Filosofală.
Momentul descoperirii Pietrei Filosofale, deci Revelaţia Divinităţii, este regizată conform Bibliei: cei doi (de fapt, cum am mai spus, Nică şi Dumitru sunt două ipostaze ale aceluiaşi catehumen, ales pentru încercările, în vederea succesiunii la rangul de Rex et Pontifex) se manifestă precum “zidarii nebuni”, din parabola biblică. Deşi semnele divine se înmulţesc (muntele, pârâul alb ca laptele - ipostaze ale Templului Cosmic şi a Scării Divine Proptite de Cer, precum şi a îndemnului la lustraţie perfectă, întru Ritualul Templului-Munte) - cei orbiţi/activaţi de demon (“ne pune dracul”) “urnesc o stâncă din locul ei” - adică, dispreţuiesc harul Ajungerii la Cer, ca pisc/epuizare al încercărilor - şi prăbuşesc stânca în apă: abia prin prăbuşire, STÂNCA îşi dovedeşte atributul de Piatră Filosofală, pentru încheierea bolţii Templului Fiiţei Supra-Umane: “”săltând tot mai sus de un stat de om”. Mai mult, Piatra atacă/asaltează nu doar bordeiul/cuptorul alchimic (unde se isprăvise faza nigrido ) - ci atacă însăşi esenţa Răului infiltrat: loveşte Treimea pe Dos. Dacă cei doi ar fi fost pregătiţi spiritual pentru liturghia Pietrei Filosofale - era ucis Ţapul-Masculul Cosmic Advers lui Dumnezeu (numit şi Satana…) - şi s-ar fi deschis cerurile, pentru Judecata din Urmă şi pentru întemeierea Cetăţii Noului Ierusalim. Aşa, efectul este minim şi aparent-emergent, nu imergent/esenţial: “o capră ruptă bucăţi” - rămân Capra Cealaltă şi cu Ţapul Cosmic, să înmulţească Răul Lumii.
Deşi cei doi fug - evident, întâi spre Turnul Fulgerelor-BORCA! - Irinuca este prezentă, căci operaţiunea alchimică nu s-a isprăvit, revelaţia n-a durat - mai mult a înspăimântat, decâ a influenţat/convins spiritual(cu toate că manifestarea Pietrei, în contact cu apa, este una dintre imergenţele Focului-Fulger Divin - fieberea-clocotirea purificatoare/transfiguratoare: “şi se duse drept în Bistriţă [n.n.: Apa Repedelui, adică a Fulgerului!] , de clocotea apa!”): “eram cu gheaţa-n spate, de frică”. Gheaţa este ipostaza cristalină a Apei Lustrale
Din “clocotul” Pietrei Filosofale, chiar dacă depăşind capacităţile actuale de revelaţie ale Dublei Ipostaze (Ambiguitatea lui Nică urmează, se pare, linia spaţiului de iniţiere - precum şi a Irinucăi, respectiv ambiguitatea Irinuca-Nastasia) - se produce PRIMĂVARA COSMICĂ PARADISIACĂ - alungând, cel puţin aparent, iarna încercărilor infernale (adică, de la Capătul de Jos al Axei Polare): “duminica de Florii”, “ o zi frumoasă”(paradisiacă - şi, de aceea, bizară pentru încă neiniţiaţi: “plăieşii spuneau că n-au mai apucat aşa primăvară devreme de când îs ei”), “eu cu Dumitru (n.n.:ipostazele catehumenului) strângeam viorele şi tporaşi de pe lângă plaiu, şi mergeam zburdând şi hârjonindu-ne”. Uitarea este permisă catehumenului - dar nu şi Maestrului, chiar dacă ocultat deplin: urmau fazele alchimice rubedo şi albedo - şi, de aceea, furiile hibernal/demonice par a se dezlănţui din nou - de fapt, scopul operaţiunii ne spune că este cu totul altceva, decât re-aflarea în zona Treimii pe Dos (deşi nu trebuie exclusă deloc acţiunea acestei Treimi pe Dos - căci aşa se fac şi Cosmosul, şi Fiinţa Umană - prin confraternitatea demiurgică a contrariilor - “coincidentia oppositorum”):
1-rubedo-“rumenirea”-înroşirea în cuptorul alchimic-cosmic (faza intermediară a procesului alchimic), în zona Şarpelui-Covrigirii (Ouroborosul) şi în zona Bradului-Axa Cosmică: “ne-am covrigit împrejurul focului; şi deasupra ninsoare(n.n.: Mercurul şi Sulful, solidul şi lichidul, instabilul şi stabilul, în luptă), dedesubt udeală (n.n.: a sângelui, care trebuie, în finalul operaţiunii alchimie, să devină VITRIOL); pe-o parte îngheţai, pe una te frigeai, ca la locul acela (n.n.: deci, ne aflăm tot în Cuptorul Alchimic - singurul LOC, în procesul transgresării alchimice). Şi tot chinuindu-ne aşa, era să ne pască alt păcat: cât pe ce să ne toropească bradul aprins(…). Pesemne blăstemul Irinucăi ne ajunsese”. Nu “blăstem”, ci restul Logos-ului (Auto)Demiurgic…
2-ultima fază a procesului alchimic, albedo, se va produce exact în Centrul de Foc al Cosmosului-Spirit: la Pipirig, prin ipostazierea emergentă (în sfârşit!) a Irinucăi: Nastasia-Bunica Nemuririi, Bătrâna Cosmică, altă ipostază a Smaraldului REGENERĂRII: ea, Nastasia, prin Focul Bucuriei (Bocet pe Dos, pentru a restabili “direcţionarea” corectă a Treimii - ÎN SUS!) - după ce îi (îl)“hrăneşte” cu amrita[8]ori cu soma[9] (“ne-a dat de mâncare tot ce avea mai bun şi ne-a îndopat bine”) - îi(îl) unge cu “dohot de mesteacăn” din ulciorul-barzaq - de fapt, cu Jarul Alb-Mir - îi(îl) trece, astfel, prin ultima poartă – şi, în sfârşit, urmează Învierea a Doua - ADEVĂRATA ÎNVIERE, trezirea şarpelui KUNDALINI şi poziţionarea lui pe Vârful Cozii. Cimilitura din finalul părţii I a Amintirilor: pe fetele “mai drăcoase”(cu reziduuri-rememorări, din zona infernală a probelor iniţiatice) “le-a pufnit râsul (n.n.: este expresia bucuriei primirii catehumenului, în rândul iniţiaţilor! - “ŞI AU ÎNCEPUT A ZICE: <<Tunsul felegunsul, tunsul felegunsul, cânii după dânsul!>>” . Imaginea care a provocat “râsul” este nu a capului tuns chilug, ci a Capului, de data aceasta, identificat, ÎN MOD REAL, cu Soarele! Cel ce a fost “fefeleg”-zdrenţăros - adică “sărman”, în sensul eminescian (Sărmanul Dionis), de faqr - este, acum, UNSUL - adică, Alesul şi Sfinţitul. Iar prin acţiunea “Câinilor” (de fapt, ipostazierea Lupului Fenrir traco-gotic) - fostul catehumen devine şi Purificatul-Mântuitul şi Mântuitorul, totodată. Regeneratul Deplin. Omul Primordial. Cel care a aflat, prin Revelaţie adevărată şi deplină, Piatra Filosofală[10].
***
prof. dr. Adrian Botez
[1] -Se spune că, pe când Dumnezeu stătea pe gânduri, în faţa Oceanului Originar, neştiind cum să înceapă Facerea - deodată a ieşit, din apă, Broasca, şi s-a angajat, faţă de Dumnezeu, să-l ajute ; şi s-a ţinut de cuvânt: prin scufundări succesive, sub apele Oceanului, i-a adus “tot câte-o ţâr' de pământ în gură”, materia primă pentru Facerea Lumii - cf. Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, ESE, Buc., 1976, Broască, p. 87,
[2] -Există un basm străvechi românesc (în care se întâlnesc şi împacă, probabil prin Collegia Fabrorum, creştinismul cu “păgânismul”), în care se spune că Maica Domnului, după ce i-a fost răstignit Sfântul Fiu - stătea pe marginea drumului şi plângea. Apare, ţopăind, Broasca - şi-o întrebă de ce plânge. Maica Domnului îi spune că i-a fost ucis unicul ei fiu, Iisus Hristos. Broasca replică: “ Maică Sfântă a lui Iisus Hristos - ţie Lumea ţi-a răpit un singur fiu - pe când mie, uite, chiar astăzi, a trecut o roată de car şi mi-a ucis pe toţi cei 12 copilaşi ai mei (sunt şi variante cu 9 “brotăcei, scăpând doar unul” - ceea ce ar face-o pe broască, în mod direct, alter ego-ul Maicii Domnului)” - cf. O.Bârlea, op. cit., p. 87. Şi se zice că Maica Domnului, în faţa acestei ziceri a Broaştei, s-a alinat. Ba a şi binecuvântat-o “să nu se descompună după moarte”. (Oricum, în toate miturile lumii, Broasca este animalul metamorfozelor - deci al învierii/învierilor, transgresiunii). Roata Carului este simbolul Lumii şi Timpului (carul, la chinezi şi indieni, ne spun Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, în Dicţionarul lor, în volumul I, la pagina 248, este “simbol al lumii”, dar poate fi asociat şi Soarelui - mai ales “în India, în cultul lui Mithra, al Cybelei şi al lui Attis, ca simbol al drumului pe care-l străbate astrul pe bolta cerului” - iar cifra 12 poate denumi, în egală măsură, ciclul temporal, zodiile, cât şi pe cei 12 apostoli - iar cifra 9 - cele nouă ierarhii creşti; oricum, se poate face trăsătura de unire între Hristos-Învierea şi “apostolii”, sau “ierahii celeşti”, prin Broască…
[5] -Cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, op. cit., vol.II, p. 279: “Măgarul, ca şi Satana, ca şi Fiara, înseamnă sexul, libidoul, elementul instinctual al omului, o viaţă care se desfăşoară toată pe plan pământesc şi senzual(…) - dar şi purtător al tainelor(…). Alchimiştii văd în măgar demonul cu trei capete, unul reprezentând Mercurul, celălalt Sarea, al treilea Sulful, cele 3 principii ale naturii: fiinţa încăpăţânată(…). Măgarul se leagă de Satana, al doilea Soare, care este soarele lui
[6] -Miticul Zeu al Focului şi al Făuririi prin Foc - Zeul Meşteşugurilor, care îşi şterge, parţial, funinginea, în fierăria de sub Etna, şi-şi vizitează fraţii din Olimp - Hephaistos - este modelul pentru Diavolul Şchiop (chiar pentru Satana!) creştin. În plus, să se reţină că Hephaistos, atunci când fraţii săi celeşti întrec măsura în a-l batjocori, le toarnă în cupe Apa Lethei-Uitării - şi, astfel, temporar, el, Hephaistos, devine Stăpânul Olimpului - deci, şi al Cosmosului. Figura sa este identificabilă, poate paradoxal, pentru unii, în cea a lui Cătălin.Paharnicul, din Luceafărul eminescian…
[7] -Şi lemnul, şi piatra, sunt considerate depozite zeieşti, ale Focului Divin; substitute, sau chiar întruchipări divine. A se vedea nenumărate aspecte ale cultului Arborelui, respectiv ale Cultului Pietrei (fitolatrie şi lapilatrie).
[8] -Amrita=Băutura nemuririi, pe care o beau zeii indici şi aceia dintre oameni care sunt hărăziţi să ajungă în cer – cf. Mahabharata, Ramayana, Puranas.
[9] -Soma-mierea nemuririi”- adusă de un vultur muritor – Sandharva - servită ca ofrandă zeilor şi băută de muritori pentru a comunica cu divinul.
[10] -Vom vedea, la p. 62 a lucrării de faţă, capitolul VIII: Din nou, Piatra Filosofală, Ţapul Satanic şi Capra Uitată, că lucrurile pot fi văzute chiar mai nuanţat, dacă ne vine să credem că alchimia, Arta Regală, nu a fost practicată numai de regi, nu a fost şi nu este apanajul unei clase sociale anume - ci poate fi cunoscută, în principiile ei cosmice, şi de iniţiaţii aşa-zis “ţărani”; de ce, adică, să uităm, cu atâta dezinvoltură, că toate operaţiunile magice de la sat (satul tradiţional, cât va mai fi rămas din el), nu sunt executate de principi sociali, ci de principi şi principese oculte - babe şi moşnegi…