Drumul vieții este lung,
Dar mă-mpunge cu sfârșitul;
N-am motive să mă plâng,
Pentru toți e... începutul.
Cine să mă mai conducă
Pân’ la locul de odihnă?
Toți țin de locul de muncă…
Am murit, are cineva vreo vină?
Trece mortul; piază rea!
Cimitirul e aproape.
Neamurile-și spun părerea:
Cum a fost, Tu, iartă-l, Doamne !
Vine-o voce din eter…
Sau, poate, e din sicriu:
„Iertare vouă nu vă cer,
Puțini sunteți ce mă știu…
Toată viața m-ați hulit.
Nu lăsați lacrimi să curgă!
E un semn că v-am iubit?
Ar fi… rod bogat în pârgă.
Pe panta ce coboară lin
Spre locul cu verdeață,
Acum, într-un sfârșit de-april
M-aș dezbrăca de viață.
Pe stârvul care nu-l mai simt
Jucați-l cu botforii!
Ar fi plăcerea ce-o presimt
Ca un parfum al florii.
Invidia v-aș arde-o scrum;
Aș arde-o-n vers și în pamflet…
Și v-aș ruga, pe ultim drum,
Să nu mă mai călcați pe suflet !