MARTIN SZEGEDI

Un poet hunedorean din Germania şi o carte doar visată

 Primul său proiect de volum a fost  premiat prin concurs naţional,  la „Facla „ Timişoara (red. carte Ion Anghel), unde debutasem şi eu dar  nu avea să apară niciodată..

  Poetul hunedorean, apropiat confrate şi membru marcant al cenaclului meu  “Izvoare”, ulterior “Lucian  Blaga”, a fost hărţuit de „ vigilenţi”, refugiindu-se-n Germania, prin  metoda nemernică a “ vânzării pe valută” sub pretextul re-întregirii familei,el avînd un frate vitreg acolo.…( L-a “ ajutat”, profitabil  I.M. un coleg avocat, căruia i-a “ cotizat” separat o sumă de mărci şi un  televizor… Martin a fost, din nefericire,şi înjosit, public, de  unii colegi şovini, sau de tovarăşii de la “ judeţ”,  iar securitatea m-a chestionat, pe motiv că “ încurajez” iredentismul ş.c.l.. Poetul, originar din Alba, stabilit cu familia la Hunedoara, a fost negreşit cel mai înzestrat dintre cei vreo 30 de boematici, scria aprins, avea cultură şi mai ales  un simţ metafizic al Limbii române … Tensiunea  ZOROASTRICĂ, trakliană- rilkeiană a Verbului, îl  detaşa net de poeţii care îşi visau propria carte… Debutul prin concurs  era ceva  subtil cenzorial, însă  a câştigat !  O carte ce – din nefericire , - nu avea să “ vadă lumina tiparului”! L-m inclus totuşi în două antologii, într-una cu pseudonimul Martin Izvoranu…După 1989, m corespondat şichiar ne-am revăzut fugar, am scris despre el în  revista germană Ageroşi în Cartea întâlnirilor……

  În anii 70-80  eram prieteni colegi  în boema amară a „ epocii” în delir propagandistic, cu Dan Constantinescu, Otto Stark, Richard Wagner (profesorul de germană, soţul de mai târziu al Hertei Mueller), cu Ioan Evu, Alkis Sevastianos Vlahos, Victor Isac, Ioan Radu Igna. Nicolae Crepcia…

E. Evu

Plecarea poeţilor

În urma voastră aerul încă mai vorbea

Sau poate era cântec peste mine,

Pogorât pe lume de undeva

Din care loc a şti nici  se cuvine

Rămâie-ne aceasta taina cât se poate

Şi cât mai este  loc de-un visător pe plută,

Rămâie  poezia taină peste toate

Şi cearnă-se pe noi sămânţa nevăzută .

Şi-mplânte-mi-se-n carne ca într-un pământ

Mai pământ de câte ori  de cât pământul ?

Şi ni se-audă-n stea viermele încetând

Şi cerurile care strigă lepădându-l .

Cine poate oare a ne mai desface

Cuvântul care, iată, ni s-a prins de oase

Că gesturile cale lumeşti ne sânt stângace

Şi păşim de-a dreptul în eter, din case ?

În urma voastră, poate n-a fost nici un cânt

Ci doar singurătate călătoare,

Vă fie drumul bun ! Pe zare, luminând,

Cuvintele tot urcă în negrele lor care .

(Hunedoara, 1978)    

Turnul

Binevenit râul somnului peste mine !

Aceste ape

Ce vin şi se duc

Odată cu hainele mele tot mai albite .

Pentru încă o zi

Epuizate-s sensurile lucrurilor

Şi cad zăngănind prin univers.

În această noapte cineva nu doarme.

De peste tot licăre

Faţa-i de febră la geamuri

Şi întunericul sugativează spaima

De pe faţa cine ştie cui ?

În această noapte cineva nu doarme.

Dintotdeauna orbita lui a fost întunericul

Şi drumul şi l-a fost văzut

La lumina palorii.

Casa lui e Oriundele.

Acest turn cu pereţii în peretele

Altui turn,

Acest turn numai perete lângă perete.

Acest turnîn care vorbim toţi

Ca şi cum ar  vorbi cineva singur.

Hunedoara, 1977

Aer XX

Aerul meu alb de fiecare noapte,

Aerul meu negru de fiecare zi,

Aer ionizat de singurătate,

Aer ce-l expiră morţii peste vii

Aer care urlă. Şi încolo restul:

Aer care tace până sus, la cer;

Aerul meu minim pentru un trimestru

Aerul meu rece ca un revolver.

 Hunedoara, 1977