„ A doua navigaţie”- o cappodoperă
Cartea poetului şi filosofului jian Dumitru Velea este un admirabil discurs lirico- filosofic, impregnat de cunoaşterea esenţială a a unei întregi pleiade de gânditori, reflectaţi apoi prin cea a sinelui. Rafinamentul parabola din sorginte platoniciană- socratică, ori a miturilor, cum cel al Peşterii ( v. Heiddeger) -, mitul lui Sisif, sunt revalorificate, interpretate ingenios de poet, iniţiatic labirinthice. Dacă ar fi să numit unMaestru, acesta a fost pentruz D.V. I.D. Sîrbu, necum Constantin Noica. Textele sunt superbe poeme în proză, sau etajate în strofe, stînteind de erudiţie.
Discursul este reflexiv, al emoţiei pure... Plasticitatea imaginii şochează sau dezmiardă. Se pedindă şi umbrele infernului, şi focul zoroastric, şi vârvora ( grizzu), şi suferinţa psihică a autoexperimentului revelatoriu, fertil
şi comunicabil.
Subtitrînd el însuşi „ întâmplări ale Sublimului”, este evident că ne re-ipostaziată o paradeigmă a Căii spre Sine, altfel spus, a Căii regale...
Există cotangente tulburătoare la Eminescu, dar şi la a.e. baconsky, cel după exil şi apoi mort la cutremur...
În totul, Cartea este un Imn al Libertăţii spiritului, intanbgibil, dicnolo de „ devorantul convoi larvar”, de „ muţimea hăitaşilor” „ pe capul poetului” ( „dintotdeauna, se pare, zeii au pus preţul ca pe veşmintele sale”... Aceste sintagme sunt cheile înţelegerii superioare ale Fiinţei, ale umanului, ale „ la condition hummaine”...Cunoscîndu-i avatarurile, înţelge că scrierile sale într-un fel isihasmice, i-au determimat ceea ce numim simplist „ destinul”...
* fragment din Vitraliu- Arte Frumoase”, nr. 3, 1997