atâţia poeţi – şi-atât de puţină
Poezie: degeaba munţii
se-nalţă – degeaba ierbile cresc şi
stelele ard – exasperate: nimeni nu mai
aude cântări – în aceste Neîntrecute şi Vaste
Minuni – nimeni nu mai vede
clocotind sfânt delir – în Potirul
Desăvârşirii: Dumnezeiasca
Armonie
***
„- mi-e foame de
mor...” - „-crapă întâi – să
ştim o treabă – după
aceea mai vedem: mâncare de asta
zeiască nu se găseşte chiar pe
toate drumurile – trebuie să facem
economie la
sânge – calea e
lungă – mâncarea
aleasă şi drămuită”
„-dar mie mi-e...” – „- să nu-ţi
fie - decât sete de
văzduh şi lumină – şi să-ţi fie
nebunie de
străbatere a tuturor
pereţilor – munţilor – ferestrelor
zidite – străbatere a tuturor piedicilor şi
zăbrelirilor ridicate de beznă în faţa
ochilor noştri – ochi pe care
îngerul ni i-a dat ca
semn de recunoaştere – în
prima zi a sfârşitului lumii din vis: ni i-a
dat – pentru a ne aduce aminte
mereu – de unde am venit şi
să începem odată - eliberator delir
sinuciderea”
***
...te crezi răsfăţatul
muzelor – primul şi unicul
poet din lume – nu-i aşa?
ei bine – nu eşti decât un banal
prozator – pozator al
ruinelor pitoreşti ale mahalalei
lumii – strecurată viclean - prin fanta creată - cu
bisturiul satanic - sub razele vălului eroic al
privirii: înjuri – şi
crezi că ai dat aripi şi sălaş
serafimilor – râgâi – şi-ţi
imaginezi că ai suflat zbor în
aripi de îngeri...
dă-te jos de pe
coteţ: porcilor le e foame – iar severii
heruvi nu-ţi mai suportă
duhoarea de impostor: uită-te cum au şi
început să-ţi curgă – natural – din
buzunare – sodom – răpănoase
banc-notele false – să-ţi
curgă din gură fluvii de
zoaie – în loc de - lirice
note - uimirea: vade retro
satana
...afară e primăvară
perpetuă: porcarii au – şi ei
meritul lor – de a
despărţi mireasma stelelor şi
florilor – de
mâlul sumbru al
Styxului: ei sunt - pururi
la jumătate calea
***
„-nu vrei s-o asculţi - s-o priveşti relaxat pe
actriţa aceea frumoasă – jucând atât de
optimist? – nu vrei să fii optimist – chiar ţi-ai
pus în gând să nu fii deloc
optimist?”
„-nu – nu – mai lasă-mă o
vreme – liniştită vreme – să zac în
pesimismul meu – datorită căruia nu-s obligat să
vă mai aud ori văd
zarva zilei – nu-s obligat să amuşinez - precum un
câine-n călduri - pe sub fustele
mahalagioacei zile – ci – o Doamne! -
am privilegiul unic de a privi şi-asculta - admirativ
tăcerile dumnezeieşti - princiarele tăceri ale
nopţii – de a degusta astfel
firavul - atât de firav şi delicat cântecul
umbritelor miresme – al
duhurilor de stele – al duhurilor de
flori – al duhurilor de
zei – al duhurilor de
duhuri...
...fără atât de
hulit pesimismul cel
nefardat şi plin de miraculoasă
proaspătă - înviorătoare
vigoare – nu poţi fi decât un admirator
râmător – al gunoaielor lăsate pe
Câmpul lui Marte - de gâtuitele
gânduri mercenare – ...un admirator grosolan al
mizeriilor strânse în tot
bâlciul trăirii (...penibile – jalnice...) - de sub
stele – nu poţi fi decât sclavul obişnuinţelor şi
prejudecăţilor de a preschimba – samavolnic şi
ilicit – Zeii Fulgerători ai
Ideilor – în
scârnă
...şi vii şi
morţi – toţi
atârnă...
...mai lasă-mă - cât mi-o fi scris să – încă - nu
înnebunesc – mai lasă-mă să visez
uluirea de-ametist – cu
capul aşezat în poala caldă a
pesimismului meu: umilit - fericit
Rege-Alchimist...”