Moarte
Offf, Moarte necunoscută,
datori îi suntem de când ne naştem,
pragului tău!
Tu, ce vii din neantul infinitului,
neagră pentru noi, pământenii,
strângi într-un mănunchi omenirea
când ajungi pe la noi,
laşi gropi în sufletele noastre
în care plouă cu lacrimi!
Ne păcăleşti o dată cu venirea ta
că viaţa nu mai are rost,
dar cu timpul ne arăţi
că eşti dungată cu alb pe alocuri,
atunci când amintirea celor dragi dăinuie
în inima noastră,
până-n momentul în care revii după noi.
POEM PENTRU DOMNUL
,,mă țin de crăpătura prin care mâna Fiului îmi salvează sufletul''
Elena Mirca
îmi aruncă lasoul
pe verticala mea şubredă
îl simt cum mă loveşte
mi-l înfăşoară în jurul gâtului
prinde bine şi mă scutură tare
de atâtea gânduri negre
deşirate în inima mea
mă zbat ca prada prinsă în capcană
iar El mă mângâie pe creştet
îmi spală ochii cu propriile-mi lacrimi
mă stropeşte cu puţin infinit
din Universul Său.