CĂRŢILE COPILĂRIEI: TITINA NICA ŢENE -„ÎNTÂMPLĂRI HAZLII CU O NEPOŢICĂ, POVESTITE
DE O BUNICĂ”
Literatura pentru copii este o zonă de creaţie mai dificil de abordat întrucât din perspectiva adultului intervine tendinţa educativă, chiar moralizatoare, ceea ce poate înăbuşi spontaneitatea, naturaleţea, firescul. Abordarea universului infantil presupune cunoaşterea psihologiei copilului, cu disponibilitatea spre informare, adptare, crearea unui mediu adecvat propriilor interese.
Toate aceste aspecte iau la copil forma activităţii ca joc, fie de imitaţie fie uneori de concepţie. Din perspectiva jocului, imposibilul devine posibil, imaginarul devine realitate şi astfel se explică entuziasmul cu care copilul participă la lumea fantasticului. Pe de altă parte emoţia întâlnirii cu miraculosul poate fi inhibitivă şi de aceea acesta trebuie să adopte atributele realului.
Sub raportul creării literaturii pentru copii, conţinutul acesteia este determinat şi de alţi factori implicaţi în creaţii precum universul abordat, raportul dintre naraţiune şi narator dar şi statutul receptorului. În aceste specii mesajul nu e atât informativ sau educativ cât mai ales afectiv trădând nostalgia copilăriei cu bucuria de viaţă pur şi simplu cu receptivitatea şi setea de a trăi intens, cu asumarea realităţii ca sens al existenţei. Un asemenea mesaj se desprinde din cărticica „Întîmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică” a sciitoarei Titina Nica Ţene, apărută la editura „Ecou Transilvan” 2014.
Într-o prezentare grafică excelentă, cu imagini sugestive, cu fotografii reprezentative din existenţa reală a eroinelor, cărticica încântă prin notaţia surprinzătoare, prin fineţea receptării faptului, prin sensul inedit desprins din gesturi, replici, atitudini. Un aer de tandră afecţiune şi înţelegere ocrotitoare învăluie cele câteva scene simple dar pline de farmec ce vin să dezvăluie misterul fascinaţiei cu care inocenţa deschide ochii asupra universului. Modul frust în care puiul de om încearcă să cucerească preajma, curiozitatea şi încântarea cu care participă la tot ce îl provoacă, forţa cu care vrea să-şi asume totul, umple de încântare ochiul contemplativ al maturităţii.
Dacă în cărţile de poezii pentru copii, scriitoarea Titina Nica Ţene se plasează în ipostaza de observator, narator şi interpret al faptelor de viaţă surprinse şi răstălmăcite din perspectiva unor veritabile lecţii de viaţă, în volumul de faţă, autoarea este în acelaşi timp naratoare, precum şi personaj prins în ţesătura mereu surprinzătoare a situaţiilor prin care eroinele, în inocenţa lor le provoacă ori le cercetează.
Autoarea este bunică şi din această miraculoasă postură înţelege că mai traversează o lecţie de viaţă, aceea de a avea şansa să descifreze pe planul conştiinţei misterul vârstei copilăriei. Întîlnirea cu cele două nepoţele aflate la vârste mici, Catinca şi Anastasia, îi imobilizează raţionamentele, într-un cuvânt, îi antrenează întreaga fiinţă în efortul iniţiatic de redescoperire a lumii prin ochii inocenţei. Pătrunde astfel firesc în meandrele psihicului copilăriei, descoperă paşii mici, nesiguri şi totuşi temerari în bătălia cu necunoscutul, în edificiul cunoaşterii imediate cu saltul în cunoaşterea mediată.
Povestitoarea care este şi martoră şi eroină ajunge să descopere cele mai autentice căi de comunicare, de relaţionare a copilului cu sine, cu ceilalţi şi cu universul. Astfel „Intâmplările“ pline de farmec, hazlii şi totodată simple specifice vieţii de fiecare zi, devin împrejurări ce includ ştiinţa învăţării, a educaţiei şi a iubirii aproapelui.
Câtă afecţiune conţine fiecare gest, câtă nevoie de manifestare a individului şi de interrelaţionare se desprind din aceste simple scene de viaţă, ar trebui să ne atenţioneze asupra efectelor neaşteptate pe care atitudinea noastră , a celor mari, le pot declanşa în efortul de modelare a personalităţilor.
Autoarea observă cu fineţe diferenţele de temperament ale eroinelor, intuieşte strategia pe care trebuie să o adopte pentru abordarea cu efecte optime a tacticii educării şi formării caracterelor în condiţii de viaţă fireşti. Astfel, Catinca, mai mare ca vârstă manifestă şi o înclinaţie spre implicare, responsabilitate şi autoritate. Anastasia, fire foarte deschisă, afectoasă şi voluntară, creează situaţii mereu imprevizibile pe care are iniţiativa de a le soluţiona independent, cu hotărâre, de parcă nimic nu e imposibil. De aceea, prezenţa ei vioaie şi antrenantă face din fiecare întâmplare o mică scenetă cu final imprevizibil, iar modul personal în care răstălmăceşte unele informaţii naşte înţelesuri pline de haz.
Titlurile sub care se derulează întâmplările, intriga neaşteptată şi deznodământul, de-adreptul surprinzătoare, cu concluzii ferme trase de micuţa dar fireasca Anastasia, fac din lecturi mici scenarii demne de pus în regie.