Uneori evoluţia artei are nevoie de cotituri şi de revoltă pentru a putea depăşi stagnaţia ideilor. Arta POP este văzută azi ca o forţă importantă în lumea mai largă a artelor vizuale.
Puternic influenţat de cultura timpului dar cât şi de sociologie, filosofie şi consumerism, curentul botezat „Pop Art” (amintind arta populară) a cotit abrupt de la tradiţia anterioară. O serie de artişti se rup de la normele acceptate că să producă o nouă artă, vastă, bogată în mesaje, în simboluri şi de aici şi puterea ei de seducţie a maselor largi. A precedat-o Noul Dada, Realismul Francez, Expresionismul American, care au salutat şi îmbrăţişat sugestiile şi ideile marelui Marcel Duchamp. Primele apariţii ale artei Pop au loc în Britania, apoi în USA, critica fiind pusă în faţă cu o serioasă dilemă. Este vorba de ARTĂ? Să nu uităm că tehnica anilor ’60 permitea deja reproducerea în mare număr de copii fidele ale oricărei lucrări grafice sau a picturilor. Prin anul 1936 filosoful german Walter Benjamin lamenta pierderea „aurei" din jurul operei de artă, aura fiind acea calitatecare face obiectul etern, absolut unic şi irepetabil.
După anii ’50 explodează o nouă tehnologie electronică care permite adresarea maselor, cinematograful, comixurile tipărite ,literatura populară accesibilă, cartea de buzunar, discurile şi radioul, toate aceste produse culturale propun o nouă estetică cât şi accesibilitate. Curentul produs a dus la o separare între două culturi: cea de jos, alta considerată de sus . Pop Art propune o nouă linie conceptuală, un limbaj realistic fără nici un substrat sentimental sau romantic.Marea inovaţie constă în adoptarea limbajului comercial, publicitar iar prin aplicarea noilor tehnologii de printare şi multiplicare se extrag simboluri, obiecte figurative, idoli culturali, transpuşi într-un nou ordin semantic şi estetic.
Interesant este faptul că artiştii Pop au accesat arta după ce au profesat şi s-au maturizat în alte domenii. Andy Warhol a fost grafician, Roy Lichtenstein caricaturist, James Rosenquist era pictor de firme şi reclame. Din fostele meserii aceşti pictori au extras tehnici şi au dezvoltat un limbaj specific, folosit de noua artă. Cultura populară legată intim de noţiunea de amuzament sau recreaţie a fost consumată mai mult ca o marfă vizuală, care rămâne neasimilată, nedigerabilă. Culorile artificiale, plasticul, baloanele umflate cu aer comprimat, obiectele de zi de zi, cum ar fi conservele sau sticlele de băutură sunt extrase din cotidian că să devină eroi sau personaje cu dimensiuni artistice. Biografiile marilor artişti POP ne dezvăluie personaje complexe, neurotice şi uneori greu de descifrat în ciuda mesajelor relativ simple pe care le transmit. Warhol scrie cuiva: „Am o boală socială. Îmi place să ies serile din casă. Dacă rămân o seară acasă câinii mei devin isterici. Cândva nu am ieşit o săptămâna, câinii au făcut un şoc nervos". A produs serigrafii care au devenit celebre ca de exemplu „Campbell Soup” (1962) o cutie de conserve realizată în culori fauviste strălucitoare.
În alte lucrări introduce personaje celebre ca Marilyn Monroe, Elvis Presley, Mick Jagger etc. Ironizează cultura Coca Cola şi obsesia Americii pentru această băutură, scaunul electric, automobilul omniprezent cât şi animalele crescute exclusiv pentru a deveni hrană umanilor. Jasper Johns continuă filosofia lui Duchamp transformând obiecte triviale în picturi. Devine celebru pictând steagul american, apoi cutii de bere, desenează cifre pe pânză sau un melanj de cifre suprapuse, litografiate. Steagul este realizat într-o pastă groasă, aspră. Este prima lui lucrare dintr-o serie lungă de picturi care descriu obiecte bidimensionale, numere, ţinte, hărţi. Produce şi sculpturi în care foloseşte obiecte banale, o pensulă într-un ceainic, cutii de pantofi, etc - ele sunt considerate strălucite explorări ale relaţiei dintre artă şi realitate, dar pentru alţii sunt neinteresante ca şi obiectele în sine. Johns declara că nu este interesat de simbolica legată de aceste obiecte ci el caută să obţină o simplă „privire proaspătă".
Prieten cu Jasper Johns, Robert Rauschenberg împarte cu acesta un apartament în New York. La începutul carierei produce o pictură dadaistă, celebru este tabloul "Bed" o lucare cu două nivele, un spaţiu haotic în partea de sus şi o parte inferioară tratată geometric. Folosind obiecte găsite, "gata făcute" cum le denumea Duchamp, Rauschenberg produce o verigă între dadaism şi Pop Art. El nu ezită, va aplica un masiv ceas de perete folosit în bucătărie direct pe o pânză albă.
Artistul obişnuia să spună: „Orice subiect incitant este bun pentru pictură. Nu există subiecte sărăcăcioase, pictura leagă arta de viaţă... Eu încerc să mă aflu în spaţiul subţire dintre cele două.."
Şi în Israel au apărut artişti POP prezenţi şi azi în galeriile de artă modernă. Ataşez lucrări ale unor artişti expuşi de galeria Art&Twist din Jaffa.