Logos străpuns
Lui Nicolae Manolescu
Manierismul toamnei venea dinspre pădure
Un amazon din gusa migraţiei- aviare,
Din excrement de verbe paradoxal mahmure,
"e decantau ghematric filosofii barbare
Cumva visam si Fiinţa în lume se trezea…
Când să atingi ogiva orbea-ntre metereze
Primii ca o pedeapsă îmbrăţisarea TA,
Mă separai de Mine-mi prin sacrele asceze…!
Războinicii acelor popoare diminuate
Vin si se duc si nimeni nu-i vindecă de glorii…
Regalitatea veche prin vremi decapitate,
Străpunsul Logos, iată-si renaste Visătorii.
Ars noetica, ars poetica
Lui Theodor Damian,
M. Maria Petrescu si Paulinei Popa
Cuvântul scris, imagine-i zburată,
Sămânţă înspicată, migratoare..
Al minţii cimitir latent pe care
Uitarea, cea atot nivelatoare,-
Îl clatină pe umeri oarba zare.
Prin El, îngemănat din Gena minţii
Prin vârstele ce ni le-au dat părinţii
Străbatem invers Timpul muritor.
Ci nicio cauză merită-a muri
Ca să consacri Verbul altoirii
Prin harul empatiei si-al iubirii…
Boltind cu fruntea neîngenunchiată
Cunoasterea ni-e templul imuabil,
Cel sanctuaric, al Splendorii, iată !
"u e Cuvântul Viu! Cerescul Tată
A nu uita ne-a dat ca Har, răsplată
Cea sporitoare-n carne si în carte:
Glorie Cauzei, cea adevărată:
Trăieste întru Ea, râzând de-o moarte !
Din revista Lumina Lina nr.1 /2013