(Câteva gânduri la apariţia Albumului Monografic al marelui pictor român, „NICU ENEA” de Viorel Savin)
Poetul, prozatorul şi dramaturgul Viorel Savin, continuă să fie un vibrant şi luminos animator cultural în oraşul meu - şi-al lui –, care este Bacăul. Dar, în loc să vă vorbesc foarte doct şi competent, prefer să însoţesc aceste rânduri cu subiectivitatea mea, întotdeauna admirativă în faţa valorii reale, în faţa oamenilor de bine. Am norocul să fiu prieten cu acest scriitor – era să scriu „mare”– dar m-am temut să nu par apologetic, deşi ar fi cazul. I se cuvine! Am norocul să ne ştim de-o viaţă. Să ne agreăm, să ne simpatizăm, să avem unele idei şi unele idealuri comune, unele gusturi, unele preferinţe asemănătoare. De fapt, trebuie să precizez că scriitorul a revenit în realitatea mea imediată (şi, desigur, nu numai a mea!) pentru că el este fermentul creator, înfăptuitor, al unui esenţial fapt cultural: readucerea în lumină a marelui pictor, concetăţeanul nostru de altcândva: artistul, într-o vreme preţuit, căutat şi lăudat, marele şi oarecum uitatul pictor Nicu Enea.
Impreună cu alţi băcăuani de-ai mei (chiar dacă nu-i cunosc personal pe mulţi, ei tot sunt ai mei!) împreună şi sprijinit frumos şi onest de diriguitorii de azi ai Bacăului şi ai Consiliului Judeţean, el şi ei, dăltuiesc în marmura lui cronos, reabilitatrea cuvenită, asigurarea că numele acestui mare băcăuan – pictorul român Nicu Enea - va rămâne încrustat, aşa cum se cuvine, pe firmamentul istoriei artelor plastice. Căci, trebuie să recunoaştem că dincolo de politici, mâncătorii colegiale, ticăloşii, frici, dogme, laşităţi şi alte farafastlâcuri josnice şi omeneşti, au fost şi lipsa de noroc a artistului, precum şi absenţa unor abilităţii de culise care, din păcate, au acţionat destructiv, dur şi decisiv, şi în privinţa soartei acestui mare suflet curat de artist al penelului, precum şi în ceea ce priveşte valorificarea şi recunoasterea operei sale, atât de valoroase.
Viorel Savin acum, la Bacău, împreună cu ceilalţi oameni de bine, ce alcătuiesc un cor cu sunetele „Odei bucuriei”, însufleţeşte, continuă, intensifică faptele şi spiritul luptei care, în timp, dejoacă ticăloşiile, nedreptăţile, uitarea şi necinstirea! Este o mare luptă, universală, gravă şi esenţială, fără de care nu se poate trăi cu adevărat! La Bacău, după cum se vede, s-anţeles acest lucru. Şi nu e simplu şi nici uşor să faci lucrarea propriu-zisă a unor astfel de deziderate, căci lumea, din păcate, e mereu la fel, şi bună şi rea, dar mereu cu alte feţe şi faţete.
După ce a lansat o admirabilă monografie, cu titlul „Pictorul Nicu Enea” („Viaţa alcătuită din scrisori, articole şi poze”) iată-l acum pe Viorel Savin, fostul custode al Casei memoriale cu numele pictorului băcăuan, apărând în lumea mare cu un elegant şi elocvent „Album monografic” despre Nicu Enea, volum dotat cu un temeinic şi inteligent studiu introductiv, prin care scriitorul V.S. îşi propune, şi reuşeşte, urmărind viaţa şi sufletul artistului, ca şi contextele în care a trăit, reuşeşte, zic, să sublinieze şi, uneori, să ridiculizeze-elegant faptele ce au determinat uitarea şi punerea intenţionată sub tăcere a artistului. Este vorba, mai întâi de nesăbuinţa şi ingratitudinea fostului „regim socialist” de a considera acest mare talent, cu valoare naţională indiscutabilă, ca fiind, în trecut „pictor al curţii regale”, anulându-l deci, în loc să-i recunoască valoarea, să-l glorifice, aşa cum i se cuvenea. Ignoranţa şi suficienţa au surpat, pentru destulă vreme, tot ce-şi clădise el însuşi, lui şi nouă, omul de artă atât de apreciat şi recunoscut în ţara sa, ca şi altunde.
Concomitent, Viorel Savin, combativ şi combatant om de Cetate şi cultură, arată, în studiul amintit, că nici actualul capitalism băcăuan şi naţional, nu a fost mai bun în privinţa soartei pictorului ostracizat, considerându-l un fost „serv obedient al comunismului”. (Pictase, împotriva inimii sale, pentru a putea supravieţui, lozinci şi steme, şi lucruri „la modă”, dictate de „organele” politice, care aveau cheia şi lăcatul, pâinea şi cuţitul). Pictorul era, în acea vreme, neavând încotro, muncitor vopsitor la fabrica de produse textile „Proletarul”, sau colabora cu un atelier de făcut firme. Vizavi de aceste imense nedreptăţi, iată-l pe scriitorul Viorel Savin. El nu îngroaşă mai mult liniile, şi aşa ridicole şi groteşti, ale acestui desen de un dramatism extraordinar. Şi, spre a nu tulbura prea mult unele eventuale suspiciozităţi actuale, abil, autorul Monografiei recent ieşite de sub teascurile prestigioasei edituri „Ateneul scriitorilor”, concluzionează doar astfel: „Dacă vom reuşi să ne eliberăm de prejudecăţi, ne vom mândri din nou cu Pictorul Enea”.
Desigur, faptele vorbesc! Viorel Savin este în miezul manifestărilor pe care Muzeul de Artă Judeţean, Consiliul diriguitor al zonei Bacăului, oamenii de cultură de aici, le organizează în această perioadă, în legătură cu marele pictor român. Şi cred că a venit momentul să subliniem, împreună, faptul că adevărul şi puterea artei, mai devreme sau mai târziu, izbândesc. S-a mai spus, dar acum se şi vede. Prin urmare, pe 16 septembrie 2015, când se vor împlini 55 de ani de la pierderea marelui artist, la Muzeul băcăuan se va vernisa o amplă ezpoziţie, cu peste o sută de lucrări ce poartă semnătura lui Nicu Enea, prilej cu care va fi lansat în mod prestigios şi elegantul şi valorosul ”Album” la care ne referim. Este un Album monografic de mare succes, cu 300 de pagini şi numerose reproduceri în culori, şi care va conţine şi un DVD, cu piesa de teatru de mare audienţă la public – „Bătrâna şi hoţul”, semnată tot de Viorel Savin şi jucată deja pe numeroase scene din ţară şi la toate canalele televiziunii române. (Piesa şi autorul, au primit prestigioase premii artistice naţionale!).
Prin urmare, speranţele trecutului găsesc azi oameni de luptă şi afirmare, găsesc ecou, minţi aerisite şi inimi calde, în Bacău şi în lume. Ne eliberăm de prejudecăţi, dragă Viorel Savin. Nu-i puţin lucru! Nicu Enea îşi reintră, triumfal şi cinstit, în drepturi... Bacăul cel adevărat, merge înainte. Şi când spun Bacău, mă gândesc la România şi la acei români de bună credinţă, de omenie, cultură şi înţelepciune, care nu-s puţini şi care vor şti să vadă şi în prietenul meu, Viorel Savin, un exemplu.
---------------------------