Însemnătatea Sfântului Proroc Ilie
Un bun samaritean numit Ilie,
cu o menire sacră s-a născut.
Să facă o mare proorocie
și-n Biblie să devină un sfânt.
Menirea lui a fost pecetluită
de Dumnezeul Atotcreator.
În suflet purtând credință-ndârjită,
oricând s-o împartă semenilor.
Pentru credință sfântă a pătimit,
de-a o propovădui în popor.
De venirea lui Hristos a profețit,
ca de Mesia sau Mântuitor.
Despre trupul găsit neînsuflețit
legendă îndepărtată spune
că, într-un car de foc ar fi fost răpit
și-nălțat la cer, printr-o minune.
În zile de vară, de-acolo tună,
cu bici de foc aruncă fulgere,
când schimbător este de vreme bună.
În pustiu s-alunge duhuri rele.
Aviatorilor e ocrotitor,
sărbătorit în spațiul de sub cer.
Că înzestrat cu puteri de zburător,
protejeajă călători prin aer.
Alt mit grăiește că i-ar fi fost frate
Domnului, și Pintilie numit.
Pe păcătoși cu grindină îi bate,
spre a îndrepta suflet rătăcit.
La sărbătoarea sa din miez de vară,
mere se-mpart pentru cei dispăruți.
Sărmanii să guste întâia oară,
ofranda credincioșilor smeriți.
Prin tradiție și mitologie,
starea vremii se-nrăutățește.
De vrei sau nu, renunți la pălărie.
Că vânt suflând, ți-o rostogolește.
Vara-i trecută, vremea se asprește,
cerbu-n ape tulburi, chipu-și vede.
Se sperie și fuge unde este
vestit rege al codrului verde.
În lan de grâne, spicele sunt coapte
și poate-ncepe secerișul lor.
Boabele-n pâine de-a fi transformate,
spre-ndestularea mesei tuturor.
După obișnuință strămoșească,
creștini așteptă luna lui cuptor,
pe Sântilie să-l sărbătorească.
Profetul de Mesia vestitor.
Înscrisu-mi leg de-a lui proorocire,
să dăinuie cu viața pe pământ.
Mărturișind prin timp de viețuire,
despre legendele acestui sfânt.
Autor, Maria Filipoiu
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
, Sfântul Prooroc Ilie.
La mulți ani, sărbătoriților zilei!
Caloianul
-un ritual de ploaie-
De când copilă eram,
cu tristețe-mi amintesc,
cum vara la râu mergeam,
chipul să mi-l răcoresc.
Dar apa necesară,
în bălți lăsa doar urme.
De văpăi să dispară
și-al vieții drum să curme.
Prin arșița cumplită,
femei cu negre straie
chemau ploaia dorită
în ritual de ploaie.
Pe noi, copiii de-atunci,
într-un grup ne adunau
la fântâna cu uluci
și ritual ne-nvățau.
Chip de om din lut făceam
și-l plimbam ca pe trofeu.
După ploaie-l trimiteam
pân' la bunul Dumnezeu.
Cu credință ne rugam,
precum făceau strămoșii.
Flori în jur îi așezam,
pe coji de ouă roșii.
Pe dealul spre fântână,
tristă era natura.
Iar cruce pe măsură
ținea progenitura.
Cu el pe brațe mergeam,
s-aducă ploaia-l rugam.
Fântâna înconjuram
și în în ea îl aruncam.
Ceremonial urmam,
ca la înmormântare.
Deasupra crucea-i puneam,
și-a morții lumânare.
Ritualul cuprindea
rugă să schimbe soartă.
Fiecare jeluia,
ploaia din cer să cadă:
"-Caloiane, Caloiane,
să te duci la Dumnezeu!
Seceta s-o iei cu tine,
în al lumii păcat greu!
Să îi ceri cheițele,
să descui portițele,
să cadă ploițele,
umplând fântânițele!
Cum ne curg lacrimile,
să curgă și ploile!
Să umple fântânile,
să curgă izvoarele!
Că în pădurea deasă,
frunza din pomi e arsă,
iar pajistea-i uscată,
ploaia din cer să cadă!
Rod să lege viile,
să crească legumele,
să rodească grânele,
să se coacă poamele!"
Simbolizând fiintă,
din suflete de copii
împrumuta credință
și puteri de-a izbuti.
Duhul său pornea din loc,
străbătând văzduh pustiu.
Tăia nori cu bici de foc,
ploi să toarne-n lan de grâu.
Că prin rugă străbătea
pân' la nori, gândul curat,
în curând se umezea
de ploaie, pământ uscat.
Noi, copiii, bucuroși
primeam alune din sân,
de la săteni credincioși.
Că schimbam un trist destin.
De-atunci nu pot să-mi explic
mister ce se petrecea!
Că, la ruga ,,celui mic",
ploaia îndată pornea.
Iar pomi cu frunză rară
și viță mlădioasă
ne răsplăteau prin vară
cu vin și poama deasă.
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
Autor, Maria Filipoiu
Ritual ce paparude
Când seceta pârjoleşte
frunza şi rodul plantelor,
pe uliță-n sat porneşte
alaiul paparudelor.
Cu suflete inocente
și cu frunze-mpodobite,
colindă grupuri de fete.
Cu apă de-a fi stropite.
“−Deschide poarta, creştină,
ca să intre paparude!
Scoate apă din fântână,
şi arunc-o să ne ude!”
Ploaie binecuvântată,
cât mai curând să aducă,
într-un joc se prind îndată
şi-n cântec sacadat strigă:
“−Paparudă-rudă,
joacă și te roagă,
ploi din cer să cadă,
cum gazda te udă!
Dacă dă cu apă,
că pământul crapă,
nori o să se rupă,
ploaia o să-nceaapă!
Dacă dă cu iţe,
se deschid portiţe
şi încep ploiţe,
umplând fântânițe!
Dacă dă cu ciuru',
ploaie cerne ceru',
să crească porumbu'
mare cât pătulu!
Dacă dă cu sapa,
din cer cade apa,
curgând cu găleata,
să stingă seceta!”
Gazda cu găleata plină,
aleargă să le stropească.
Iar o putere divină,
ploaia din nori să stărnească.
Incantaţii sacadate
într-o rugă invocată,
şi tropăituri ritmate,
fac ploaia din cer să cadă.
Ploaia să se înteţească,
fetele întăresc jocul,
cu o horă bătrânească.
Dacă le-a adus norocul.
“−Straiele de paparudă,
soarele îmi veştejeşte.
Dar, dacă ploaia le udă,
natura se-nveseleşte!”
Ritualul mitologic,
cu spirite invocate
în strigătul feciorelnic,
aduce ploaia la sate.
Când este înfăptuit
de fete neprihănite,
Zeul ploii e mulțumit
și fetele sunt stropite.
Prin ploaie fug bucuroase,
că ruga le-a fost primită.
Se adăpostesc în case,
pân`ce ploaia-i domolită!
Iar câmpul se înveseleşte,
plantele zâmbesc la soare,
cântec de păsări vesteşte
despre vremea schimbătoare.
În a lor neprihănire
cu alai de paparude,
ca dovadă de iubire,
Zeul ploii le răspunde.
Le ascultă rugăminte,
trimiţând ca prin minune,
ploaia-n dar, spre a transmite
ritual prin timp ce vine.
Eu, ca pelerin prin lume,
timpului las moștenire
în legende cu renume,
mitul ploii-n amintire.
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
Autor, Maria Filipoiu